Sărbătoare la început de octombrie!

Suntem înspre finalul primei luni de toamnă, dar cum toamna se adună roadele sper ca în fiecare apariţie viitoare paginile dedicate în ziarul „Răsunetul” Persoanelor Vârstnice şi scrise, în principal, de reprezentanţi ai acestora să fie un semn de frumuseţe şi bogăţie interioară, pentru că numai cei cu realizări şi cu inimă mare au, cu adevărat, ce spune.
Felicitări celor ce au iniţiat acest demers şi cred, cu sinceritate, că toţi cetăţenii municipiului, indiferent de vârstă, vor avea multe de învăţat lecturând aceste pagini, mai ales că le doresc multe apariţii şi multă inspiraţie celor ce împlinesc acest demers.
Să trăiţi întru ani mulţi ani şi fericiţi toţi cei care ne-aţi premers în viaţa Bistriţei şi acum sunteţi şi aţi ajuns la vârsta la care meritaţi admiraţie şi respect.
Ovidiu Teodor Creţu,
primarul municipiului

Apariţia acestor pagini destinate „Persoanelor Vârstnice” este un gest minunat pentru care merită felicitări deosebite cei din fruntea Consiliului Judeţean al celor ce sunt la anii pensionării, dar şi ziarul „Răsunetul” care „dăruieşte” aceste pagini conjudeţenilor noştri ce s-au străduit în foarte mulţi ani să dovedească că pe aceste meleaguri, ca în întreaga ţară de altfel, au trăit şi mai trăiesc încă OAMENI ADEVĂRAŢI, OAMENI DĂRUIŢI PATRIEI.
Aceştia au lăsat urme profunde ale trecerii lor în istoria judeţului nostru şi cu realizările lor ne mai mândrim încă şi o vom face încă foarte mulţi ani pentru că părinţii noştri au muncit din răsputeri pentru lumina şi împlinirea ţării lor.
Un gând bun şi calde, sincere şi din suflet alese aprecieri pentru toţi cei care au gândit aceste pagini, pentru „Persoanele Vârstnice” şi acestora bucurii şi o viaţă mai bună pentru că merită cu prisosinţă acest lucru prin tot ceea ce au făcut şi încă mai fac pentru noi.
Emil Radu Moldovan,
Preşedintele Consiliului Judeţean

Tradiţia, obiceiurile, cântecele noastre ne vorbesc cu foarte multă claritate despre faptul că fără experienţa înaintaşilor, fără respectul muncii şi strădaniei nimic nu poate fi împlinit.
Spunea adesea, Î.P.S.- Bartolomeu, mitropolitul de vrednică pomenire, că dacă toate cărările dintre casele aşezărilor românilor vor fi mereu bătătorite atunci Apocalipsa nu va veni pe aici niciodată.
Bătătorirea cărărilor este împlinită şi de Persoanele Vârstnice care, iată, şi prin acest demers mai bătătoresc încă o cărare.
O cărare ce duce spre inimile vârstnicilor de pe aceste meleaguri.
Multe şi sincere felicitări celor cu iniţiativa!
Alexandru Pugna,
vicepreşedintele Consiliului Judeţean

Este extraordinar de frumos să ai mereu alături pe unii dintre cei care, până mai ieri erau repere, exemple la locul lor de muncă prin strădanie, conştiinciozitate, profunzimea demersurilor cotidiene.
Pensionarii, cei mai mulţi dintre ei sunt mereu exemple de frumuseţe morală, de înţelepciune, de dăruire pentru ţară, pentru neam, pentru familie.
Părinţi, bunici, cu părul alb, cu frunţile ce poartă crevase ale preocupărilor, ale grijilor. Ei ne-au deschis drumuri.
În faţa lor, a tuturor vârstnicilor, să ne ridicăm pălăria, iar pe cei ce se oferă şi ne vor oferi, sperăm încă mulţi ani aceste interesante rânduri, alese felicitări şi urări de viaţă lungă şi de idei mereu puse în slujba aproapelui.
Fechete Ioan,
Director executiv Casa Judeţeană de Pensii

