SOS – Satul românesc. Prezentarea declinului satului românesc pornind din zona politicului

Democraţia, cu bunele şi relele ei, este cel mai bun sistem politic pe care ne bazăm pentru a avea fiecare dintre noi o viaţă mai bună. De fiecare dintre noi, urmare a acţiunilor şi unităţii noastre în „cetatea în care trăim”, depinde bunăstarea noastră. Suntem activi zi de zi în activităţile noastre pentru satisfacerea interesului personal şi activi şi uniţi pentru satisfacerea intereselor noastre comune care se desfăşoară la nivelul „cetăţii” - în numele tuturor membrilor cetăţii – fapt care înseamnă că înţelegem sistemul democratic în care trăim. În condiţiile în care nu ne interesează decât atingerea intereselor personale, iar cele comune să fie asigurate de semenii noştri, înseamnă că avem probleme de morală, suntem înapoiaţi din punct de vedere cultural, uman.

         Prin comentariul meu vreau să înţelegeţi că în democraţie principalul segment care ne asigură creşterea bunăstării generale a tuturor este sectorul economic, modul de a gestiona resursele de care dispunem. Economicul determină politicul. Românul înţelege contrariul, urmare a unor rămăşiţe ale culturii comuniste unde conducătorul dictator controla politicul şi economicul şi i-a inoculat cetăţeanului obişnuit ideea că politicul, prin conducător, asigură bunăstarea fiecărui individ, atât la nivel de venituri personale, cât şi în ce priveşte satisfacerea nevoilor generale ale fiecărui cetăţean – sănătate, învăţământ, cultură apărare, infrastructură etc. În prezent, a dispărut conducătorul dictator, dar parte din cetăţeni au rămas cu concepţia că actualul tip de conducător poate rezolva aceleaşi probleme în asigurarea bunăstării individului, la fel ca în timpul comunismului şi el, cetăţean, ca individ, nu are nicio responsabilitate pentru buna funcţionare a „cetăţii”. Marea diferenţă între conducătorul comunist şi cel actual este că el, conducătorul comunist, gestiona resursele ţării, nu exista proprietate privată, iar în sistemul democratic gestionarea resurselor, în mare parte, se înfăptuieşte în sistem privat, iar conducătorul de astăzi, ales de popor, nu poate să se implice în gestionarea resurselor private, dar are datoria să susţină gestionarea resurselor private.

         Un primar, în ziua de astăzi, nu poate aduna proprietarii de teren să le impună cum să-şi organizeze activitatea de exploatare a terenurilor, cum să-l gestioneze. Primarul, drept conducător, ar trebui să discute cu fiecare proprietar de teren în parte, să-i explice importanţa exploatărilor agricole pentru a creşte producţia de bunuri în sat, să contribuie la creşterea producţiei în toată ţara, să nu mai aducem produse din afară. Creşterea producţiei înseamnă asigurarea locului de muncă, înseamnă venituri la stat, înseamnă blocarea migraţiei. Primarul unei comunei este obligat să explice cetăţenilor că numai prin comasarea terenurilor se pot obţine tarlale cu suprafeţe mari pentru asigurarea rentabilităţii unei ferme. Un fermier crescător de animale, care să asigure cel puţin două locuri de muncă pe lângă familie, ar avea nevoie de 70-100 ha teren arabil, fânaţ, păşune. Un fermier cu familie ar trebui să asigure un venit brut lunar, cu impozite – plata contribuţiilor la pensie, sănătate, impozitul pe venit – de 8000-10.000 lei lunar pentru familia şi 7000 lei lunar pentru doi angajaţi. Pe an, un fermier ar avea nevoie de minimum 250.000 lei venituri destinate cheltuielilor cu salariile şi cheltuielilor cu întreţinerea animalelor, utilajelor. Un fermier, pentru a obţine aceste venituri, are nevoie de cca. 70-100 de vaci sau 700-1000 de oi, 70-100 ha teren agricol. De pe 4-5 ha de teren, împărţit în 10-15 loturi, este imposibil de a face agricultură rentabilă.

