Să ameţeşti, nu altceva !!...

Iarna bate la uşă cu temperaturi scăzute, după cea mai lungă toamnă de o jumătate de secol. Nu mai avem ce admira în juru-ne; splendorile naturii intră în mormântul îngheţat al iernii, peste care Dumnezeu va aşterne albul orbitor al zăpezii. Rămâne pururi nouă şi mai strălucitoare ca niciodată fascinanta boltă înstelată, iar în depărtările nordului fâlfâie perdelele aurorelor polare. Ce călăuză iubitoare pentru omul din vechime puzderia de lumini din Calea Lactee! Mii şi milioane de milioane de luminiţe pâlpâitoare, într-un autentic drum alb, încât nimeni nu le-ar putea număra. Cu clipirea lor prietenoasă poţi fi sigur că este cineva acolo şi că ne iubeşte…Ce distanţe copleşitoare, urieşeşti, raportate la microscopica-ne mărime!... Şi totuşi, spun cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Stanford (SUA), există ceva şi mai complex decât toate galaxiile şi metagalaxiile ce împânzesc Universul. Acest uluitor ceva este creierul uman, pe care l-au explorat cu cele mai performante tomografe, rămânând sideraţi faţă cu ceea ce au constatat.

Studiul efectuat de ei şi publicat în „Ghana News”, preluat de presa de pretutindeni, ne pune-n faţă o statistică ameţitoare, dincolo de tot ce este capabilă imaginaţia. Creierul uman conţine două sute de miliarde de celule nervoase conectate între ele prin sute de trilioane de sinapse (sistem de legătură neuronală), fiecare sinapsă din acestea fiind un microprocesor ultraperformant! Aceste conexiuni depăşesc pe cele ale tuturor calculatoarelor existente în lume la un loc, spune Stephen Smith, profesorul de biologie celulară şi moleculară care a condus grupul de savanţi. Hegel spunea cândva că „nu contează cât de multe lucruri cunoaştem, ci legăturile pe care le facem între ceea ce cunoaştem”. Iată transpus în lumea infinitezimală acest principiu. Numai luând cortexul cerebral avem 125 de trilioane de sinapse, adică aproximativ tot atâtea stele câte există în 1500 de galaxii de tipul Căii Lactee. Uluitoare şi sfărâmând orice graniţe ale închipuirii este nu doar numărul imens de celule, sinapse şi capabilităţi, ci fineţea lor dimensională, fiind mai mici de o milionime de milimetru în diametru, încât cercetătorii nu au avut posibilitatea „să vadă” ce fac practic acestea. Şi încă mister este că acestea sunt variabile în timp, în funcţie de nişte factori care ne scapă. Ştiinţa vine să dovedească ce fiinţe uimtoare suntem fiecare din noi, deşi ne facem o superficială împărţire în deştepţi şi nătărăi, arătând ce valoare extraordinară este înaintea lui Dumnezeu fiecare om, oricât de smerit ar fi el, cerşetor sau împărat, încât l-a dotat cu comori mai complexe decât tot Universul. Cunoscând acestea, parcă nu-mi vine să mai spun niciodată elevului:

- Du-te la loc! Ai nota 3, fiindcă ai legat cartea de gard, nătăfleţule! Boule!