Radu Moldovan (preşedinte PSD BN): Avem cei mai buni primari din România. Alături de ei vom continua să dezvoltăm judeţul

Preşedintele PSD BN, Emil Radu Moldovan, consideră că primarii din Bistriţa-Năsăud sunt cei mai buni din România, fapt confirmat de numărul proiectelor derulate din fonduri europene, guvernamentele etc.  

         Preşedintele Moldovan a prezentat, în cadrul evenimentului de lansare al candidaţilor PSD, „Bilanţul muncii în echipă cu cei mai buni primari din România”, primarii din Bistriţa-Năsăud, care însumează, statitsic, peste 300 km reţele de distribuţie a apei, 250 km reţele de canalizare, aproximativ 200 km de drumuri judeţene asfaltate, circa 315 km de drumuri comunale asfaltate, modernizarea DN 15A, începerea lucrărilor pe DN 17 D şi DN 17C (din 15 martie 2016), investiţii în sistemul de sănătate (Ambulatoriu, Spitalul Judeţean), în sistemul de învăţământ (40 de şcoli şi grădiniţe modernizate), peste 25.000 locuri de muncă create, investiţii în cultură (reabilitarea Cinematografului Dacia, extindere la Biblioteca Judeţeană, modernizarea incintei Complexului Muzeal), dar şi în sport (echipa feminină de handbal CSM Bistriţa). Modernizarea Gării CFR Bistriţa, a sediului RAR BN, sunt alte investiţii derulate în judeţ care, preciza preşedintele Moldovan, „vor sta ca fundament al credibilităţii ofertei electorale 2016-2020”. Totalul investiţiilor realizate din fondurile Consiliului Judeţean, ale Guvernului României şi din fonduri europene este de aproximativ 400 milioane euro, la care se adaugă alte obiective în valoare de 430 milioane euro gestionate  de autorităţile locale, prin PNDR, POR sau POS Mediu.

Suntem în echipă completă. Sunt convins că, alături de ei, de cei mai buni primari din România, o să continuăm să dezvoltăm judeţul Bistriţa-Năsăud”, le-a spus Radu Moldovan colegilor săi.  

„Sunteţi familia mea extinsă, fără a folosi cuvinte mari. Dacă aş face analiză, în mod cert, 80% din timpul din ultimii 15 ani le-am petrecut cu dumneavoastră şi undeva şi 15-20% cu familia mea. De ce familia mea extinsă? Pentru că chiar vă simt aşa şi ceea ce se întâmplă în această organizaţiei este pe modelul unei familii. Suntem cu toţii prieteni, am încercat în permanenţă să ne ajutăm şi de aceea oamenii au căpătat încredere în această echipă şi au venit alături de noi. Ştim cu toţii cum arăta PSD în 2001 şi vedem cum arată în 2016, este rezultatul unei munci în echipă. M-am uitat în sală, la fraţii mei adoptivi, primarii, pe care îi văd mult mai des decât pe fraţii mei de sânge”, a adăugat Radu Moldovan, amintind de sprijinul „fraţilor mai mari de la Bucureşti”, Victor Ponta şi Liviu Dragnea. În context, Radu Moldovan a menţionat că lansarea candidaţilor a coincis cu ziua mamei sale, în timp ce în data alegerilor locale – 5 iunie 2016 – va împlini 25 de ani de căsnicie.

 

Avem cea mai pregătită echipă de candidaţi care să conducă la dezvoltarea judeţului

         „Foarte pe scurt să vă spun ce vrem să facem. Suntem pregătiţi cu proiecte ca în anul 2020, peste 98% din populaţia judeţului Bistriţa-Năsăud să aibă acces la reţeaua de apă, asta traducându-se în 804 km de reţea de distribuţie a apei şi 270 km canalizare; cel puţin 350 km de drumuri judeţene şi comunale modernizate; continuarea dezvoltării economice a judeţului şi deschiderea judeţului către alţi investitori din ţară şi străinătate, crearea unui brand pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru ca judeţul să poată fi promovat corect şi să poată oferi investitorilor din întreaga lume oportunităţi de afaceri. Vom continua, prin măsurile luate, în cadrul administraţiilor locale şi vom sprijini ca din toamnă să fie un nou guvern de stânga, ca şi măsurile luate de noul Guvern să putem să creăm în continuare locuri de muncă şi să avem grijă ca locurile de muncă să fie mai bine plătite.

Avem câteva proiecte importante pe care trebuie să le continuăm: extindere UPU la Spitalul de Urgenţă şi un heliport. Avem nevoie de modernizarea Sălii Polivalente şi, sigur, în proiectul Primăriei Bistriţa vom avea o nouă sală polivalentă, cu mai multe locuri decât cea actuală. La acestea se adaugă finalizarea modernizării celor două drumuri naţionale – DN 17C şi DN 17D şi finalizarea modernizării DJ 172 D – Poarta Transilvaniei (Mureşenii Bârgăului – Colibiţa – Bistriţa Bârgăului – Prundu Bârgăului – DN 17 – Strâmba – Ilva Mică – ieşire din Lunca Ilvei).

În concluzie, aş vrea să vă spun că ştim foarte bine ce avem de făcut în continuare, cred că avem cea mai bună echipă de candidaţi, cea mai pregătită echipă, nu neapărat ca să câştige alegerile, ci să conducă în continuare la dezvoltarea judeţului. Despre trecut vom vorbi atât cât este nevoie, ne interesează foarte tare viitorul şi ceea ce avem de făcut pentru acest viitor”, a declarat Radu Moldovan, la lansarea candidaţilor PSD.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5