         Primarii noştri tac şi nu-şi îndeplinesc atribuţiile de conducători, proprietarii de teren refuză să se despartă de terenuri, tinerii părăsesc satele – nu deţin teren comasat şi capital – şi satele mor. Cazul satului nostru – terenurile agricole au fost restituite foştilor proprietari în urma desfiinţării CAP-urilor, dar terenurile fiind împărţite pe proprietăţi mici şi acestea, la rândul lor, pe parcele multe, nu se pot exploata. Mare parte din proprietarii de teren aşteaptă de la politic să vină un conducător să le gestioneze resursele private. Nu înţeleg Constituţia, în sensul că politicul nu poate gestiona resursele private, politicul apără proprietatea privată şi poate ajuta proprietarul în gestionarea resurselor, dar nu să organizeze modul de exploatare a resurselor private.

         Un primar astăzi nu poate juca rolul de dictator, dar trebuie să-l joace pe cel de învăţător şi să explice:

         - importanta comasării terenurilor şi cadrul juridic care apără proprietatea;

         - date tehnice referitoare la dimensiunea unei firme – teren necesar, încărcătură de animale, dimensiunea minimă a unei livezi – care să asigure venitul unei familii de fermieri şi a minimum doi angajaţi;

         - căile de asigurare a capitalului necesar unui fermier pentru a-şi asigura mijloace de producţie, adică animale, adăposturi, utilaje, plantaţii de livezi etc.;

         - asigurarea de către stat a specialiştilor necesari unei agriculturi moderne;

         - necesitatea înfiinţării de asociaţii nonprofit de către proprietarii de teren sau posesorii de teren pentru a discuta modalităţile de curăţare a terenurilor de spini, rugi, mărăcini, modalităţile de comasare a terenurilor, modalităţile de arendare a terenurilor, sprijinul ce trebuie acordat de stat de la curăţarea terenurilor până la ajungerea la primele producţii date de fermele noi înfiinţate.

         Pentru a mă face înţeles în comentariile mele, voi porni de la politic. Voi puncta mai jos câteva acte şi fapte politice reprezentative în ultimii 32 de ani ce ne-au influenţat viaţa:

         - Situaţia actuală a României se datorează în principal PSD-ului, ca principala forţă politică de după 1989.

         - FSN-ul a preluat puterea politică de după Revoluţia din 1989, a căror membri proveneau, majoritatea, din linia două a comuniştilor. PSD-ul este urmaşul FSN-ului.

         - Membrii FSN, şcoliţi de comunişti, după Revoluţie, a fost principala forţă politică care a impus democraţia la noi. Comuniştii, care au fost crescuţi cu concepţii anticapitaliste, au devenit peste noapte mari democraţi. Greu de crezut că o mare masă de oameni se pot schimba peste noapte, dar acest lucru arată că satisfacerea interesului stă deasupra intereselor ideologice. Dacă pentru comunişti schimbarea ideologică a fost uşoară, păcatele şi năravurile lor au rămas adânc înrădăcinate în interiorul lor. În timpul comunismului, concepţiile anticapitaliste au fost asimilate şi de majoritatea poporului, la fel şi păcatele şi năravurile comuniştilor, aşa că s-a ajuns să nu fie mare diferenţă din punct de vedere al păcatelor între un membru de partid comunist şi un român nemembru de partid.

         - FSN-ul, pe lângă puterea politică, a preluat şi puterea economică – prin FPS, care a numit din membrii săi conducerile societăţilor comerciale, după care a privatizat societăţile comerciale în folosul clientelei sale. FSN-ul şi-a impus şi conducerile în instituţiile statului. S-a ajuns ca şi o femeie de serviciu într-o şcoală sau un portar să fie numiţi pe criterii politice.

         - FSN-ul, pentru a funcţiona statul şi a-şi asigura „veşnicia la guvernare”, a vândut principalele resurse ale ţării şi a luat permanent împrumuturi, ceea ce a dus la secătuirea României de resurse şi a umplut-o de datorii, lucruri extrem de grave pentru viitorul ţării, dar majorităţii românilor nu le pasă şi votează aceeaşi politicieni, fără să le impună anumite limite în ce priveşte vânzarea resurselor sau angajarea de împrumuturi.

