Să furi raiul cu ajutorul… Irinei Petraş

Olimpiu Nuşfelean a publicat anul trecut, la Editura Charmides, volumul de eseuri „Să furi raiul cu ajutorul cuvântului”. S-au scris până acum, în presa literară, câteva cronici, nu ştiu câte, nu le-am contabilizat, dar s-au scris. Acum, despre această carte, scrie şi Irina Petraş. În „România literară”, nr. 45, 30 august 2015. O recenzie care se intitulează „Scrisul ca tatonare”. Şi care începe astfel:
„Poet, prozator, eseist, Olimpiu Nuşfelean păşeşte cu reticenţă în câmpul scriptural şi, deşi textele sale sunt mereu consistente şi expresive, are o anume discreţie care poate să însemne şi aspiraţie spre temeinicie”. Cronicarul preferă, însă, ca în ipostaza de poet şi cea de prozator ale lui O. N., să-i citeze pe Gheorghe Grigurcu şi, respectiv, Alex Ştefănescu (acesta din urmă făcând o observaţie care l-ar onora pe orice prozator: „Olimpiu Nuşfelean reinventează proza fantastică sud-americană, purificând-o de pitoresc, aşa cum a purificat Brâncuşi sculptura de formele prea greoaie”), Irina Petraş rezervându-şi dreptul de a scrie despre eseistul Olimpiu Nuşfelean, cel ce „înregistrează cu calm crizele care bântuie lumea literaturii, dar mai ales cu multă încredere într-o reaşezare a lucrurilor în matca lor destinată”. Apoi, printre multe altele, mai adaugă:
„Toate subiectele la zi ale vremii/vieţii noastre literare sunt abordate cu calm, analizate lucid, fără entuziasme facile şi fără încrâncenări, cu echilibrul pe care îl asigură pasul tatonant, privirea aţintită şi cu verdictul rostit nu o dată cu fermitate apodictică: Despre trecutul care nu trece, ci rămâne un timp neîncheiat dacă nu e asumat lucid […]. Despre satul transilvan […]
Volumul mai conţine o divagare poetică pe tema elementelor, o alta despre drumul cel vechi, iniţiatic, spre casa lui Liviu Rebreanu, apoi despre provincie şi centru, despre Europa” şi, ca o concluzie a cronicarului: “Cu Olimpiu Nuşfelean poţi bate din nou, la pas, chestiunile arzătoare ale zilei, căci ai alături un companion gata să te asculte, dar deloc sfios când e vorba să-şi spună, la rândul său, cuvântul”.
Cuvântul cu care să furi raiul, am mai adăuga noi.