Ridicarea gunoiului menajer – mai scump cu 37 la sută

În aceeaşi şedinţă, legislativul local năsăudean a votat proiectul de hotărâre prin care se consfinţeşte majorarea tarifelor pentru ridicarea, transportul şi depozitarea gunoiului menajer, pentru oraşul Năsăud, servicii prestate de SC „Gospodărie Comunală şi Locativă” SA – director Marius Vâju.
Astfel, tarifele noi, pentru persoane fizice au crescut de la 6,12 lei/persoană/lună, cu TVA inclus, la nivelul de 8,41 lei/persoană/lună; iar pentru persoanele juridice de la 53,88 lei/mc fără TVA, la nivelul 74,18 lei/mc (fără TVA).
Aplicarea noilor tarife pentru ridicarea, transportul şi depozitarea gunoiului menajer, cu autogunoiera, se va face începând cu data de 15 martie 2013.
Scumpirea destul de mare (37 la sută) a fost motivată de ing. Marius Vâju prin „Creşterea preţului la carburanţi, precum şi taxa de 42,82 lei/tona de gunoi, impusă de managerul de la Groapa de gunoi ecologică de la Tărpiu, bani care trebuie să-i plătim la timp, adică la maximum 30 de zile, fără întârziere, altfel riscând să fin excluşi” – a precizat Vâju.
Consilierul Ovidiu Maghiar – fost viceprimar – a indicat conducerii „GCL”-ului să se insiste ca toţi cetăţenii oraşului să facă, să semneze un contract cu firma colectoare agreată de Primăria şi CL Năsăud (GCL), în caz contrar să fie aplicate amenzi.
Primarul a promis constituirea unei comisii mixte (primărie + GCL + Consiliu Local) care să se deplaseze la cei în ilegalitate, pentru a intra în legalitate. În caz contrar, pentru început vor fi somaţi, apoi sancţionaţi conform legilor în vigoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5