Școala Gimnazială Nr.1 Bistrița a îmbrăcat haine de sărbătoare

Anamaria Tofan,consilier educativ Scoala Gimnaziala Nr.1,Bistrita

În primul rând pentru că ne aflăm în an aniversar,școala noastră împlinind 50 de ani de existență și apoi pentru a sărbători așa cum se cuvine Ziua Națională a României.Cu mic ,cu mare ne-am întrecut în pregătirea momentelor care să marcheze cât mai bine aceste evenimente.Micuții din clasele pregătitoare,îndrumați de doamnele învățătoare, au fost cei care au dat startul activităților desfășurate în acest sens .Și cum ar putea să nu sărbătorească când sunt a 50-a generație a școlii noastre și în plus și în a 50-a zi de scoală.Cu entuziasmul și gingășia care îi caracterizează ne-au încântat privirile joi, încă de dimineață ,fiind toți costumați în personaje din povești sau din desene animate atât de dragi vârstei lor.Domni și domnițe,cavaleri,prințese,soldăței,pirați și multe alte costumații au participat la carnavalul organizat pe coridorul școlii,defilând mandri în aplauzele cadrelor didactice și ale părinților.De asemenea,la sugestia doamnelor învățătoare,copilașii au realizat colecții din diferite obiecte,tot 50 la număr,întrecându-se și aici în pricepere și în ingeniozitate.Am putut astfel admira colecții de șervețele,jucării,scoici,nasturi,mărgeluțe,timbre,stegulețe,năsturei,bănuți,etc.
Felicitări doamnelor învățătoare pentru activitatea deosebit de frumoasă pregătită împreună cu copilașii și părinților pentru colaborare!
Nici cei mai mari nu au fost mai prejos.Astăzi,elevii și cadrele didactice ale școlii au marcat Ziua Națională a României și în același timp și cei 50 de ani de școală,îmbrăcând straie populare încă de dimineață.Elevi,cadre didactice ,părinți și bunici ne-am adunat cu toții în curtea școlii pentru a intona împreună cântecele patriotice dragi sufletelor noastre dar și pentru a admira expozițiile de obiecte tradiționale,care mai de care mai vechi.Iar pentru a încheia activitatea și pentru a încălzi sufletele celor prezenți ,elevii școlii și părinții acestora au organizat un târg de produse tradiționale de unde vizitatorii au putut cumpăra ceai fierbinte,prajitură cu mere,cornulețe cu dulceață,cozonaci ,plăcinte,gogoși și multe alte bunătăți.
Pentru a puncta și mai bine momentul ,doamna profesoară Orban Monica a ținut să ne amintească tuturor despre evenimentele care stau la originea sărbătoririi acestei zile.Întreaga activitate a fost organizată de doamna director adjunct Mihaiu Ancuța,doamnele profesoare Moraru Dana și Nigel Maria precum și de consilierul educativ al școlii ,prof.Tofan Anamaria.Am avut plăcerea de a o avea printre noi și pe dna inspector Monica Buboly,care a felicitat comitetul de organizare și elevii pentru inițiativa pe care au avut-o.
Chiar dacă frigul de afară și primii fulgi de zăpadă ne-au îngreunat puțin activitățile,copilașii s-au arătat încântați că au participat la aceste acțiuni ,ba chiar ar fi vrut să mai rămână și după ce mesele lor s-au golit.Le mulțumim tuturor că au răspuns în număr atât de mare solicitării noastre,atât elevilor,parinților cât și cadrelor didactice care s-au implicat pentru ca totul să fie așa cum ne-am propus.Toți împreună am arătat încă o dată că suntem uniți ,că avem o colaborare frumoasă în toate activitățile și că cei 50 de ani de Școala Gimnazială Nr.1,Bistrița nu pot să nu fie celebrați așa cum se cuvine.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5