         - FSN-ul a preluat şi principalele mijloace de propagandă, TVR-ul, radio, presa scrisă etc.

         - Comuniştii, pentru a-şi satisface interesele personale, au inventat instrumentul imoral cunoscut sub numele de pile, cunoştinţe, relaţii, folosit şi de românii de rând sub numele de „descurcat”. După Revoluţie, folosirea instrumentului imoral numit „descurcat” pentru satisfacerea intereselor personale a fost folosit cu multă măiestrie de membrii FSN, PSD, iar în relaţiile sociale de toţi românii. Nici partidele ce au urmat la putere n-au fost mai prejos în ce priveşte folosirea instrumentului imoral numit „descurcat”. „Descurcatul” a dus la îmbogăţirea unora fără just temei şi la frânarea dezvoltării economice a României.

         - Sectorul privat din România a fost pornit tot de comuniştii din linia a doua urmare a preluării sectorului economic de membrii FSN. Datorită libertăţilor economice, după 1989, în sectorul privat au apărut românii neimplicaţi politic, oameni curajoşi, cu calităţi de antreprenor, care au creat, pornind de la activităţi independente, mari companii, unele cu mii de angajaţi. Sectorul privat din România s-a dezvoltat şi datorită pătrunderii capitalului străin, dar partea proastă că acesta depăşeşte ponderea capitalului autohton. Parte din capitalul românesc s-a format prin trecerea capitalului de stat în capital privat şi nu totdeauna prin mijloace corecte, important este că s-a format capital, că se asigură producţie de bunuri şi servicii şi locuri de muncă, singura cale de creştere a bunăstării unui popor.

         Din punctul meu de vedere, sectorul economic în care ponderea o are sectorul privat este segmentul cel mai reformat din România în comparaţie cu cel politic sau cu sectorul bugetar.

         Revin la sectorul privat şi afirm că acesta se poate dezvolta spectaculos dacă românii – politicieni, intelectuali, norod – ar da atenţie exploatării terenurilor agricole din mediul rural. După restituirea terenurilor agricole, urmare a desfiinţării CAP-urilor, aceste terenuri s-au fărâmiţat în milioane de proprietăţi. Fiecare gospodărie din mediul rural a devenit proprietar pe pământ, plus persoanele provenite din mediul rural şi stabilite la oraş. O parte din terenul agricol, în zonele cu teren mai bun, se exploatează, dar şi acestea, în majoritate, sunt exploatate cu capital străin. În zonele de deal şi munte, terenurile se abandonează, se degradează urmare faptului că se umplu de spini, rugi, mărăcini. Cazul satului meu, Canciu, sat cu aproximativ 330 de gospodării, hotarul acestuia se întinde pe o suprafaţă de peste 3000 ha teren agricol şi forestier, din care în jur de 2000 ha teren agricol. Tineretul a migrat şi migrează în străinătate, şcoala s-a închis, satul a luat drumul morţii. Cauza – proprietarii de teren deţin proprietăţi mici, majoritatea între 3 şi 5 ha, fărâmiţate în 15-25 de parcele, fără posibilitatea de a se lucra terenul în mod rentabil şi fără a se putea asigura de pe aceste terenuri minimul de trai pentru o singură persoană, nu vorbesc de o întreagă familie. Terenurile se regăsesc în zona de deal, teren ce se poate folosi doar pentru creşterea animalelor şi livezi. În timpul CAP-ului, pe cele 2000 de ha se creşteau în CAP şi gospodăriile populaţiei între 3000-4000 de oi şi în jur de 1000 animale mari – vite, bivoliţe, cai -, exista mecanizare, specialist, existau şi culturi de grâu şi porumb. Astăzi mai există în jur de 700 de oi, 15 bivoliţe şi ceva „carmoaje” de terenuri lucrate de câteva familii îmbătrânite.

Cauzele aceste situaţii sunt:

         1. Mentalităţile proprietarilor de teren care nu se pot despărţi de teren pentru a-l repune în circuitul agricol, deşi nu-l lucrează;

         2. Politicienilor noştri care de frica pierderii voturilor din partea proprietarilor de teren, nu-i „deranjează” pe aceştia din „somnul lor”.

