,,Reclamaţi abuzurile de orice fel!”

Pe Ioana Avădani, cei mai mulţi o cunosc, în postura de director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent. Alţii o ştiu, o cunosc, au citit-o în Dilema Veche.

Despre Ioana Avădani s-au spus multe, s-au scris multe, şi reacţia majoritară este : Îmi place/Nu îmi place Ioana Avădani, fără a se discuta musai pe fond. Extrem de puţini au bunul-simţ să-şi dea seama că miza profesională nu e să fie plăcută, ci să-şi facă meseria.

E o reacţie des întâlnită în rândul colegilor de breaslă, în rândul gazetarilor, chiar dacă Ioana, în orice context, indiferent de temele aduse în discuţie, nu încetează a vorbi despre problemele presei, despre libertatea de exprimare.

Luni, Ioana Avădani a fost prezentă la Bistriţa, la un training organizat de Camera de Comerţ şi Industrie B-N, prin Centrul Europe Direct.

Temele puse în discuţie au vizat agenda europeană, noul cadru bugetar al UE 2014-2020…într-adevăr teme pompoase, teme tabu pentru majoritatea politicienilor de la noi, pentru politichia românească, şi asta în condiţiile în care ne ,,ţinem” că sunt ţară, membră UE.

Cu toate că la întâlnire au fost invitaţi nu doar ziarişti, ci şi purtători de cuvânt, responsabili cu relaţiile publice din instituţiile deconcentrate, nu s-au înghesuit nici unii, nici alţii să fie prezenţi, cu mici excepţii.

Nu voi căuta de vină celor care nu au fost, până la urmă, e o decizie personală, dar oare de ce nu m-a intrigat, nici măcar mirat faptul că, nu au răspuns invitaţiei, acei purtători de cuvânt care sunt pe silent de când se ştiu, ca şi şefii lor. Treaba lor, fiecare pe limba, comunicarea lui, o sfârşeşte, profesional, vorbind…

,,Fiecare euro trebuie să se ducă spre o politică publică”; ,,În momentul în care se aprobă cheltuielile, acestea trebuie să răspundă unor politici publice”; Cum se reflectă agenda europeană de dezvoltare în programele româneşti?” ; ,,Cum identificăm, monitorizăm banii europeni în administrarea românească?”

Sunt principii, întrebări de la care s-a ţesut povestea, firul epic al întâlnirii.

Sunt la a doua întâlnire cu Ioana Avădani. Pentru mine, orice întâlnire cu Ioana Avădani e o bucurie, o acumulare de nou. Îmi plac oamenii care împărtăşesc, şi Ioana este unul dintre acei oameni. Am aflat că a întocmi un proiect european, nu e o treabă pentru amatori, şi ne-a mărturisit acest lucru Monica Mureşan, care asta face la CCI, se ocupă de proiectele europene. Am mai aflat şi de ce stăm aşa prost la rata absorbţiei fondurilor europene, deoarece avem foarte puţine proiecte finalizate, deoarece modificăm legislaţiile peste noapte, deoarece din ultimul raport al OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă), din 218 de achiziţii publice, doar una, una!!! a primit raport favorabil de legalitate, deoarece ne cam furăm căciula.

Nu trebuie să fii un as în economie ca să îţi dai seama că nu suntem deloc în regulă ca ţară, că nu a fost deloc gratuit refuzul intrării în Spaţiul Schengen.

Ioana Avădani a pus pe tapet şi Programul Naţional de Reformă al României 2011-2013, despre care nici un politician român nu vorbeşte. Toţi tac mâlc. Sunt în acel program nişte obiective, nişte termeni greoi, clişeistici, te apucă un soi de râsu-plânsu.

Cu ce am rămas eu după întâlnirea de luni, cu Ioana Avădani?

Lumea de acum, nu doar România, e speriată şi zăpăcită. Bine, noi suntem campioni la asta. Sunt o grămadă de măsuri sociale care trebuie luate, dar în sistemul de credinţă al celor săraci.

Şi încă ceva, data viitoare, când vreun politician, când vreun directoraş uns politic cu toate alifiile îţi zice că nu există o alternativă pentru guvern la reducerile de buget sau habar nu au cum să justifice cheltuielile făcute pe bani publici, nu te împotrivi.

Te afli în faţa unui mare profet al economiei globale!

Celor care consideră că lucrurile stau altfel, le doresc să-şi exploreze cu adevărat, motivaţiile. Capacitatea de a discerne între bine şi rău a rămas un lux accesibil până şi politicienilor.

Una peste alta, întâlnirea de luni cu Ioana Avădani a fost un pretext de a cunoaşte mai îndeaproape oamenii din spatele cuvintelor, de a avea surprize plăcute în ceea ce-i priveşte pe unii purtători de cuvânt, pentru că unii au înţeles că meseria asta înseamnă şi altceva decât să scrii compuneri, au înţeles că sunt o voce.