Scriitoarea Elena Mitru, din New York: Îmi este dor de absolut tot. Îmi iubesc foarte mult ţara

Rep.: - Bine v-am găsit la New York. Vreau să vă întreb pe dumneavoastră, care sunteţi stabilită de de o perioadă bună aici la New York, cum este de fapt acest miraj american? Ce reprezintă pentru dumneavoastră?

          Elena Mitru: - Bine aţi venit, mă bucur să vă cunosc. Sunt în America de 20 de ani. Pentru mine într-adevăr, mirajul american este ceva deosebit. America este locul în care oamenii se pot desfăşura, se pot lansa, pot trăi foarte bine şi frumos, bineînţeles dacă sunt corecţi şi ştiu să-şi etaleze în toate atitudinea.

          Rep: - Cum aţi ajuns la New York? Cum de nu aţi ales Paris sau alt oraş european?

          E.M.: - Am ajuns aici cu totul întâmplător, nu am ales, nu m-am gândit vreodată că voi ajunge la New York, dar prin faptul că soţul meu a dorit să vină aici şi printr-un complex de împrejurări foarte detaliat, el a aplicat, acum 20 de ani, pentru loteria vizelor. Răspunsul a venit pozitiv şi am venit aici. În aceeaşi perioadă, băiatul meu cel mare – George Petrescu, a obţinut o viză tot în America, iar băiatul meu cel mic, Alexandru Petrescu, a obţinut o viză la Paris, în Franţa, unde locuieşte şi acum. Şi-a făcut studiile la Luxemburg. Asta este familia noastră.

          Rep.: - Cum trăieşte un scriitor la New York? Cum trăiesc scriitorii români la New York?

          E.M.: - Scriitorii români la New York, după părerea mea, trăiesc foarte bine şi frumos pentru că au foarte multe subiecte care să-i inspire şi au posibilităţi nemăsurate pentru a avea linişte să scrie, pentru a avea informaţii.

          Rep.: - Cum tăriesc scriitorii americani? În România oricât succes ai avea, nu poţi trăi din scris. Scriitorii americani trăiesc din scris?

          E.M.: - Părerea mea este că, scriitorii americani consacraţi pot trăi din scris. Depinde şi de tine cum şi câţi paşi faci ca să ajungi să trăieşti din scris. Se poate trăi şi din scris. Se poate trăi şi mai modest, şi mai bine. Depinde de individ.

          Rep.: - Citeşte americanul de rând ? Este la curent cu literatura?

          E.M.: - Din câte am observat eu, se citeşte foarte mult în America. Nu vorbesc doar de presa scrisă, vorbesc şi de cărţi. Am văzut foarte mulţi oameni în librării, de toate vârstele, care nu doar răsfoiesc cărţi, ci chiar cumpără cărţi. Dacă le cumpără, înseamnă că le şi citesc.

          Rep.: - Cum este comunitatea de aici? Am văzut că vă întâlniţi la biserică. Este biserica un punct de legătură?

          E.M.: - Punctul de legătură principal pentru comunitatea românească, după părerea mea, este biserica. Iar noi, aici, la Biseirca Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, parohia domnului profesor doctor preot Theodor Damian, suntem „familia de duminică”. Ne întâlnim aici în fiecare duminică ca să participăm la slujbă, pentru că suntem creştini şi prin asta trăim. După aceea, coborâm la sala socială, unde avem diverse activităţi, avem lansări de carte, avem expoziţii. De exemplu, eu am vernisat două făcut expoziţii de artă vestimentară şi o expoziţie de fotografii. Acum vreau să fac o expoziţie de pălării, care va fi foarte atractivă pentru femei. Cam asta facem noi, avem o activitate foarte intensă. Asta facem în fiecare săptămână.

          Rep.: - Sunteţi pasionată de design vestimentar?

          E.M.: - Da, pentru că eu am lucrat în acest domeniu din 1980, în România, unde am avut expoziţii foarte multe împreună cu pictură. Am fost membră (acum nu mai există) în Asociaţia Artiştilor Plastici Amatori, care avea şi Cercul de Artă Decorativă, cu sediul în Piaţa Rosetti, nr. 3. Eu făceam parte din acest cerc şi făceam expoziţii împreună cu pictorii sau singură. Depinde de programul în care eram planificaţi pe vremea aceea. Aici aveam expoziţii sau la Sala Eforie, lângă Facultatea de Stomatologie.

          Rep.: - Cum este privită comunitatea românilor de către americani? Cum este privit românul de americani?

          E.M.: - Românii sunt primiţi în America aşa cum sunt primite absolut toate naţiile. America este singurul loc în care toate naţiile se înţeleg, se iubesc, trăiesc împreună, se căsătoresc, muncesc împreună. Este ceva foarte frumos.

          Rep.: - Cum vedeţi de aici, de peste Ocean, după 20 de ani, România?