         În concluzie, spun că satul românesc a intrat pe calea morţii din cauza laşităţii politicienilor de a intra în conflict cu mentalităţile votanţilor, situaţie care duce la neutralizarea resurselor, migraţia tinerilor, moartea satelor, adică izvorului de cultură a românilor.

         Pentru a schimba lucrurile în satul meu, am început să lupt împotriva mentalităţilor consătenilor mei pentru a-i convinge să se asocieze, să discute, să caute soluţii pentru comasarea terenurilor, primul pas pentru atragerea de investitori şi reluarea activităţilor agricole, singura şansă de salvare a satului. Anomalia în comuna din care face parte satul meu este că nimeni nu pare să înţeleagă democraţia. În comuna noastră doar se mimează democraţia. În antichitate, în agora, se adunau cetăţenii şi discutau despre problemele cetăţii lor. În „cetatea” noastră nimeni nu discuta despre lipsa activităţilor economice, abandonarea resurselor, viitorul satului, consătenii mei nu s-au trezit din comunism unde deciziile asupra valorificării resurselor erau luate de conducători dictatori. Consătenii mei tot aşteaptă să vină cineva să îi scoată din această situaţie, să le cureţe terenurile agricole de spini, rugi, bălării. Să vină cineva de la „partid” să le organizeze activităţile, să le dea bani pentru achiziţii de utilaje, animale, înfiinţare livezi, construcţii de adăposturi, să le arendeze terenurilor după voinţa lor. În ultimă instanţă, să le aducă investitori, specialişti. Statul nu poate impune nimănui să-şi investească banii în Canciu după bunul plac al cancenilor.

         Comunismul a murit, nu mai vine. Aşteptarea consătenilor mei de a veni o putere din afara satului să rezolve problema reluării activităţilor economice este un vis nerealizabil. În „Cetatea” noastră cu 330 de gospodării, cu profesori, secretar de comună, primar, crescători de animale, proprietarii de teren, tinerii cu studii medii, cu studii superioare, tineri cu diverse meserii ce lucrează la oraş etc., adică toţi membrii „cetăţii” Canciu, evită întâlnirea în AGORA pentru a se discuta viitorul satului care, pe fond, depinde de ei. În Canciu, nu reuşesc să constitui un grup care să discute despre situaţia satului, să dezbată idei, soluţii de a ieşi din situaţia existentă. Nu pot să-mi dau seama ce este cu consătenii mei. Sigur sunt dominaţi de elemente ale răului, frica de schimbări, indiferenţă, răutate, necunoaştere, naivitate etc. Resursele, terenurile agricole fiind private, în primul rând proprietarii de teren, apoi restul cetăţenilor, trebuie să se adune ca în AGORA, să hotărască modul de valorificare a resurselor locale, fiecare trebuie  să se gândească cum să contribuie cu ce poate, pentru a bloca drumul spre moarte a satului. Nu înţeleg fenomenul care se întâmplă în satul meu, parcă consătenii mei, indiferent de poziţia socială, toţi au o problemă cu somnul raţiunii, parcă în satul nostru trăieşte un trib pierdut care nu cunoaşte legile vieţii şi morţii unei „cetăţi”.

         Am scris o primă carte „Însemnările ţăranului din mine”. Am candidat ca primar independent cu teama reluării activităţilor agricole, singura şansă de a salva comuna. Mi-am propus să înfiinţez platforma civică „Renaşterea satului de baştină”.

Am scris o a doua carte pe care doresc să o prezint publicului intitulată „SOS Satul românesc”. Mai am două manuscrise pregătite, pe tema dramei existente în satul meu, Canciu. Am investit în sat, într-o ciupercărie modernă, dar din anumite motive, în prezent, nu funcţionează, dar dacă îmi găsesc parteneri o pot porni la orice dată. Am două sere, înmulţitor pentru răsaduri, şi urmăresc să construiesc 30 ari de solarii. Deţin 17 ha teren, dar este divizat pe tot hotarul satului în peste 30 parcele, dar nu-l pot utiliza, consătenii mei refuzând să facă schimburi cu mine pentru a-l comasa şi valorifica.

