,,Şomerii curtezani’’ în dramaturgia lui Ştefan Mihuţ

Mircea Daroşi

Varietatea scrierilor lui Ştefan Mihuţ este dovada unei bogate experienţe de viaţă pe care şi-o decantează în ulciorul cuvintelor ca pe cea mai aleasă comoară de suflet. Publicist şi autor de proză scurtă cu o certă valoare literară, omul surplusului de omenie, dăruit cu simţul artei dramatice, trăieşte actul scenic ca pe o adevărată pasiune şi îl pune în tiparul său existenţial. Până în prezent a scris câteva volume de teatru, între care : ,,Candidaţi la fericire’’ (2004), ,,În grădina tranziţiei’’ (2016), ,,Balurile de tranziţie’’ (2016) şi în acelaşi an, adică 2016, ,,Şomerii curtezani’’, piesă care, a fost pusă de curând în scenă de către artiştii dejeni, având un subiect de actualitate.
Ce îşi propune Ştefan Mihuţ în această piesă ? Să vorbească şi să atragă atenţia asupra şomajului, un aspect cu grave efecte în ultimele decenii în România. Cele opt personaje care întreţin pulsul acestei piese de teatru fac parte din generaţia tânără, o generaţie aflată sub impactul fenomenului social abordat. Acţiunea se desfăşoară pe terasa unei mici cafenele, aflată undeva, la marginea oraşului, având un decor simplu, propriu unei locaţii de acest gen, în care, clienţii vin, consumă şi pleacă, fără să li se pară ceva neobişnuit. De data aceasta însă, aici are loc o confruntare de idei, un schimb de păreri în care se scaldă viaţa celor prezenţi. În prim plan se află Haralambie şi Mistreţu, doi clienţi mai vechi care, ,,echipaţi bizar, cel dintâi, cu un clop de cowboy pe cap şi cu multe alte zorzoane’’, iar al doilea ,, cam în aceeaşi notă de bizarerie, numai că pe cap are un clop oşenesc’’, ceea ce o determină pe tânăra ospătară să nu-i mai recunoască. Limbajul sfidător, încărcat de izul unei false superiorităţi, scoate în evidenţă lipsa de cultură şi comportament civic al celor două personaje care au fost, nu de mult, private de libertate : Haralambie, neguţător de valută şi Mistreţu, afacerist cu plante şi ierburi de tot felul. Cei doi protagonişti îşi întrerup dialogul la sosirea lui Felix, Gicu şi Mişu care, după ce s-au aşezat la masă, doar pentru o cafea şi o ţigară, pe care o beau prin rotaţie, pentru că nu-şi permit mai mult, au început să discute despre regele României, pe care îl ovaţionează, ridicându-se în picioare şi îi intonează imnul.. Captat de scena care i se oferă şi sensibilizat de gestul lor ,,patriotic’’, Haralambie se deplasează la masa ,, tinerilor regalişti’’, stă de vorbă cu ei, află starea lor socială şi pentru că îl iubesc atât de mult pe rege, le oferă ,,câte o cafea mare cu frişcă, ţigări şi prăjituri pe săturate’’, după care se întoarce la masa lui plin de satisfacţie, dând impresia unui mare om de afaceri. Buna lui dispoziţie este deranjată însă de un telefon neaşteptat prin care află că prietenul său Mistreţu este căutat de poliţie, fapt ce îl determină pe acesta să părăsească localul. Tinerii îşi concentrează atenţia asupra celor două fete din fundalul scenei, a căror ţinută şi înfăţişare extravagantă devine subiectul lor de discuţie, până când, apare în mod discret Carmen, ,,o femeie tânără, frumoasă, elegantă în vestimentaţie şi vizibil îngândurată’’, pe care încearcă s-o cucerească, doar cu privirile. Spre dezamăgirea lor, pierd bătălia curtuaziei, pentru că soseşte studentul medicinist, prietenul lui Felix şi o veche cunoştinţă a distinsei doamne. Antrenaţi într-un dialog familiar, Carmen află despre greutăţile materiale ale studentului şi prin intermediul lui, ea devine îngerul salvator al ,,şomerilor curtezani’’. Toţi trei vor avea un loc de muncă la firma unui important om de afaceri din oraş, unchiul acestei doamne.
Pe lângă mesajul social pe care îl semnalizează piesa, ea pune şi problema eticii personale, a alegerilor în viaţă, dar şi a preţului plătit pentru ele. Este cazul lui Haralambie şi Mistreţu, care îşi ascund identitatea prin deghizare. Ei explorează o lume în care onestitatea este supusă principiului machiavelist. Prin simplitatea expunerii, a dialogului degajat, a limbajului folosit, textul devine plăcut şi plin de umor. Comicul se naşte firesc, vine din modul cum autorul ştie să-l gestioneze. Ştefan Mihuţ stăpâneşte arta de a construi personaje simple, a căror nume sunt luate din realitatea cotidiană. Piesa este bine structurată şi nelipsită de consistenţa psihologică, ceea ce îi dă valoare incontestabilă. Autorul se dovedeşte şi un bun regizor, meticulos şi inventiv, cu simţul limbii artistice adecvate, ştie să folosească cu succes toate mijloacele şi recuzitele scenice. Piesa de teatru ,,Şomerii curtezani’’este o frescă a vieţii noastre contemporane, care merită aprecierile de rigoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]