Sindicatele şi patronatele, activitate la Inspecţia Muncii

Ex-ministrul Muncii, deputatul Ioan Botiş, a anunţat că la nivelul Inspecţiei Muncii şi al inspectoratelor teritoriale de muncă va fi constituit un Consiliu Consultativ Tripartit, cu rol de dialog social, ai cărui reprezentanţi vor fi desemnaţi atât din rândul instituţiilor menţionate, cât şi din cadrul confederaţiillor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional.

“În perioada ministeriatului, am fost acuzat de faptul că nu am avut un dialog foarte bun cu sindicatele. Ţin să remarc faptul extrem de important, şi anume că în Comisia pentru muncă şi protecţie socială a trecut Legea 108 privind Inspecţia Muncii. În conducerea inspectoratelor teritoriale de muncă vor fi activate consiliile consultative, care vor reprezenta sindicatele, patronatele şi, bineînţeles, reprezentanţii Guvernului”, a explicat Ioan Botiş, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit acestuia, modificările şi completările aduse Legii 108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii vor determina o mai bună protecţie a salariaţilor. “Cred că este un pas mare pentru ceea ce înseamnă protejarea muncitorilor, a angajaţilor. Cred că această lege va defini mai bine relaţia dintre angajator şi angajat. Am vrut doar să punctez acest lucru pentru că primele probleme care s-au ridicat în momentul în care am preluat ministeriatul au fost legate de posibilitatea ca sindicatele să fie reprezentate în aceste inspectorate teritoriale de muncă”, a argumentat Ioan Botiş.

Adoptarea acestei propuneri legislative a Guvernului, va însemna şi reglementarea unor măsuri de protecţie pentru personalul Inspecţiei Muncii, dar şi o majorare a cuantumului amenzilor pentru operatorii economici.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5