Radu Moldovan: Mă bucur că există familia Tăşu, că este aici, în Bistriţa-Năsăud

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, s-a întâlnit sâmbătă seara cu voluntarii, conducerea Tășuleasa Social, cu CEO-ul Die Johanniter Bavaria, Andreas Hautmann și cu actorul Marcel Iureş, la finalul unei „zile uimitoare”,  în care au fost plantaţi simultan „în 40 de locaţii, cu câteva mii de voluntari, un număr total de peste 40.000 de puieţi!”. Astfel, cadourile de Crăciun au prins rădăcini.

         „Ceea ce de foarte mulţi ani Alin cu sprijinul Die Johanniter Bavaria şi mai ales ceea ce a început să facă în ultima perioadă, stimulând beneficiarii acestor cadouri să întoarcă actul de generozitate printr-un astfel de gest, este extraordinar. Dăruind câştigi şi devii mai bun.

Mă bucur foarte mult că există familia Tăşu, că ea funcţionează aici, în Bistriţa-Năsăud, iar noi cei ce vremelnic ocupăm nişte funcţii avem multe de făcut ca să sprijinim activităţile acestei organizaţii. Tășuleasa Social merită toate felicitările, iar eu îmi doresc ca mult mai mulţi tineri să le urmeze exemplul!”, concluzionează preşedintele CJ, Radu Moldovan, pe o reţea de socializare.

***

 

Timp de 13 ani, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Tăşuleasa Social, împreună cu organizaţia germană Die Johanniter, împarte cadouri copiilor din mai multe judeţe. Ultima dată au primit cadouri 20.400 de copii, cărora li s-a propus să planteze câte un arbore pentru cadoul primit. Copiii au primit cu mare entuziasm această propunere şi de aceea în 28 martie - de “Ziua arborelui” - toţi au pregătit ceva în schimbul acestora. Cei mici au desenat, caţiva au scris compuneri, iar cei mai mari au plantat puieţi la ei în sat. 

Astfel s-a ajuns ca sâmbătă să aibă loc acţiuni de plantare în 40 de locaţii din judeţele Bistriţa-Năsăud, Suceava şi Mureş, o acţiune socială (Camionul de Crăciun) primind valențe educative (Ziua Arboretului).

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Instituţiei Prefectului, al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, al Consiliilor Judeţene Bistriţa-Năsăud şi Suceava.

 

 

 

Comentarii

29/03/15 12:04

Întrebare : De ce nu faceți propagandă și la tăierile masive de masă lemnoasă din pădurile județului? Cel puțin spuneți-le copiilor care plantează : „ Nu sunteți voi în stare să plantați cât suntem noi în stare să tăiem și să comercializăm masa lemnoasă”. Vă vor blestema că ați tuns pădurile țării și le-ați vândut marilor companii străine care au pus umărul la distrugerea tradiționalelor noastre fabrici de prelucrare a lemnului și la fabricarea produselor care au fost mândria economiei noastre naționale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5