Sforarii

Sunt foarte secretoşi, secretul este pentru ei un principiu de viaţă, ca de altfel legatul şi dezlegatul. Au o lume a lor în care se simt bine, urmăresc cu mare abnegaţie făcutul şi desfăcutul, toate acestea pentru un interes personal oarecare, până la urmă toate se reduc la deviza „interesul poartă fesul”. Chiar şi la înmormântări trasul sforilor este în plină duduială, ei nu vin la priveghi pentru compasiune ci pentru a observa, a lua informaţii, a pune la cale, a lua pulsul unor viitoare „îmbârligări”. Dacă nu ştiaţi, la aceste evenimente se pun la cale căsătorii şi divorţuri, tranşări de averi şi alte mutaţii, iar pentru acestea ipocrizia zâmbetlui este în plină desfăşurare, se pun la cale adevărate lovituri de stat familiale, complicii sunt foarte atenţi la detalii, dacă vreţi, au o artă a detaliilor, se iau în calcul toate amănuntele fără excepţie. Sentimentul nu contează la ei, doar interesul este rege. De lacrimi nu au auzit şi nici nu vor să audă.
Cunosc cupluri „intelectuale” cu două cărţi citite în viaţă, care şuşotesc permanent, au multe cazuri de rezolvat, au de regizat multe scene, fac şi desfac, de la proprii copii, la rude, prieteni, cunoscuţi şi necunoscuţi, ei fabrică destine, se duc nonşalant la Biserică pentru informaţii şi dacă situaţia o cere, pot renunţa temporar sau definitiv la credinţa lor de bază dacă au avut-o vreodată. Interesul şi banul, sau averea, sunt aerul pe care-l respiră, sunt în sângele lor, iar cei oneşti şi cinstiţi sunt consideraţi oameni slabi şi inadaptabili. Ei s-au adaptat sistemului încă înainte de 1989, ei erau turnătorii şi duplicitarii de serviciu.
Îşi fac progeniturile mari profesori deşi aceştia nu cunosc prea bine acordul subiectului cu predicatul, cumpără totul, inclusiv diplomele universitare, cu bani rezolvă totul, dacă ar putea ar cumpăra şi nemurirea, încă de când sunt mici, de trei patru ani, aceşti părinţi îi şi „căsătoresc”, desigur avere contra avere, se negociază averile nimic altceva, iar dacă averile corespund, atunci treaba este ca şi rezolvată chiar dacă se mai aşteaptă ceva ani şi chiar dacă fata are o sută de kilograme şi băiatul n-are un picior.
Sforarii aceştia n-au nici un Dumnezeu, sunt perfizi şi ipocriţi până-n măduva oaselor, Biserica este pentru ei doar un calcul. În capul lor găseşti stocate toate informaţiile privind averea oamenilor din localitatea respectivă şi nu numai de acolo, cât pământ are fiecare, cum este pământul acesta, unde este amplasat, ce bani are la bancă sau ciorap, ce mănâncă fiecare, ce casă are, nouă, veche, câte camere, maşini, pensie, ce sunt copiii, unde sunt, cum stau, sunt sau nu căsătoriţi, ce boli are, estimări cam cât o mai duce, cine sunt moştenitorii, dacă sunt, ce slăbiciuni are un astfel de moştenitor, cam ce relaţii are, bine ar fi un judeător sau avocat.
Sforarii pot fi totuşi uşor de recunoscut după avidul lor interes pentru orice fel de informaţii. După stocare, urmează selectarea. Şi multe dintre ele stau în aşteptare.