Radu Berceanu cere demisia staff-ului PDL, inclusiv a lui Ioan Oltean

Senatorul Radu Berceanu susţine că actuala conducere a Partidului Democrat Liberal trebuie să îşi prezinte demisia, fiind necesară organizarea unui congres extraordinar al partidului, care să aleagă o nouă echipă.

Berceanu a menţionat că joi, în Colegiul Director, îi va cere demisia lui Emil Boc din fruntea PDL. “Eu spun că trebuie conducerea centrală a partidului să demisioneze, nu Emil Boc, ci câţi sunt ei 30-40, în afara de cei care au plecat la alte partide. Nu am o problemă cu o persoană, e vorba de toţi cei care au vrut să fie acolo, e drept că unii au fost rar”, a declarat parlamentarul liberal-democrat.

El a adăugat că rezultatele PDL sunt de Cartea Recordurilor. “Ai o resposbilitate. Noi suntem de Guiness Book of Records, pentru că un partid care a avut prim-ministru, preşedinte de cameră, preşedinte de ţară, a pierdut tot. Mai este un partid ca ăsta? Nu cred. Ne-am jertfit pentru un poopor care nu ne-a înţeles. Dacă nu ne-a înţeles înseamnă că am greşit”, a explicat Berceanu, menţionând că el s-a retras încă din 2004 din conducerea centrală pentru că era “un dinozaur politic”.

“Nu o să vina Victor Ponta să ne spună – “Băi băieţi, e cam puţin pentru voi, vă mai dăm noi 5 procente. Nu se poate să vrei să fii şef şi apoi să nu ai nicio responsabilitate”, a mai spus senatorul PDL.

În ceea ce priveşte construcţiile politice ale fostului premier, lansat MRU, Berceanu a precizat că “politica se face în partide, nu pe de alături”. “Cine vrea să facă politică se înscrie într-un partid şi face politica, cine vrea să critice se face analist, cine vrea să fie şi colo şi colo face un ONG civic. Nu critic ONG-urile, dar nu mi se pare corect să faci politica pe alături, politica se face cu partide”, a concluzionat Radu Berceanu.

Oltean către jurnalişti: “Nu insinuaţi demiteri”

Pentru rezultatele slabe ale democrat-liberalilor, nu se înghesuie prea mulţi să îşi asume responsabilitatea. “Nu încercaţi să insinuaţi demiteri şi să le provocaţi prin mass-media”, a spus secretarul general al PDL, Ioan Oltean. Liderul bistriţean ar fi trebuit să ţină în mână organizaţiile locale, dar s-a concentrat mai mult pe scrutinul de pe meleagurile noastre, unde a reuşit performanţa să câştige 26 primării din mediul rural.

Totuşi, Ioan Oltean are de partea sa două argumente. Ca vot politic, PDL a reuşit în Bistriţa-Năsăud undeva la 38%. Mai mult, lsecretarul general al PDL nu a fost şeful campaniei electorale, sarcină care i-a revenit preşedintelui Senatului Vasile Blaga.

Comentarii

13/06/12 18:50
Vizitator,

Asistam de ceva ani la o evidenta mineriada mediatica si politica, cam de cand Basescu i-a deranjat teribil de rau pe tovarasii penelisti cu corectitudinea sa, refuzand sa primeasca biletele galben-penale de la Tariceanu, prin care fostul premier cerea interventii in justitie, favorabile stapanului sau de atunci, Patriciu. Mineriada pe toate palierele. Basescu a deranjat cumplit de tare hidra mafiota transpartinica, si repet transpartinica, iar rezultatele le vedem prin isteria antiBasescu, umflata sistematic de aparatul propagandistic al Haznalelor lui Felix si ale lui SOV, si de gargara abjecta a unor Victor Ponta si Crin Antonescu. Tehnica este una bolsevica, securistica. Si aplicata de experti in aceste tehnici de manipulare. Unii dintre acestia, cei care in fapt conduc operatiunea, au ceva origini dinspre est de Romania, acolo unde se afla centrul de comanda si control. Ponta si Antonescu sunt doar niste bieti executanti ai unor interese ce depasesc cadrul sigurantei nationale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5