Ziua de 1 octombrie este o zi cu o încărcătură emoţională deosebită pentru că atunci vârstnicii şi pensionarii au ZIUA LOR, ziua în care şi ei sunt parte a poporului român, singurul suveran într-o ţară dorită a fi cu adevărat democratică.
Se speră ca pensionarilor şi persoanelor vârstnice să li se recunoască, nu privilegii, ci anii mulţi de muncă, anii grei în care şi-au irosit tinereţile aducându-şi contribuţia la edificarea unei ţări, care avea capitală „Micul Paris”. Nu e vina lor că timpul şi vremurile le-au fost potrivnice, iar intenţiile lor s-au izbit, adesea, de zidul opacităţii mai marilor zilei. Din nefericire şi ei au fost sub vremuri.
Dar, în această zi, zi de apariţie a unei „publicaţii” a persoanelor vârstnice găzduită de ziarul „Răsunetul”, gândurile destinatarilor acestor rânduri să se îndrepte, firesc, spre ziua de sărbătoare, ziua de 1 octombrie, atunci când cei în vârstă vor serba înainte de vreme un adevărat revelion, pentru că destui dintre ei, chiar foarte mulţi vor avea în zi de 1 octombrie ziua în care vor fi reunite multe dintre sărbătorile anului.
În locaţia aleasă, Primăria Bistriţa, în speţă primarul Ovidiu Creţu, vor oferi o masă, iar pentru cei ce serbează 50 de ani de căsătorie, municipalitatea le va oferi, după posibilităţi, o simbolică atenţie. Şi pentru mulţi dintre ei, din nefericire, această zi pare a fi singura sărbătoare din an.
Rândurile acestea doresc a anticipa acel moment aşteptat şi-n care cuplurile ce împlinesc 50 de ani de căsătorie vor fi omagiate şi, poate, pentru o clipă vor simţi că cineva încă-i preţuieşte, nu le-au uitat şi, mai ales, recunosc, peste vreme, că şi ei au însemnat ceva în existenţa urbei capitală a judeţului Bistriţa-Năsăud.
Probabil, ca şi în alte dăţi, primarul municipiului, dl. Ovidiu Creţu, va găsi acele cuvinte calde, menite a le reaminti unora dintre cei prezenţi că încă sunt importanţi şi nimeni sau poate sunt încă mulţi cei ce nu le-au uitat meritele.
Şi mulţi dintre cei prezenţi la acest moment se vor simţi cu adevărat băgaţi în seamă, importanţi şi este teribil de adevărat că printre ei vor fi foarte mulţi importanţi pentru ceea ce au reuşit să facă în colectivele de muncă, dar şi în viaţa municipiului.
Câteva vorbe calde, câteva melodii cu adâncă reverberaţie, apoi…
Nu va fi uitarea. Cel puţin aşa sperăm.
În fiecare a treia zi de vineri din fiecare lună, publicaţia „Pentru Pensionari”, găzduită cu generozitate de ziarul „Răsunetul”, va oferi prilej de mângâiere pentru toţi cei care au trăit şi au muncit aici în oraşul în care se odihnesc moşii şi strămoşii multora dintre noi, dar în care trăiesc azi copiii şi nepoţii multora dintre cei ce adună la tâmple bogate buchete de ghiocei.
În octombrie poate fi şi o „lună a ghioceilor”, iar pentru mulţi dintre pensionarii Bistriţei şi ai judeţului Bistriţa-Năsăud se poate spune că e primăvară în… octombrie.
Din nefericire, unii dintre mai marii zilei uită că poate părinţii lor sunt încă pensionari şi sunt în vârstă, iar alţii, nefiresc aş zice, uită că sunt la vârsta după care vine… pensionarea.
E bine să nu uităm şi aceste adevăruri, mai ales că-i posibil ca mulţi dintre vârstnicii de azi să nu încurce cam cum vin anotimpurile şi chiar dacă unele flori îşi încurcă vremea, mulţi dintre cei dotaţi cu raţiune nu uită că sunt sub vremuri.
Poate vor veni şi vremuri mai bune şi pentru ei, mai ales că în România se plimbă liber pe drumuri zisa că „cine n-are bătrâni să-şi cumpere”. E aici un mare adevăr, dar cei ce îi au trebuie să-i îngrijească şi să nu-i oblige să treacă la semafor pe… roşu.
Să zicem astăzi, la 1 octombrie şi în fiecare zi: să ne trăiască Persoanele Vârstnice. O merită din plin!
Adrian L. Mănarcă

