S-a deschis Expo Bistriţa Construct

Începând de ieri şi până duminică specialiştii si publicul vizitator sunt aşteptaţi în zona pietonală Liviu Rebreanu pentru întâlnirea cu un eveniment de anvergură Bistriţa Construct- Casa şi Vacanţa, eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bistriţa –Năsăud, în parteneriat cu Primăria Bistriţa.

,,Le mulţumesc în mod deosebit celor care participă în calitate de expozanţi, pentru că în această perioadă de criză, au reuşit să fie prezenţi la cea de-a XXI-a ediţie.

Semnalele pe care le primesc şi le primesc în general firmele exportatoare spun că perioada de criză nu s-a încheiat şi va continua. Sperăm că  prin mobilitatea agenţilor economici şi prin oamenii deosebit de dinamici care trăiesc aici vom încheia anul 2012, cel puţin la fel de  bine cum am încheiat anul 2011 pentru că anul 2011a fost cel mai bun din punct de vedere al exporturilor pentru judeţul Bistriţa-Năsăud. Am reuşit să atingem cifra de 550 de milioane de euro export, ceea ce ne situează la jumătatea clasamentului judeţelor din România”, ne-a declarat Vasile Bar, preşedinte CCI B-N.

Pentru ediţia a XXI-a, care stă sub motto-ul „Construieşte-ţi casa şi vacanţa” organizatorul a păstrat locaţia ultimelor două ediţii ale Expo  Bistriţa – Pietonalul „Liviu Rebreanu” şi zona Bisericii Evanghelice şi a venit cu noutăţi de structură.

 Pentru prima dată, Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud a inclus un Salon al Vacanţelor în care sunt prezentate cele mai bune oferte de vacanţă.

 ,,Aflată la cea de a XXI-a ediţie, expoziţia aduce cu sine noutăţi în ceea ce priveşte organizarea, păstrând formatul şi locaţia care au asigurat succesul ultimelor două ediţii ale Expo Bistriţa.

Bistriţa Construct – Casa şi vacanţa este singura expoziţie de profil din judeţul Bistriţa-Năsăud, constituindu-se într-o oportunitate deosebită de promovare şi un cadru propice negocierii celor mai avantajoase preţuri pentru produsele şi serviciile expuse”, ne-a precizat Elena Bărbos, şef compartiment relaţii, CCI B-N.

 

Manifestarea expoziţională reuneşte 50 de expozanţi din România şi Ungaria, unii dintre ei aflaţi la numeroase participări, iar alţii pentru prima dată în municipiul nostru, specializaţi pe următoarele domenii:

  1. Salonul Expo Construct – materiale de construcţii;
  2. Salonul Expo Grădina – plante şi arbuşti ornamentali, amenajări peisagistice, mobilier şi construcţii pentru grădină;

3.Salonul Expo Instal & Ambient – instalaţii de încălzire (inclusiv care utilizează energie regenerabilă), tâmplărie, compartimentări şi decoraţiuni interioare, sisteme, echipamente şi corpuri de iluminat, mobilier, mic mobilier;

4.Salonul IndBis – inginerie mecanică, electrică şi electronică, echipamente, unelte şi scule, automatizări etc.;

5.Salonul Financiar – produse bancare şi firme de asigurări pentru casă şi vacanţă;

6.Salonul Expo Vacanţa – căsuţe de vacanţă şi cabane, echipamente camping – sport, pachete turistice.

Organizatorii au pregătit diverse evenimente conexe expoziţiei: concurs de amenajări exterioare în parteneriat cu SC Greenlit SRL Cluj-Napoca, atelier de creativitate, seminar interactiv pe tema eco-eficienţei şi a soluţiilor de finanţare pentru IMM.

 

Programul expoziţiei:

Joi, 31 mai 2012

 

10.00- 20.00  Program de vizitare expoziţie

14.00- 16.00   Concurs de amenajări exterioare, în parteneriat cu Grup Şcolar Agricol şi SC Greenlit SRL Cluj-Napoca

 

Vineri, 1 iunie 2012

 

10.00- 20.00 Program de vizitare expoziţie

11.00- 12.00 Atelier practic de dezvoltare a creativităţii, în parteneriat cu Colegiul Naţional ,,Andrei Mureşanu”

12.00- 13.00 Festivitatea de premiere a concursului de desen ,,Împreună, mai puternici” şi a concursului de mesaje pentru Europa, organizate cu ocazia Zilei Europei

 

18.00- Seminar interactiv ,,Serile economice”- ecoeficienţă, energii neconvenţionale şi soluţii financiare pentru IMM

 

Sâmbătă, 2 iunie 2012

 

10.00- 20.00 Program de vizitare expoziţie

 

Duminică, 3 iunie 2012

 

10.00- 16.00 Program de vizitare expoziţie

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5