Reabilitarea termică a blocurilor din Bistriţa ar putea fi finanţată şi din fonduri europene

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va lansa în 15 octombrie a.c. apelul public de proiecte pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe, urmând ca, începând cu 1 noiembrie a.c., potenţialii beneficiari să poată depună proiectele la sediile Agenţiilor de Dezvoltare Regională pe raza cărora se află. Beneficiari eligibili sunt unităţile administrativ-teritoriale (autorităţi ale administraţiei publice locale) – municipii reşedinţă de judeţ, în calitate de reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari, precum şi cele şase sectoare ale Bucureştiului.
Investiţiile ţintă sunt blocurile de locuinţe construite între 1950 şi 1990 în care locuiesc categorii sociale vulnerabile şi familii cu venituri reduse. Bugetul alocat este de 304 milioane de euro, din care 150 de milioane din FEDR şi 154 de milioane din contribuţia naţională (buget de stat, contribuţia autorităţilor locale şi a asociaţiilor de proprietari).
„Vreau să subliniez că cele 40 de procente de cofinanţare care trebuie plătite de către administraţia publică şi asociaţia de proprietari pot fi împărţite în funcţie de veniturile proprietarilor: acolo unde mai mult de jumătate dintre proprietarii din clădire au un venit mediu net lunar pe membru de familie sub echivalentul a 150 de euro, contribuţia asociaţiei va fi de 10%; în cazurile în care mai mult de jumătate dintre proprietarii din clădire au un venit mediu net lunar pe membru de familie sub echivalentul a 350 de euro, contribuţia asociaţiei va fi de 20% şi evident, contribuţia va fi mai mare, respectiv de 30%, acolo unde veniturile sunt sub echivalentul a 500 de euro. Este o repartiţie a contribuţiilor echitabilă, menită să încurajeze accesarea acestor fonduri şi de către asociaţiile de proprietari ale căror membri au venituri reduse şi care au cea mai mare nevoie să facă economii la plata întreţinerii”, a declarat Eduard Hellvig, ministrul dezvoltării regionale şi turismului.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional, a elaborat Schema de eficienţă energetică a blocurilor de locuinţe pentru care se propune finanţarea prin Programul Operaţional Regional, Axa Prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere” şi a negociat cu Comisia Europeană modalitatea de punere în practică a acesteia.

****************
Primăria Bistriţa derulează efectiv, din anul 2008, programul local de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din municipiu, realizând până în prezent izolarea termică a peste 800 de apartamente.
Autorităţile municipale anunţau, la începutul lunii august, că vor contacta asociaţiile de proprietari în vederea solicitării de informaţii necesare fundamentării bugetului necesar executării lucrărilor de reabilitare termică, în cadrul acestui program european.
Foarte probabil, Primăria Bistriţa va depune un set de proiecte la ADR Nord-Vest, pentru a profita de aceste fonduri europene.

Comentarii

21/09/12 10:28
erterhtrethrehrthrth

Dar casele de locuinte cand vot fi sprijinite sa fie si ele reabilitate , ca tara asta nu-i doar al "cetateanului de la bloc"?!
Dupa cum se vede, cei care locuiesc la casa particulara, nu conteaza in fata edililor, decat la alegeri... Acuma nu mai exista blocuri proprietate de stat, ca toate-s cumparate si sunt proprietate privata, particulara, ca si orice casa de locuit, din cartiere sau de la tara. Foarte bine ca sunt sprijiniti cu fonduri cei de la blocuri, dar in tara asta nu-s doar "ei"... si mi se pare o crasa discriminare si un favoritism peste bunul simt... !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5