CETĂŢENI DE ONOARE AI COMUNEI PRUNDU BÂRGĂULUI RADU PETRESCU

27 DE ANI DE LA TRECEREA ÎN ETERNITATE

30 ianuarie 1982 a fost ultima zi din petrecerea, în această lume, a scriitorului Radu Petrescu. „O zi frumoasă ca de aprilie”, după cum nota în jurnalul său. „Doctoriţa Grazziela Lungu mă aşteptase, era gata să plece. Nu primeşte banii, dar exemplarul din Ce se vede părea să-i facă plăcere”. Au fost ultimele sale însemnări făcute la întoarcerea acasă, în Pitar Moş, după vizita la Policlinica Titan unde a făcut ultimul său drum din viaţă, ca să vadă cum mai stă cu sănătatea, dar şi pentru a-i dărui una din cărţile sale, doctoriţei care îl îngrijea. Doamna Adela Petrescu mi-a spus, mulţi ani mai târziu, că nu ar fi trebuit să se ducă şi că dânsa nu prea a fost de acord. Probabil că efortul, mult prea mare i-a a devenit fatal. În aceeaşi zi Radu Petrescu, scriitor de certă valoare a literaturii române postbelice, a trecut în eternitate. Cel care a cunoscut şi a descris, ca nimeni altul, locurile şi oamenii din nord-estul transilvan, şi pentru care munţii Bârgăului şi Călimanii, Prundul şi Petrişul, dar şi Bistriţa, erau un vast teren de inspiraţie, şi primele sale mari ateliere de creaţie, care i-au rămas un permanent reper în viaţă, constituind o adevărată obsesie, nu mai era printre noi.

Prozator de marcă, eseist şi autor de jurnale, Radu Petrescu s-a născut la Bucureşti, ca fiu al Elenei şi al lui Emil Petrescu, dar a urmat liceul „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte, unde şi-a început ucenicia literară alături de colegii lui, viitori scriitori din legendara „Şcoală de la Târgovişte”, acea sintagmă lansată de Dan Culcer şi pusă în valoare de revista „Vatra” în 1978, din care făceau parte Costache Olăreanu, M.H. Simionescu, Petru Creţia, Tudor Ţopa, Al George, Emilian Grigorescu, Theodor Enescu, Paul Gherasim, Horia Bernea, Adela Petrescu, Emil Brumaru, Şerban Foarţă, Maria Mailat, Tia Şerbănescu, Mircea Nedelciu şi Gheorghe Crăciun. Adevărata sa activitate scriitoricească s-a cimentat după terminarea Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, sub cerul magnific al Călimanilor şi Heniului, acolo unde, la propria sa dorinţă, tânărul profesor de română Radu Petrescu, însoţit de soţia sa Adela, au preferat o repartiţie în locul alteia, mult mai aproape de Bucureşti. A funcţionat ca profesor în pitorescul sat Petriş (1951-1952), când cutreiera dealurile şi drumurile spre Dipşa, unde era profesoară soţia sa, iar apoi, împreună, au fost profesori la Şcoala din Prundu Bârgăului (1952-1954). Pe aceste încântătoare meleaguri nord transilvane Radu Petrescu a trăit şi a gândit, proiectând, într-un interval de timp foarte scurt, aproape întreaga sa operă literară. Radu Petrescu a debutat editorial în anul 1970 cu „Matei Iliescu”, romanul care a câştigat premiul Uniunii Scriitorilor, după care au urmat: „Proze”, în 1971, în care au fost incluse „Didactica Nova”, „Sinuciderea din Grădina Botanică”, „Efes” şi un fragment din „Jurnal”; „O singură vârstă”, în 1975; „Ce se vede”, în 1979; „Ocheanul întors” (1977); „Părul Berenicei” (1982); „Meteorologia lecturii” (1982), „A treia dimensiune” (1984); „Catalogul mişcărilor mele zilnice” (1999); „Ocheanul întors” (Caiet jurnal, 1956), (2001), „Prizonier al provizoratului”(Jurnal 1957-1970), (2002). Dar încă multe pagini de manuscris, cuprinzând jurnalul scriitorului din perioada 1977-1982, fixate între biografie şi ficţiune, aşteaptă undeva, pe strada Pitar Moş din Bucureşti, la doamna Adela Petrescu, lumina tiparului. POZA

Comparat cu Gide şi Thomas Mann, de către Nicolae Manolescu şi cu Marin Preda, Camil Petrescu şi Rebreanu, de către Mihai Sin, scriitorul Radu Petrescu ne-a părăsit timpuriu. Trecerea sa în eternitate a produs o profundă îndurerare, dar şi o mare pierdere pentru literatura română. Numele lui Radu Petrescu este purtat de o importantă librărie din Municipiul Bistriţa, dar şi de Liceul din Prundu Bârgăului, localitate a cărui cetăţean de onoare post-mortem, a fost declarat scriitorul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]