Sfântul Cuvios Rafael de la Agapia, mireasmă a Duhului Sfânt

Duhovniceasca mănăstire Agapia este situată între culmile Subcarpaţilor Moldovei, pe valea Topoliţei, intr-un cadru natural deosebit . De-a lungul vremii, aici au luat fiinţă două aşezăminte: primul, aflat mai sus, în pădurea de pe coastă, numit Agapia din Deal, şi care datează de la jumătatea secolului al XVI-lea; al doilea, Agapia din Vale, ce a fost înălţat în 1642-1644 de Gavril Coci, frate al domnitorului Vasile Lupu.
În aceste condiţii, la Agapia din Deal, unde mireasma rugăciunii neâncetate se răspândea pretutindeni, iar smerenia învăluia totul, în preajma anilor 1580-1585 poposea un tânăr firav, înveşmântat în strai ţărănesc, pe a cărui chip se putea citi sfiala şi smerenia. Văzând acolo cum se nevoiau părinţii ostenindu-şi trupurile lor, tăind şi scoţând rădăcinile copacilor sălbatici şi, în locul lor, sădind pomi care să aibă roade folositoare, s-a minunat nu numai de munca dar şi de cuminţenia lor, de tăcerea şi de nelipsirea de la rânduiala canonică a rugăciunii, oricât de osteniţi ar fi fost .
În acel timp erau la Agapia din Deal părinţi îmbunătăţiţi în cele duhovniceşti, care se nevoiau ziua şi noaptea, pentru a putea oricând a răspunde prezent înaintea dreptului Judecător. Şi păzeau dreapta-credinţă cu străşnicie - „credinţa strămoşească” sau „legea românească”, cum o numeau ei - şi se mândreau cu ea şi se apărau în faţa celor care ar fi încercat în vreun fel să le-o încalce. Era pentru ei pavăză, iar „păzirea legii celei de moşie”, cum ziceau, trebuie apărată, căci numai aşa te poţi mântui.Iată ce gândire profundă, pe care azi o găsim destul de rar, dorul de ţară şi dorul de Dumnezeu.,
Toate acestea au făcut ca tinerelul poposit să se hotărască să rămână în sihăstrie şi cu nici un chip să nu se mai întoarcă la ai săi, în satul de unde venise. Dobândind binecuvântare, s-a stabilit la Agapia din Deal şi, văzând traiul şi sfintele nevoinţe ale îmbunătăţitilor părinţi, a început să se roage ziua şi noaptea, ca să-l dăruiască şi pe el Bunul Dumnezeu cu putere, ca din treaptă în treaptă să ajungă la împlinirea poruncilor, care să atragă după sine sfinţenia. Şi darul lui Dumnezeu era cu el şi cu ajutorul rugăciunilor părinţilor sporea duhovniceşte şi, cu râvnă mare, în puţin timp a ajuns să cunoască psalmi şi rugăciuni pe care le rostea pe de rost la vremea ascultărilor de obşte. Şi era blând şi cucernic, şi cu mare bunătate către toţi şi mai ales, ajuta pe cei ce erau slăbiţi şi în suferinţă.
La vremea tunderii în monahism i s-a pus numele de Rafail - nume care înseamnă „Dumnezeu aduce vindecare”. Cuviosul, conştient fiind de numele purtat dar şi de misiunea sa dumnezeiască cu mai multă stăruinţă a început nevoinţa ziua şi noaptea. Era atât de smerit, încât minuna pe toţi. De la o vreme a început a se ruga de părinţi, ca să-l lase să meargă la mai multă linişte duhovnicească, în alte locuri mai tainice ale muntelui, petrecând acolo zile şi nopţi. Atât de mare îi era râvna, încât nu peste multă vreme a ajuns sfătuitor şi chiar părinte duhovnic a multor fraţi din mănăstire cât şi din alte mănăstiri. Din unele surse scrise aflăm că vrednicia sa l-a înălţat la ascultarea de egumen a mănăstirii.
