Sandanski, prima mobilitate Erasmus, în proiectul „Drinking Europe’s Water”

O nouă experiență europeană a marcat o echipă de la Palatul Copiilor Bistrița, formată din cinci eleve și două profesoare, în cursul lunii aprilie a.c. Prima mobilitatea a proiectului Erasmus+ „Drinking Europe’s water” s-a derulat în  orașul Sandanski, din Bulgaria, gazdă fiind ZEMEDELSKA PROFESIONALNA GIMNAZIA „KLIMENT TIMIRYAZEV” din localitate.  La aceasta au luat parte, pe lângă echipa de la Palat, parteneri din Letonia, Grecia, Turcia și Bulgaria. Obiectivul principal al proiectului vizează  descoperirea/ prețuirea unor resurse de apă autohtone, conștientizarea elevilor în problemele unei dezvoltări economice sustenabile, în promovarea utilizării resurselor naturale într-un mod cât mai eficient posibil și realizarea unei economii verzi și competitive.

Programul a cuprins ateliere de lucru pe marginea „Dicționarului apei”, sesiuni de prezentare a regiuniunilor de proveniență ale echipelor implicate și a instituțiilor educative ale acestora, accentuându-se  aspecte inedite ale râurilor ce traversează localitățile de proveniență, dar și workshop-uri de socializare și cunoaștere. De asemenea, s-a vizitat centrul de epurare a apei din zona Sandanski, explorându-se proximitățile râului Sandanska Bistrița din localitate și prin studierea florei specifice. S-au aflat caracteristici esențiale legate de centrele SPA, Sandanski fiind considerată una dintre cele mai importante stațiuni bulgare cu izvoare minerale termale. S-au vizitat și stațiunile Melnik, dezvăluindu-se monumente istorice, culturale, dar și stațiunea montană Bansko, situată la poalele Muntilor Pirin, cea mai modernă stațiune de ski din Bulgaria.

Impresiile elevelor participante sunt edificatoare:

„Încă nu îmi vine să cred că s-a terminat! Mă simt ca un astronaut din spațiu, reunit cu planeta sa mamă, România. Aceasta experiență s-a gravat cu litere arămii pe propria-mi ființă, modelându-mă într-o persoană mai deschisă și mai independentă.”  – Ioana Bălan

„În perioada 10-16 aprilie a.c., am avut oportunitatea de a lua parte la prima mobilitate a proiectului Erasmus+ „Drinking Europe’s water”, care a avut loc în orașul Sandanski din Bulgaria. În cadrul acestui proiect am aflat informații captivante despre importante surse de apă din fiecare țară participantă (Bulgaria, Turcia, Grecia, Letonia) și cât de prețioase sunt acestea pentru localitățile în apropierea cărora se situează. A fost o șansă nemaipomenită deoarece am învățat despre cultura și tradițiile fiecărei țări, iar cu ajutorul workshop-urilor am avut ocazia de a-mi face noi prieteni. Am lucrat în echipă la „Dicționarul apei”, unde am cules împreună termenii specifici temei și i-am tradus în limba engleză. Consider că a fost o experiență foarte folositoare fiindcă am avut șansa de a interacționa cu persoane din țări diferite și posibilitatea de a-mi reprezenta țara într-un proiect european.” – Alexandra Gabor

„Scriu aceste impresii în timp ce în minte mi se derulează toate momentele din mobilitatea Erasmus. Cred că această experiență mi-a șlefuit abilități pe care nu am avut ocazia să le dovedesc în alte circumstanțe. E genial să simți spiritul de echipă, să te împrietenești, să locuiești propriu-zis cu alte persoane, colege pe care am avut ocazia să le cunosc mai bine, noi rutine... Aici am învățat cât de importantă e comunicarea, din care bineînțeles că a rezultat înfiriparea unor prietenii. Mai mult, am învățat ce înseamnă să te adaptezi. E suprinzător să observi cât de diverși suntem. Am călătorit mult, am văzut mult, pe mine m-a fascinat totul. Visam de mult să cunosc persoane din alte țări. Petrecerea de rămas bun ne-a unit și mai tare, iar cel mai greu moment a fost să ne luăm un emoționant la revedere, sperând la o revedere cândva... poate-n același Sandanski magic.” – Mara Sfintean

„Prima mobilitate a proiectului „Europe's drinking water” a fost primul pas în a ne cunoaște mai bine. Mă bucur că fac parte din această echipă și sunt nerăbdătoare să continuăm să lucrăm împreună. Experiența din Bulgaria a fost unică și specială. Pe lângă peisajele frumoase, jocurile și activitățile realizate, am învățat să ne coordonăm ca și echipă și să fim deschiși la provocări pe care înainte le-am fi refuzat. Am avut ocazia să ne împrietenim cu tineri din diferite colțuri ale Europei, descoperind noi tradiții și obiceiuri. Am rămas plăcut uimită de modalitățile prin care am reușit să comunicăm, să ne împrietenim și să învățăm chiar și lecții de viață, unii de la ceilalți. Experiența Erasmus+ e una dintre cele mai frumoase și potrivite provocări de primăvară, așa că sunt recunoscătoare pentru această oportunitate oferită de doamnele profesoare.” – Andreea Suto

„Sandanski, un nume pe care, acum, îl rostesc cu ușurință pentru a-mi aminti de o săptămână minunată în care nu doar am cunoscut orașe și tradiții noi, ci și oamenii superbi, cu propriile lor descoperiri de făcut.” –  Maria Bălan

Într-adevăr, impresiile elevelor participante sunt grăitoare. Elevele implicate au dovedit deschidere spre dialog european, dezinvoltură, rafinament în prezentările întreprinse, reprezentând cu cinste Palatul Copiilor Bistrița, orașul, țara. Experiența continuă să aibă reverberații în formarea  intelectuală, culturală, socială a tuturor celor implicați.

 

Prof. Iulia Istrate – coordonator

Prof. Ionela Nușfelean – membru

Palatul Copiilor Bistrița

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5