Şezătoarea i-a adus la Căminul Cultural pe seniorii din Budeşti. Primarul Vasile Codrea: Singurul brand era costumul popular, mamele noastre lucrau pentru hainele întregii familii

Este al doilea an în care primarul comunei Budeşti, Vasile Codrea, organizează, împreună cu seniorii comunei, obiceiul şezătorii, cel care aduna în vremurile trecute întreaga comunitate în acelaşi loc. Doamnele şi domnii au venit nu doar cu bucate alese ci şi cu lucru de mână, dar şi cu voie bună, la urmă Căminul Cultural fiind plin nu doar de frumuseţea costumelor populare ci şi de perechile prinse în joc.
„Mă bucur că am reuşit să organizăm şi această şezătoare, la care au participat aproape 80 de persoane, care le-au reamintit celor mai tineri de modul în care strămoşii noştri îşi câştigau existenţa prin muncă, în serile lungi de iarnă, mamele noastre lucrând pentru hainele întregii familii. Totul se produce din mâinile lor, neexistând ca astăzi magazine din care să luăm ţinute. Singurul brand era costumul popular, poate mult mai frumos decât ceea ce îmbrăcăm azi”, ne-a declarat primarul Vasile Codrea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5