Un nou început de drum

Considerăm că o dată cu această ediţie a ziarului nostru de suflet, care este ziarul „Răsunetul” şi care poartă în numele său profunde semnificaţii ale „Imnului Naţional” pentru toţi membrii „Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice” şi porneşte pe un nou drum în activitate. Una benefică, de largă informare.
Prin bunăvoinţa celor de la ziarul „Răsunetul”, începând de astăzi, în fiecare a treia zi de vineri, a lunilor viitoare, două pagini ale prestigiosului nostru ziar judeţean, vor fi gazdă pentru noi, persoanele vârstnice din judeţul Bistriţa-Năsăud, acestora fiindu-le oferite periodic, aşadar, informaţii privind activitatea şi activităţile organizate în cadrul Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice, vor fi abordate subiecte de interes general, sfaturi medicale, sfaturi practice, divertisment, vor fi prezente creaţii literare, rezultate ale unor concursuri organizate de noi, vom avea o rubrică de consultaţii juridice, vom căuta să vă oferim informaţii diverse care le dorim utile şi pentru cei de vârsta noastră dar şi pentru toţi cei ce citesc acest ziar.
Aşadar, dorim ca cele două pagini de ziar să fie perfect folosite şi în beneficiul nostru pentru că dorim să oferim tuturor celor ce au ajuns la anii de pensionare o dovadă vie, plină de argumente că oamenii în vârstă nu sunt un balast, ci dimpotrivă, ei gândesc, au idei şi vor să fie utili, chiar dacă măcar sfaturile lor pot fi utilizate în folosul comunităţii.
Avem alături de noi şi între noi oameni de aleasă calitate, dornici să contribuie prin vasta lor experienţă, adunată în ani mulţi de activitate productivă, la propăşirea localităţilor în care vieţuiesc şi vom oferi crâmpeie din experienţa câştigată în diferite domenii de activitate şi altora pentru că avem convingerea că speranţa spre un mai bine autentic trebuie să rămână mereu vie, mereu stimulativă.
Vom căuta şi, împreună, avem convingerea că vom şi reuşi să utilizăm raţional spaţiul oferit în ziarul „Răsunetul” adresându-ne „Persoanelor Vârstnice” de ambele sexe, pentru că avem convingerea că sfaturile noastre mai pot fi încă utile pentru copiii şi nepoţii noştri.
Vrem să dovedim şi celor ce par a avea câte un dinte împotriva noastră că în mulţii ani de muncă, în varii domenii de activitate, am căutat să ne achităm cu cinste de ceea ce am făcut în laborator, în uzină, la catedră, pe câmp sau acolo unde ne-am desfăşurat activitatea, alcătuindu-ne o familie şi crescându-ne copiii în spiritul iubirii de ţară şi de neam, spirit care astăzi pare că, încet, încet, este trecut pe un plan secundar.
Istoria ţării noastre este scrisă cu litere de aur de unii care, ca şi noi, au devenit „persoane vârstnice”, persoane care şi-au iubit glia şi adesea au înnobilat-o cu preţul vieţii.
Avem în pământul ţării eroi şi martiri, avem şi mucenici şi pentru ei şi noi, indiferent de vârstă, trebuie să dovedim că ştim să ardem pentru fiece idee şi nu să fumegăm.
Suntem la un început de drum, un drum ce se impune să-l pavăm cu multe fapte de cinste pe care să le arătăm şi conjudeţenilor noştri.
Fiecare număr al publicaţiei noastre dorim să fie o tribună încărcată cu fapte care să ne onoreze,
Suntem recunoscători celor ce ne-au şi ne facilitează acest demers.
Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice

Ţinte în activitatea Consiliului persoanelor Vârstnice

În perioada imediat următoare, în cadrul programului „Pensionarii – viaţă activă la nivelul Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice” şi în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, cu alte organizaţii şi instituţii, se vor organiza conferinţe şi activităţi vizând următoarele ţinte:
* Dezvoltarea unei vieţi sănătoase;
* Menţinerea persoanelor vârstnice în activităţi productive şi includerea acestora pe piaţa muncii;
* Crearea şi identificarea posibilităţilor de învăţare pe tot parcursul vieţii;
* Sărbătorirea zilei de 1 octombrie;
* Excursii la aşezăminte monahale şi turistice;
* Sărbătorirea Zilei Naţionale a României;
* Activităţi multiple de socializare şi agrement specifice fiecărei luni.
Fiecare persoană vârstnică va conştientiza prin aceste activităţi şi manifestări că utilitatea ei socială, în viaţa urbei şi a fiecărei localităţi, este o realitate permanentă.
Consiliului Judeţean al P.V.

„În vaduri, ape repezi curg…”

