Revelion de neuitat, în week-end, la Bistriţa

Conform unei lăudabile iniţiative şi a unui frumos, necesar şi plăcut eveniment din viaţa nevăzătorilor, s-a desfăşurat şi în acest an, ca şi în anii anteriori, un deosebit, sensibil şi cu o puternică acţiune de socializare pentru această categorie de oameni minunaţi cu dizabilităţi, un elegant, reconfortant şi distractiv moment – „Revelionul prieteniei”, la care au participat un număr însemnat de nevăzători din toată ţara.
Locaţia deosebită, frumoasă şi primitoare a fost cunoscutul şi renumitul Hotel „Diana” din Bistriţa, unde restaurantul a fost o minunată casă şi cu o ornare adecvată unui revelion.
Iniţiatorul acestor reconfortabil şi motivat eveniment al nevăzătorilor este Iacob Pop, preşedintele Filialei Judeţene ANR Bistriţa-Năsăud, omul care se dăruieşte, trup şi suflet, pentru a crea momente de fericire nevăzătorilor, cel care s-a implicat în deosebita şi eficienta organizare a evenimentului, o bună gazdă, fiind ajutat de Elena Pop, secretar executiv al filialei.
Merită subliniat şi fenomenul implicării în eveniment al managerului Hotel „Diana”, Ionel Rusu, un om de o sensibilitate aparte pentru nevăzători, el fiind un membru activ al Filialei ANR BN.
Cântec, joc, voie bună, dans, glume, meniu ales şi o formaţie de mare elită şi cu un repertoriu vast, având ca solist vocal pe cunoscutul, apreciatul şi valorosul Sandu Căpitan, care i-a încântat pe nevăzători prin calitatea interpretării şi a repertoriului abordat.
O prezenţă deosebită şi benefică pentru femeile nevăzătoare din România, aflate la revelion, a fost participarea la acest eveniment a preşedintei Femeilor Nevăzătoare din România, Laura Dănilă.
Abordaţi fiind, şi-au expirmat părerile despre eveniment, preşedintele Filialei ANR BN, Iacob Pop, care a precizat: „Ca în fiecare an, la Bistriţa, desfăşurăm „Revelionul prieteniei”, unde se întâlnesc nevăzători din întreaga ţară.
Vin cu plăcere nevăzătorii şi în fiecare an facem acest revelion pentru socializarea şi integrarea în societatea a persoanelor cu dizabilităţi vizuale.
Este un moment de întâlniri deosebite, sensibile, între prieteni, colegi, cunoştinţe, de socializare şi comunicare, Bistriţa este un punct de atracţie pentru nevăzători, ei simţindu-se deosebit în oraşul Imnului Naţional şi în atmosfera creată de frumoasa locaţie Hotel „Diana”.
Urez tuturor nevăzătorilor sănătate, împliniri, bucurii şi multă fericire în anul 2016”.
Laura Dănilă a punctat, cu sensibilitate: „Mă simt foarte bine la Bistriţa, ca întotdeauna, având ocazia plăcută, deosebită, de a veni la acest eveniment aniversar din viaţa femeilor nevăzătoare.
În cadrul Asociaţiei Femeilor Nevăzătoare am realizat trei întâlniri în această locaţie şi în alte locaţii.
Împreună cu aceşti oameni minunaţi, cum este dl. Iacob Pop – preşedinte ANR, Filiala BN, care este un bun şi cald organizator, împreună cu dl. Ionel Rusu, care răspund prompt la problematica noastră, a nevăzătorilor, pentru că aceşti oameni provin din acelaşi mediu, au o empatie deosebită, necesară nouă.
Mă bucur şi mă simt bine că am ocazia să mă adresez, la început de an, nevăzătorilor şi să le urez sănătate, fericire şi un an mai bun în 2016”!
O seară cu şampanie, voie bună, tort şi deosebită socializare, o seară de suflet pentru sufletul nevăzătorilor.

Comentarii

18/01/16 22:58
DANILA LAURA

Oamenii deosebiti sunt mereu alaturi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5