La o vreme, după o viaţă de peste optzeci de ani, petrecută în smerenie şi ascultare, cuviosul Rafail s-a mutat din această viaţă către Domnul, între 1640-1645. Cu multă cernire , părinţii de acolo au pus în mormânt, trupul celui trecut către zările veşniciei. Au pus deasupra şi piatră însemnată e adevărat cu puţine date despre cuvios, iar la şapte ani, când s-a făcut dezgroparea, s-a aflat că trupul său a rămas în neputrezire şi că fusese înzestrat cu bună mireasmă şi cu răspândirea de daruri celor care se rugau să le fie mijlocitor către Dumnezeu.
Văzând părinţii o astfel de stare a trupului cuviosului, după rugăciuni şi dezlegări - aşa cum este rânduiala Sfintei noastre Biserici în asemenea cazuri -, rămânând în aceeaşi stare de frumuseţe, de curăţenie şi de mireasmă, au făcut o raclă de lemn şi au pus sfintele lui moaşte în biserica mănăstirii. Pentru călugări şi mireni, s-au dovedit a fi cel mai de preţ tezaur, din care izvorau zilnic mărgăritarele tămăduirilor trupeşti.
Când hatmanul Gavriil Coci şi soţia sa, Liliana, au ridicat la Agapia din Vale o biserică mare cu chilii şi cu zid împrejmuitor, au fost aduse - pentru un timp - şi moaştele Cuviosului Rafail spre mai multă mângâiere a celor care nu puteau să urce până la Agapia din Deal.
Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, s-a bucurat şi el cu bucurie duhovnicească negrăită că acela, despre care auzise multe fapte de credinţă şi cucernicie creştinească încă de când se afla în viaţă, acum se arătase tuturor - prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu - un mare ales al Său. Şi, plecându-se cu multă smerenie, a sărutat sfintele moaşte ale Cuviosului Rafail, lăsând o însemnare în cartea sa, Vieţile Svinţilor sau Prologariu din anul 1686, tipărit la Iaşi, la fila 152, de la 9 iunie: „...şi din Rumîni mulţi sunt carii am şi văzut viaţa şi traiul lor, dar nu s-au căutat, fără numai Daniil de Vooroneţ şi Rafail de Agapia, şi am sărutat şi sfintele moştii”.
Urgiile vremii, precum şi valul de cotropitori ce au năvălit în mod barbar peste ţara Moldovei, i-au determinat pe părinţii din Agapia să ascundă sfintele moaşte, spre a nu fi profanate de eventualii neaveniţi iar taina lor se transmitea din generaţie în generaţie între părinţi. Cert este faptul că ele nu au mai fost scoase la lumină, existând totuşi un loc lângă sfântul altar al bisericii, unde tradiţia spune că ar fi fost puse . Acolo se aprind luminări până astăzi, iar credincioşii se închină cu evlavie când trec pe lângă acel loc.
Viaţa acestui vas ales al Sfântului Duh a fost minunată, iar pentru aceasta Dumnezeu l-a preamărit în ceruri. Se cuvine să cinstim şi noi acest izvor de sfinţenie, să I ne închinăm şi cu mare evlavie în ziua pomenirii lui, 21 iulie şi să – l rugăm aşa :
“Bucură-te, că faptele tale bune le-ai tăinuit;
Bucură-te, că virtuțile tale întru smerenie le-ai ascuns;
Bucură-te, făclie ce luminezi noaptea necredinței;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuți;
Bucură-te, că prin rugăciune îi ridici pe cei căzuți;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povățuitor al călugărilor!”

Bibliografie : Ierom. Ioanichie Bălan, Vetre de sihăstrie românească, Bucureşti, 1982
Pr. N. Dărângă, Istoria sfintei mănăstiri Agapia din judeţul Neamţ, Iaşi, 1908

Pr. Aurelian Poptean
Mărişelu