Seminar de iniţiere în domeniul ,,Manager de proiect”

Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud va organiza în această lună un seminar de iniţiere în domeniul ,,Manager de proiect”. Potrivit organizatorilor, participanţii vor putea să înţeleagă ce este un proiect, care sunt rolurile managerului de proiect, care sunt procesele şi de ce este importantă planificarea unui proiect.

,,Seminarul îşi propune să introducă participanţii în principiile esenţiale de bază ale managementului de proiect atât pentru persoanele care intenţionează să implementeze şi să conducă proiecte, cât şi pentru cei care sunt deja implicaţi în echipe de implementare”, se precizează în comunicatul de presă emis de CCI BN.

Durata întâlnirii este de 6 ore şi se va desfăşura în 27 februarie, de la ora 10.00, la sediul CCI BN. Seminarul va fi susţinut de secretarul general al Camerei de Comerţ şi Industrie BN, Monica Mureşan, manager cu o experienţă de peste 15 ani.

Costul acestui seminar este de 120 lei+TVA/persoană şi se va finaliza cu certificat de participare eliberat de CCI BN. Înscrierile se fac până în 19 februarie la sediul CCI BN, strada Petre Ispirescu, nr.15 A, etaj 2, tel. 0263.230.640, 0733.900.204, email [email protected].

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5