PSIHOLOGIA VIEŢII

Site-urile literare

Liberalizarea sferei de exprimare literară - o consider o revoluţie literară, si nu neapărat a tinerilor.

Site-urile literare au deschis o nouă piaţă de exprimare, comunicare, socializare şi culturalizare. Valoarea lor intrinsecă este în creştere, propulsată şi de concurenţa existentă. Ele concurează chiar şi cu cărţile tipărite, care de multe ori sunt inaccesibile din punct de vedere al conţinutului sau al preţului.

Site-urile literare având o ofertă bogată şi variată de exprimare literară, oferă posibilităţi de a te conecta la acele valori care sunt similare sau apropiate de propriile valori. Consider că multiplele lecturi/comentarii/critici stimulează evoluţia cititorului şi a scriitorului.

De ce ar trebui să existe la ora asta, un grup restrâns de scriitori, la care să se închine o naţiune întreagă? Poate dictonul momentului este să existe tendinţe, curente, moduri de exprimare cât mai diferenţiate, să satisfacă nevoile umane diferenţiate şi ele.

În efervescenţa libertăţii cuvântului, ne aflăm într-o perioadă istorică în care tot mai mulţi oameni au nevoie de comunicare (inclusiv de scris), socializare, fiecare dintre ei dorind să fie ascultat, recepţionat, afiliat la un grup - iar prin intermediul acestor procese fiecare citeşte mai mult, acumulează mai mult, analizează, compară, apreciază ... şi nu mă îndoiesc, că se va decanta şi un curent (sau mai multe) de critică literară în acest sens, care, să sperăm, că va promova frumosul şi sensul, nedorind să îndepărteze textul literar de cititor sau invers.

Pe de o parte mă întreb, de ce unele site-uri literare au critici, iar altele nu? Spiritul de comunicare este mai mare decât cel critic? Nu te lasă bunul simţ? Nu ai asemenea pregătire? Criticii existenţi nu-şi pierd vremea cu critica virtuală. Motivul poate fi, că nu-i aşa de rentabilă.

Pe de altă parte, este limpede că de aceea eşti pe site-ul respectiv ca să fii citit şi acceptat.

Aici există posibilitatea să te citească mulţi, mult mai mulţi decât pe piaţa cărţilor reale, ceea înseamnă un feed-back şi o mare mulţumire pentru tine ca şi scriitor. Îţi furnizează motivaţia activităţii prezente şi viitoare.

Pe site-uri poate exista o democraţie mai mare, poţi fi promovat cu mai mare uşurinţă, legătura cu cititorul este mai viu, mai trainic şi ceea ce mi se pare extrem de important, ierarhizarea şi ratingul autorilor sunt determinate de frecvenţa cititorilor. Care cititori? De toate categoriile. Ceea ce depăşeşte fenomenul real, când scriitorii se citesc mai mult ei între ei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5