„Scara” de Oana Boc, o carte de debut apreciată

Editura clujeană Eikon ne-a obişnuit, de-a lungul timpului, cu apariţia unor cărţi remarcabile, ca formă cât şi conţinut, apariţii comentate şi apreciate de critica de serviciu. În acest context se înscrie şi debutul Oanei Boc cu placheta intitulată „Scara”, tipărită anul acesta în condiţii grafice deosebite, cu ilustraţii şi supracopertă. În loc de prefaţă, volumul începe cu un original dialog între cunoscutul scriitor Dumitru Radu Popescu şi profesorul universitar Mircea Borcilă, în care asistăm la dezvăluirea întregului ceremonial liric prin care ne preumblă autoarea. Aplecarea poetei către poezia de dragoste se face în contextul evocării unor celebre cupluri amoroase, cum sunt Romeo şi Julieta, Penelopa şi Ulise sau Ophelia şi Hamlet. Originalitatea Oanei Boc constă în surprinderea, în întrezărirea „scării simţurilor” şi identificarea ei cu o scară a valorilor sufleteşti, o scară a umanului care ne duce la o existenţă anistorică sau supra-istorică, a cărei geografie nu ţine cont de meridiane şi paralele climatice ci de universalitatea sentimentelor, de nobleţea lor. „Vibraţia lirică – apreciază Mircea Borcilă – se produce pe fundalul unui vast orizont de cultură, dar puterea sentimentului – iubire, aşteptare, speranţă, duioşie, naşterea dorului şi uimirea mai presus de toate – se întrupează în imagini proaspete şi de o neobişnuită forţă vizionară”.
Cartea cuprinde un număr de 40 poeme ce poartă titluri ca „Iubirea e cerul din noi” (un vers care merită să fie titlu), „Iubirea lui Prometeu”, „Zăpada mea”, „Tandreţe”, „Clipele ne mureau”, „Catren pentru zei”, „Călătorul meu de toamnă”, „Scara”, „Naştere, „Machiaj de zi” etc. Fluenţa, capacitatea de a condensa în picături lirice aburul încâlcit al sentimentelor, ştiinţa „portretizării” unor stări erotice şi tensiunea imprimată versului sunt câteva din reuşitele acestei prime cărţi de poeme ale Oanei Boc: „Dacă-am crezut vreodată-n iubirea ta orbeşte/ A fost fiindcă lumina din ea m-a-mpresurat/ Şi mi-a pătruns în suflet frenetic, nebuneşte/ Cum moartea adânc păşeşte-n soldatul împuşcat”. Deşi a publicat articole ştiinţifice în ţară şi în străinătate, precum şi volumul „Textualitatea literară şi lingvistică integrală”, lucrări strict specializate, Oana Boc pare predestinată poeziei prin harul cu care e înzestrată, prin bogăţia sufletească din care se nasc poeme, cum de exemplu cel intitulat „Regina”, pe care-l reproduc în întregime, în final: „M-ai declarat regină/ mi-ai dăruit un tron/ şi o coroană cu multe diamante/ În nopţile cu lună plină/ mi-ai prins în păr atâtea nestemate/ c-aş putea să transform în stele/ cât cer se strecura în ele/ Aşa de-mpodobită nu mai puteam să fug/ nici când mi-ai spus/ că tronul, de fapt, era un rug/ ca să tot ard spre tine/ când mergi pe orice drum/ să te-nsoţesc himeric/ cu trupul meu de fum”.