Radu Petrescu, 85 de ani de la naştere

Scriitorul Radu PETRESCU (31.08.1927-30.01.1982) a fost profesor la Prundu Bârgăului şi Petriş, numele său fiind atribuit unei importante librării din Bistriţa şi liceului din Prundu Bârgăului.

Prozator de marcă, eseist şi autor de jurnale, Radu Petrescu s-a născut la Bucureşti, ca fiu al Elenei şi al lui Emil Petrescu, dar a urmat liceul „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte, unde şi-a început ucenicia literară alături de colegii lui, viitori scriitori ai grupului „Şcolii de la Târgovişte”, acea sintagmă lansată de Dan Culcer şi pusă în valoare de revista „Vatra” în 1978, din care făceau parte Costache Olăreanu, M.H. Simionescu, Petru Creţia, Tudor Ţopa, Al George, Emilian Grigorescu, Theodor Enescu, Paul Gherasim, Horia Bernea şi Adela Petrescu.
Adevărata sa activitate scriitoricească s-a cimentat după terminarea Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, sub cerul magnific al Călimanilor şi Heniului, acolo unde, la propria sa dorinţă, tânărul profesor de română Radu Petrescu, însoţit de soţia sa Adela, au preferat o repartiţie în locul alteia, mult mai aproape de Bucureşti. A funcţionat ca profesor în pitorescul sat Petriş (1951-1952), unde cutreiera dealurile şi drumurile spre Dipşa, unde era profesoară soţia sa, iar apoi, împreună, au fost profesori la Şcoala din Prundu Bârgăului (1952-1954). Pe aceste încântătoare meleaguri nord-est transilvane Radu Petrescu a trăit şi a gândit, proiectând, într-un interval de timp foarte scurt, aproape întreaga sa operă literară.
Radu Petrescu a debutat editorial în anul 1970 cu „Matei Iliescu”, romanul care a câştigat premiul Uniunii Scriitorilor, după care au urmat: volumul „Proze”, în 1971, în care au fost incluse „Didactica Nova”, „Sinuciderea din Grădina Botanică”, „Efes” şi un fragment din „Jurnal”; „O singură vârstă”, în 1975; „Ce se vede”, în 1979; „Ocheanul întors” (1977); „Părul Berenicei” (1982); „Meteorologia lecturii” (1982), „A treia dimensiune” (1984); „Catalogul mişcărilor mele zilnice” (1999); „Ocheanul întors” (Caiet jurnal, 1956), (2001), „Prizonier al provizoratului”(Jurnal 1957-1970), (2002), “Pentru buna întrebuinţare a timpului” (1971-1976) şi “Prezent şi în acelaşi timp străin” (1977-1982). Dar încă multe pagini de manuscris, cuprinzând vasta lui corespondenţă, aşteaptă undeva, pe strada Pitar Moş din Bucureşti, la soţia sa Adela Petrescu, lumina tiparului.
Comparat cu Gide şi Thomas Mann, de către Nicolae Manolescu şi cu Marin Preda, Camil Petrescu şi Rebreanu, de către Mihai Sin, scriitorul Radu Petrescu ne-a părăsit timpuriu.
Trecerea sa în eternitate a produs o profundă îndurerare, dar şi o mare pierdere pentru literatura română. Numele lui Radu Petrescu este purtat de o importantă librărie din Municipiul Bistriţa, dar şi de Liceul din Prundu Bârgăului, localitate a cărui cetăţean de onoare post-mortem, a fost declarat scriitorul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]