„Sfinți și securiști”

Octogenarul Teodor Tanco e de o impresionantă energie tinerească și hărnicie scriitoricească. Dovadă, cărțile ce le oferă librăriilor și bibliotecilor mai-mai în fiecare an.
În zilele trecute a scos la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, volumul „Sfinți și securiști”. Surprinde, mai întâi, sub două aspecte: frumusețea tipografică (Andreia E. Precup fiind autoarea celor două coperte), dar, mai cu seamă, șochează titlul: un oximoron dur, chiar dacă cele două cuvinte sunt legate printr-o conjuncție aparent calmă (aceeași conjuncție intra, însă neutral, în titlul tomului „Sfântul și cartea”, din 2008). Prin urmare, cartea de acum atrage atenția din primul moment: cititorul ridică din sprânceană și acceptă, fără ezitare, provocarea.
Protagoniștii acestui amplu eseu (175 de pagini) sunt Bartolomeu Anania și Teodor Tanco. Spre dumirirea cititorului (căruia încă nu i-a parvenit cartea), copiez din cuprins câteva titluri de capitole: „Canonizarea călugărului Pahomie de la Gledin, prilej de afirmare arhierească a mitropolitului Bartolomeu Anania”; „O piesă de teatru și memoria colectivă a grănicerilor au stârnit canonizarea eroilor de la Salva. Mitropolitul Bartolomeu a primit provocarea istoriei”; „Spălarea unor dosare securiste din ACNSAS la „România literară”. „Marginalii la „studiul de caz” Bartolomeu Anania”; „Casele de conspirație pentru colaboratorii Securității. Trecerea prin ele, domicilierea lui Valeriu Anania în unele și a subsemnatului în altele” (N.B. Teodor Tanco ține mereu să atragă atenția că face diferențiere între înaltul ierarh al BOR și scriitorul Valeriu Anania).
Aparte, situat oarecum pe alt palier critic, este capitolul final (dar care susține al doilea substantiv din titlul cărții): „De ce sunt atacuri la adresa USR și a scriitorilor ?”
În substanțialul „Argument” semnat de autor, acesta previne (ceea ce anticipam adineauri) că „am scris nu împotriva părintelui Bartolomeu Anania, cum îi spunea, ajuns foarte înalt ierarh al BOR, ci împotriva scriitorului Valeriu Anania și omul politic care a fost colaborator vechi al Securității.” Iar în PS al acestui amplu „Argment” ține să precizeze:
„Am scris cartea aceasta pentru că ea a a fost, involuntar, o formă a colaborărrii între un înalt ierarh și un mirean. Primul a lucrat (documentar) cu materialul celui de-al adoilea și a modelat oameni postumi după chipul sfinților. Secundul comentează materialele publicistice cu neadevăruri și tăinuiri despre primul, ca om al cetății, infirmându-le.”
Finalul cărții este categoric: „Pe unii Securitatea i-a îngropat de vii în pământ, pe alții și dacă-s morți CNSAS i-a îngropat în dosare.” Sugestia e transparentă: Mâna lungă a Securității ceaușiste nu s-a uscat...