Seară duhovnicească: Hristos, bucuria întâlnirii

Dacă e post şi e marţi, atunci la Bistriţa e Marţea Gândirii Creştine, seara duhovnicească organizată de către Clubul Internaţional Transilvania şi Protopopiatul Ortodox Român Bistriţa.
Marţea trecută l-a avut ca protagonist pe părintele Gheorghe Şanta, Lector Universitar Doctor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Universitatea Babeş – Bolyai. Tema pe care fostul duhovnic al facultăţii teologice clujene a expus-o a fost: Hristos, bucuria întâlnirii. Pornind de la îndrumarea pedagogică „să ne sfătuim împreună pe calea mântuirii”, oratorul creştin a descris plastic prin exemplele vieţii şi textele biblice, bucuria întâlnirii cu Hristos.
Dacă marele corifeu creştin Origen afirma: „noi pierim de sete lângă un izvor de apă vie”, profesorul clujan şi-a fundamentat demersul căutării existenţiale a lui Dumnezeu, pe foamea interioară a omului în căutarea sensului vital (Ps. 118, 8 „te caut din toată inima mea”). Cercetare călăuzită de gândirea personalistă în care celălalt de lângă noi, semenul nostru reprezintă „chipul lui Dumnezeu” (Fac. 2,17). O umblare fiinţială la care, Hristos – Dumnezeu nu rămâne imun, după cuvântul din Apocalipsă: „Iată, eu stau şi bat, dacă îmi va deschide cineva, voi intra şi voi cina cu el şi El cu mine”, sau meditaţia teologului Paul Evdochimov: „Hristos este un cerşetor al iubirii noastre.”
Întrebarea centrală a conferinţei Părintelui Şanta a fost: „în noi înşine, pe care parte a uşii este Hristos în noi?” După un circuit de relatare scripturistică Col. 3, 3; Ioan 14, 23, gânditorul creştin a evidenţiat momentul întâlnirii cu Hristos, clipă crucială, eveniment transfigurator care ne duce de la „moarte la viaţă”, de la „pământ la cer”, secundă care condensează în sine temelia existenţei noastre. Astfel, părintele invitat a exemplificat 4 cazuri de întâlniri cruciale: a femeii samarinence (care din concubină devine apostol), a femeii prinsă în adulter (care din adulteră devine mironosiţă), a tâlharului de pe cruce (care din infractor devine primul cetăţean al raiului) şi cazul unui intelectual indiferent religios care devine creştin. Aceste persoane l-au cunoscut în iubire pe Dumnezeu, având în continuarea vieţii lor, iubirea pe care mai întâi Dumnezeu a avut-o pentru ei.
După o conferinţă cu privire lăuntrică, plină de entuziasmul întâlnirii cu Hristos - Dumnezeu, cei interesaţi de aprofundarea vieţii creştine sunt invitaţi marţea viitoare la o nouă seară spirituală în compania părintelui Dumitru Cobzaru.

Prof. Florin I. Bojor

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5