Radu Săplăcan a proiectat Primăria Beclean, dar şi Oratoriul. Părintele Alin Cîndea: Visul e pe cale să devină realitate

“În urmă cu doi ani și jumătate aveam un vis. Visul e pe cale să devină realitate: un Oratoriu în care să fie loc pentru activități cu tinerii, pentru centrul de voluntariat și pentru persoanele vârsnice care doresc să petreacă un timp agreabil împreună cu noi. Trebuie să le mulțumesc celor care au crezut în acest proiect: echipei care m-a susținut, tuturor celor care s-au rugat pentru noi, donatorilor și nu în ultimul rând Primăriei Orașului Beclean. Mulțumesc. Nu mai avem foarte mult pâna la finalizare, rugați-vă pentru noi” spune părintele Alin Cîndea de la Parohia Greco-Catolică Beclean.
Proiectul construcției a fost realizat de Radu Săplăcan, cel care a realizat şi proiectul Primăriei Beclean, actualmente arhitectul județului, cu sprijinul administraţiei locale, a Asociație franceze Oeuvre d’Orient și a credincioşilor.
Oratoriul Parohiei ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Beclean are drept scop implicarea tinerilor în activități de grup, care pe lângă puternica dimensiune spiritual-educativă şi valoare de asumarea unei responsabilitități privind îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi, oferă şi posibilitatea de a pune în aplicare unele proiecte care pot dezvolta viața tinerilor prin punerea în practică a acelor idei care pot rezolva concret nevoile lor: nevoia de asociativitate, de voluntariat, activitați de timp liber şi mobilitate. Se creează un anturaj bun, se leagă prietenii curate şi adevărate pentru toată viaţa, reuşesc să treacă peste barierele care au dezbinat şi continuă încă să dezbine societatea în care trăim.
În acest proiect sunt implicaţi peste 20 de oameni, specialişti în diverse domenii (profesori, medici, jurişti etc.), în interiorul cărora a prins mesajul Fericitului Papă şi care au ales să-şi ofere priceperea pentru a-şi ajuta semenii. Se oferă ajutor pentru: limbi străine (engleză la clasele I-VIII, IX-XII şi adulţi; franceză - clasele V-XII şi adulţi; italiană - clasele I-XII şi adulţi; maghiară), chitară (începând cu clasa a II-a), limba română (pregătire pentru teza unică, clasele VII-VIII), matematică (la clasele I-IV, V-VIII, liceu), fizică (la clasele VI-XII), istorie (pregătire pentru teza unică şi bacalaureat), teatru, muzică, pictură, sculptură, modelaj, fotografie digitală, operare pe calculator. Centru de voluntariat oferă ajutorul şi în activităţi de consiliere psihologică, consultaţii neurologice şi psihiatrice, recuperare din alcoolism, tabagism şi dependenţa de droguri, consultanţă juridică, organizarea de excursii şi pelerinaje în străinătate pentru adulţi. În cadrul Centrului de loisir pentru persoane vârstnice se vor oferi persoanelor de vârsta a treia un loc unde aceştia se pot întâlni pentru a petrece timpul liber, să beneficieze de terapie ocupaţională şi socializare într-un climat familial şi spiritual.
Puteţi susţine finalizarea clădirii şi activităţile centrelor care vor funcţiona în Oratoriu, donând orice sumă în contul RO15RNCB0039014557170001, Banca Comercială Română, titular Parohia Greco-Catolică Beclean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5