Sămânţă de scandal în lumea condeierilor

“În faţa răutăţii unor oameni, diavolul stă umilit pe o buturugă şi se gândeşte să se facă filosof.” (V.B)

Ţăranii lui Liviu Rebreanu (din nuvela “Proştii” de pildă), ca şi omul comun, presupun că în mintea oamenilor de cultură trebuie să se afle mai multă lumină sau măcar un bec al bunului simţ. Cu neputinţă e să creadă că în locul acela se naşte şi înfloreşte adesea prostia, aroganţa, dispreţul ciocoiesc, impoliteţea… Dar, întâi faptica…

Vorbeşte şi “târgul” că s-au reunit la Bistriţa trei cenacluri literare de la depărtări notabile: “George Coşbuc” al dlui. Ion Moise, harnicul şi neobositul scriitor, “Cenaculum” de la Beclean”- al dlui. Andrei Moldovan, om de suflet şi cultură, precum şi “Euphorion” de la Dej, ce merită elogiat in corpore. Între alte activtăţi ce pregătitu-s-au, a citit din lirica domniei sale Medeea Iancu -originară din Craiova. Versuri frumoase, meşteşugire prozodică, cugetare novatoare…Oamenii-scriitori şi public- au primit cu plăcere şi politeţe exprimarea poetică a Medeei Iancu.

Toate bune şi frumoase până când s-a aflat că Medeea Iancu nu a publicat încă un op cu creaţiile domniei sale. Cum la Bistriţa există o competiţie nedeclarată cu titlul ”cine are mai multe volume?”, un poet, care se declară venit musai din cosmos, a protestat la “iesprimarea”că Medeea Iancu ar fi scriitorare. Cum adică poetă, dacă încă nu are operă? Eu am 14 volume!”. Dacă nişte scriitori de bun simţ au sărit ruşinaţi în apărarea poetei oaspete, au fot întâmpinaţi cu afront la onoarea lor “N-am auzit de tine. N-ai nume de scriitor!”

De aici, lumea este îmbrâncită pe ogorul filosofiei. Ce este un scriitor? Dicţionarele spun; ”autor de opere literare”, dar nu spun că publicate sau nu. Şi când e scriitor? În momentul când scrie ori după ce a terminat de scris? Când are volume sau când le-a scris? Pentru a nu ne înnămoli, s-o luăm metodic:

-în burtica mamei sale, e sigur că omul nu e scriitor. N-are pix, hârtie…nimic.

-prunc, se joacă-n ţărână, face frânturi de hieroglife, ideograme…Nu-i scriitor, fiindcă nu le pricepe nici el, nici noi, nu?

-la şcoală unde scrie teme, mici compuneri. E scriitor? Încă nu, zice cosmopoetul, că n-are volume publicate. Nici nu plănuieşte.

-matur, stă la masă, scrie şi cenzura comunistă nu i le publică, ba şi mârâie la el, arătându-i uşa gherlei. Deci nu eşti scriitor Soljeniţâne şi Medeea Iancu şi tu, bre Vasilie Găurean, cu toată droaia voastră de manuscrise? Nu, măi! Să publicaţi, naibii!

Şi dacă Radu Petrescu şi gruparea lui a lăsat ca numai la “treijdeani” de la moarte să le apară operele, atunci înseamnă că n-a fost nimic de capul lor cât au trăit? N-au fost scriitori? Au fost scriitori de când nu mai erau în viaţă? “Erau pe când nu se zăreau,/ Azi nu-i vedem, dar sunt?”

Şi dacă lui Eminescu nu i-a apărut volumul de “Poesii” decât în 1883, înseamnă că numai de atunci încoace ar fi avut dreptul Eminescu să vină la Bistriţa să citească la cenaclu, iar înainte i s-ar fi arătat uşa de la intrare? Cei de la “Junimea” ştim că nu l-au izgonit niciodată, Doamne fereşte! Dimpotrivă!

Şi ţăranul care produce cartofi, cucuruz şi ceapă este ţăran cu adevărat dacă nu a ieşit pe piaţă să vândă? Când e ţăran? Când a muncit la sapă sau când e cu marfa-n piaţă? Nu e pe piaţă negustor şi nu ţăran ceapist? La aşa viforniţă de interogaţii năucitoare cine să mai dea răspuns? Ce zici tu, iubite cititor şi cititoare? Sau poate da răspuns şansoneta franceză, care se întreabă cu melancolie:

“Pourquoi il n’y a pas de l’amour?

Pourqoi les roses sont fanees?”

(“De ce nu este dragoste ?/…Şi-s trandafirii veştejiţi?)

Apoi tot ea mărturiseşte cu impasibilitate stoică… imposibilitatea de a afla un răspuns:

“Mon chant et moi je ne sais pas…”

(“Nu ştiu nici eu, nici cântul meu…”)