În septembrie, luna lui răpciune, când adie mângâiere de toamnă nouă, cei aşezaţi în această parte de ţară parcă resimţim mai profund şoaptele din poeziile lui Badea George, cel care, deşi s-a supranumit poet al ţărănimii, a fost şi s-a manifestat ca un intelectual de anvergură, vorbitor de mai multe limbi şi traducător de cultură din mai multe limbi.
Dar, firesc, poate poetul George Coşbuc ce a văzut lumina zilei în data de 20 septembrie 1866, fiind botezat în 21 septembrie, aşa după cum înregistrează parohul din Hordou, nimeni altul decât Anton Coşbuc, bunicul viitorului poet. Înregistrarea este după stilul nou al calendarului gregorian, introdus în satele militarizate ale fostei graniţe năsăudene. Aşezat la Bucureşti, Coşbuc a transpus data naşterii sale după calendarul iulian în vigoare în România, scăzând 12 zile (diferenţa dintre cele două calendare) şi ajungând la data de 8 septembrie, dar data de naştere după calendarul de azi este cea consemnată de bunicul poetului.
Normal că în această notă pe care o publicăm în această ediţie a „Foii Persoanelor Vârstnice” ne vom referi mai mult la obârşia poetului tocmai pentru că noi cei din Ţara Bistriţei şi Năsăudului trebuie să ne mândrim cu acest conjudeţean al nostru care, alături de alte nume mari, să nu-l uităm pe Liviu Rebreanu, părintele romanului modern al românilor, dovedeşte şi dovedesc că peste aceste meleaguri s-au născut şi în urmă cu mulţi ani, ca şi acum, şi au trăit şi creat oameni de aleasă ţinută intelectuală.
Neamul Coşbucienilor, foarte prolific, bucurându-se de o situaţie mai bună în satul Hordou, se trăgea dintr-o familie de iobagi români care fugiseră, pe la începutul secolului al XVII-lea, de pe o moşie grofească de la Ilişua şi au purtat mai multe nume.
Fugiţi de sub exploatare, strămoşii familiei Coşbuc s-au aşezat în satul Hordou (azi George Coşbuc), pe Valea Sălăuţei, în ţinutul liber al Năsăudului, fiind oameni şi străbătători ce au reuşit să-şi creeze o poziţie materială şi morală satisfăcătoare, unii ajungând primari sau preoţi.
Atunci când urmaşii familiei grofeşti de pe moşia căreia fugiseră coşbucienii încearcă, prin cercetări şi procese să-i readucă la Ilişua, la starea de iobagi, strănepoţii fugarilor ştiură să se apere cu dârzenie şi să rămână oameni liberi.
E adevărat că procesul şi anchetele se desfăşoară în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi toate acţiunilor şi pretenţiile grofeşti se împotmolesc o dată cu militarizarea, la 1763, a unui număr de sate româneşti năsăudene, printre care şi Hordoul.
Neamul coşbucienilor îşi crease relaţii în numeroasele sate de pe Valea Someşului Mare şi urmărind genealogia poetului, se constată relaţii de înrudire în satele Hordou, Feldru, Zagra, Salva şi Telciu.
Sebastian Coşbuc, tatăl poetului şi fiul preotului Anton Coşbuc, studiase teologia la Blaj şi acest fapt nu este puţin lucru pentru vremurile acelea, a trăit mult (1818 – 1900). S-a căsătorit, în 1843, cu o nepoată a vicarului Ion Marian, Maria, pe când aceasta avea doar 15 ani (1828-1903). Mama poetului urmase câteva clase la şcoala de fete din Năsăud.
Sebastian Coşbuc preoţeşte în satele învecinate: Runcu Salvei, Salva (unde semnează cu „parohu localu” în matricolele botezaţilor, începând cu anul 1865) pentru a se stabili la Hordou după moartea tatălui său. Într-o căsnicie care s-a bucurat de mulţi ani (57 de ani) cei doi soţi s-au înţeles bine, apreciem noi, şi au muncit din greu pentru creşterea numeroşilor copii. Dintre cei 12-15 copii câţi a născut preoteasa Maria, numărul nu e clarificat în documente, doar 6 au trăit mai mult şi au întemeiat, la rândul lor, familii.
Dintre copiii acestei prolifice familii, cel de-al optulea născut a fost George, viitorul poet.
În familie, George a întâlnit o atmosferă liniştită, iar copilăria petrecută la Hordou, Salva şi la Telciu, cu prelungirile de la Năsăud, va lăsa o amprentă puternică şi definitorie pentru întreaga viaţă şi pentru o bună parte a creaţiei lui Coşbuc.
Mediul rustic, bogat în elemente de basm şi legendă, de mit şi de poezie, va oferi viitorului poet un foarte bogat izvor pentru o bună parte a creaţiei sale originale.
Dar George Coşbuc a învăţat şi carte temeinic. Mai întâi în satul natal, cu dascălul Tănăsucă Mocodean, puţin la Salva, iar clasele a II-a şi a III-a la şcoala trivială din Telciu (unde, sic!), şcoala având limbă de predare germană, reuşeşte să înveţe binişor nemţeşte. Clasa a IV-a începută la Telciu este continuată la Năsăud (1876-1884), iar la sfârşitul celor opt ani de studii gimnaziale, după ce conform programei studiază limbile clasice, limba germană, limba maghiară şi literatura „aferentă” acestor limbi aşa că, devenit „bacalaureat” Coşbuc era familiarizat cu literaturile latină şi greacă în aşa grad încât citea cu uşurinţă orice text şi traducea liber, fără dicţionar, iar lecturile din aceste limbi deveniseră un fel de distracţie, aşa că traducerile lui din literaturile mari ale lumii nu mai surprind pe nimeni.
Poezia lui Coşbuc mângâie sufletele românilor, iar Badea George ne înalţă prin poeziile sale cu conţinut istoric, ne încălzeşte inimile şi-l face parte a sentimentelor noastre naţionale.
Adrian L. Mănarcă