          E.M.: - Întrebarea este foarte grea pentru mine pentru că eu mi-am iubit şi-mi iubesc foarte mult ţara. Sigur că, fiecare om care pleacă din ţara lui nu poate să o uite, pentru că acolo s-a născut şi acolo îi sunt rădăcinile. Aş fi vrut să o găsesc mult mai bine decât am găsit-o. Încă mai sper că tineretul, care se ridică de acum încolo, va face ceva în această minunată ţară care este aşa de bogată şi frumoasă. Am avut mereu un popor bun şi generos, frumos, harnic, inimos, cu mulţi eroi.

          Rep.: - Când vă este dor de casă ce faceţi? De ce vă este cel mai dor?

          E.M.: - Îmi este dor de absolut tot. De tot ce-mi amintesc, de toată viaţa mea. Am trăit 54 de ani în ţară şi-mi este dor de tot ce am trăit acolo, dar ceea ce mă linişte într-un fel este că, atunci când mă apucă dorul cel mai greu o sun la telefon pe verişoara mea şi vorbesc cu ea şi mă liniştesc un pic.

          Rep.: - Spuneaţi că se pot găsi aici subiecte pentru scriitori. În cărţile dumneavoastră  se reflectă viaţa americană?

          E.M.: - Sigur că se reflectă viaţa americană, în primul rând viaţa mea de zi cu zi şi, în al doilea rând, prin ceea ce se petrece lângă mine, pentru că asta este viaţa, asta este istoria. Tot ceea ce se petrece zi de zi lângă noi. În toate cărţile mele am scris despre viaţa americană. Sunt unele lucruri pe care le comentez şi nu le înţeleg, poate că sunt subiectivă, deşi nu vreau să fiu, mie îmi place să fiu obiectivă, dar aşa este omul, păcătos din naştere, şi mai are şi astfel de momente. Dar din tot ce văd în America, din tot ce văd pe lângă mine, am ceva de învăţat şi vreau să învăţ ceva bun.

          Rep.: - Câte cărţi aţi publicat până acum?

          E.M.: - Până acum am publicat nouă cărţi. M-am lansat în anul 2014, pentru că până atunci am avut un contract, o promisiune făcută mamei mele că nu voi scrie niciodată nimic, pentru că mama mea a murit în condiţii tragice în 1975. În anul 2014 m-am hotătât să-mi calc peste această promisiune şi m-am lansat.

          Rep.: - De ce nu a vrut mama dumneavoastră să scrieţi?

          E.M.: - Am scris într-una dintre cărţile mele, "Zăpada Proletară", un capitol care se numeşte „Şcoala şi iubirea”. Şi acolo am avut o oarecare neînţelegere. Se poate citi cartea şi se poate vedea. Din pasiunea pentru o profesoară am făcut un lucru care, la vremea aceea, am considerat că este bine. Ea trebuia să plece de la noi de la clasă şi eu nu suportam acest lucru. Atunci, de comun acord cu toată clasa, am făcut un raport la directoare. După ce am făcut raportul, clasa n-a mai semnat, am semnat singură şi am fost pusă în situaţia de a fi eliminată din şcoală. Pentru toţi secretarii de partid, eu eram oaia neagră. Am scăpat de eliminare, dar asta a fost promisiunea făcută mamei mele, de a nu mai scrie niciodată nimic.

          Rep.: - Până la urmă, acest destin de scriitor trebuie să iasă la iveală. Pentru asta, chiar şi promisiunile trebuie încălcate. Ce aţi simţit, după ani şi ani, în care sunt convins că vă doreaţi să vă apară o carte, când v-aţi văzut prima carte în mână?

          E.M.: - Sentimentele pe care le ai atunci când îţi vezi prima carte în mână nu le poţi descrie. Am fost foarte fericită şi, totodată foarte speriată într-un fel. Poate am fost chiar stângace. Am debutat cu două cărţi de versuri şi o plachetă de buzunar de epigrame. Sigur că am avut şi critici, dar criticile au fost foarte constructive şi le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat, în primul rând, pr.prof.dr. Th Damian presedintele Cenaclului literar Mihai Eminescu de la N Y, criticului şi istoricului literar M. N. Rusu, doamnelor Valentina Ciaprazi şi Mariana Terra şi tuturor celor care m-au ajutat atunci. Am învăţat foarte mult şi, mi s-a spus la un moment dat, după ultima lansare de carte, că am făcut progrese. Şi eu m-am simţit foarte fericită.

          Rep.: - Ce subiecte mai aveţi pe viitor?

          E.M.: - Am scris două cărţi în legătură cu situaţia mamei mele, iar acum, pe aceeaşi temă, am  încheiat volumul de poezii "Strigătul disperării",  pe care vreau să-l lansez cât de curând, dar am şi impresii din vacanţă şi poezii pentru copii. Bineînţeles, trebuie toate finisate. Sunt în faza de proiect.

          Rep.: - Un mesaj pentru românii de acasă, pentru cititorii dumneavoastră.

          E.M.: - Mesajul meu este că îi iubesc pe românii mei, pe cititorii mei şi aş vrea ca scrisul meu să le rămână în suflet, aşa cum îmi rămân ei în suflet, pentru că eu pentru ei scriu.

          Rep.: - Vă mulţumesc.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]