De la început încerc să comasez într-o zonă cca 3 ha teren pentru a le cultiva cu legume rădăcinoase – ţelină, sfeclă, roşii, morcovi, păstârnac, varză – pe care le pot depozita în halele ciupercăriei, având condiţiile necesare, climatizare dirijată prin calculator. Pot depozita peste 100 de tone de produse pe perioada de toamnă-iarnă-primăvară. În afaceri, există perioade bune, proaste sau catastrofale, când întreprinzătorul intră în faliment, de multe ori cu credite angajate care duc la pierderea bunurilor personale. Eu nu am ajuns la faliment, dar am avut o perioadă proastă. Voi relua în acest an, încet, activităţile, voi începe cu producţie de legume proaspete pentru consum, voi porni în toamnă cel puţin o hală pentru producţia de ciuperci şi să încep să produc conserve de legume combinate cu ciuperci, exemplu: zacuscă cu ciuperci, zacuscă cu fasole, ciuperci în conserve, bulion, picarela etc.

         În satul meu, problema este că ai mei consăteni nu doresc să facă schimb de terenuri sau să-l arendeze pe termen lung. Nu este vorba că au ceva personal cu mine, dar sunt primul care solicit să mi se dea în arendă teren cu contract pe termen lung. Consătenii sunt de acord să-mi dea terenul să-l lucrez, dar fără contract pe termen lung. Bani să-l cumpăr nu am. A risca să investesc în repunerea terenului în circuitul agricol fără contract pe termen lung îmi este frică. Nimeni nu investeşte dacă nu are siguranţa folosirii terenului cel puţin 20 de ani. Terenul pe care eu îl doresc trebuie să fie repus în circuitul agricol. Este plin de vegetaţie forestieră – arini, spini, rugi, bălării. Pe teren sunt izvoare subterane, terenul trebuie drenat. Locurile fiind a „nimănui” sunt brăzdate de drumuri. Trebuie amenajat un drum pe la marginea tarlalei. Pentru a  proteja culturile de animale sălbatice – porci, capre sălbatice – terenul trebuie împrejmuit. Pentru a fi repus terenul în circuitul agricol este nevoie de o serie de lucrări – defrişat terenul de spini şi vegetaţie forestieră, scos rădăcinile cu utilaje grele, drenat ternul, efectuat arături adânci, lucrări de afânare a terenului, aplicare de îngrăşăminte naturale. Costurile sunt mari, repunerea în circuitul agricol durează 3-4 ani, după care am nevoie de utilaje agricole, am nevoie de împrumuturi pentru a le achiziţiona. După care, doi-trei ani, din lipsă de experienţă, e posibil să înregistrez pierderi. O altă problemă, pe terenul de 3 ha sunt 15 proprietari, fiecare cu pretenţiile lui. Este greu să-i convingi pe consătenii mei să facem schimburi de teren sau contracte de arendă pe termen lung. Dacă nu reuşesc să obţin contracte pe teren lung nu pot investi în terenuri, deoarece risc ca, după ce le repun în circuitul agricol efectuând o sumedenie de cheltuieli, să nu îmi pot obţine în arendă terenul. Problema este şi arenda, eu trebuie să cheltuiesc cinci-şase ani de zile să încep să devin rentabil, dar arenda trebuie să o plătesc. Dacă nu obţin termen de graţie de la proprietarul terenului sau, la început o arendă redusă, iar nu pot investi. În sat au mai fost tineri ce au dorit să-şi înfiinţeze ferme de creştere a animalelor, dar din cauza problemei terenurilor au fost obligaţi să renunţe. Mai avem două familii de oieri, dar şi aceştia o duc greu din lipsa unor contracte de arendare pe teren.

Cetăţenii din satul meu, „de la opincă la vlădică”, trebuie să înţeleagă că este nevoie de unitate, discuţii, acţiuni concrete de curăţare a terenurilor, comasare a terenurilor, intervenţii la politicieni pentru ajutor, iar dacă nu-l primesc să-l sancţioneze prin vot. Numai ieşirea consătenilor mei din starea de „somnolenţă” poate salva satul.

Ioan Poenar, din Canciu

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5