Puterea gândului 22 – Vindecarea prin gând se poate învăţa?

Deviaţia RNG-ului din coincidenţă în timpul meditaţiei, care a fost înregistrat în experimentele conduse de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Princeton, SUA, demonstrează că meditaţia poate fi un mijloc potrivit pentru a deplasa focusului atenţiei din realitatea Ego-ului uman spre dimensiunile din lumea spirituală. Dimensiunile respective corespund cu frecvenţele înalte din pachetul undelor, modelul care explică natura materiei şi fenomenele fizicii cuantice la fel ca şi natura conştiinţei . După teoria relativităţii lui Einstein, aceste dimensiuni trebuie să se afle într-o lume paralelă, cu o altă structură de timp, deplasată spre viitor, faţă de realitatea noastră prezentă (vezi: Puterea gândului 21). De aceea, deviaţia RNG-ului în timpul meditaţiei este o măsură pentru ridicarea energiei conştiinţei sau a gândurilor, ca sinonim pentru o parte din conştiinţa - peste nivelul materiei.

Experimentele susţin că ridicarea energiei mentale este una dintre premisele necesare pentru autovindecare sau vindecarea spirituală. Se pare că tehnică se poate învăţa, pentru că oamenii experimentaţi cu meditaţie au mai mult succes în producerea efectului măsurabil prin RNG decât oamenii obişnuiţi. Mai departe, cercetările ştiinţifice au arătat că efectul obţinut creşte odată cu numărul de oameni care participă la meditaţie, dacă oamenii ajung la o stare de coerenţă mentală (în engleză “entanglement”). Cercetătorii american Dean Radin, Elizabeth Taft şi Marilyn Schlitz au reuşit să dovedească efectul vindecător al acestui “câmp” de energie asupra celulelor şi oamenilor, dacă energia este însoţită cu intenţia de vindecare.

În termenul fizicii, ridicarea energiei gândurilor prin meditaţie proiectează focusul conştiinţei în dimensiunile viitorului. Acolo, conţinutul gândurilor – sau imaginile vizualizate –pot intra în rezonanţă cu versiunea potrivită din toate versiunile probabile, pe care o întăreşte. Oare ar fi posibil să învăţăm metoda pentru autovindecare, folosind RNG-ul că instrument pentru biofeedback? Tehnică de biofeedback se bazează pe faptul că omul poate învăţa să influenţeze funcţiile sistemului nervos autonom, precum tensiunea arterială sau digestia intestinală, ca un copil care învaţă mersul pe bicicletă. Pentru antrenare, pacientul este legat la aparate medicinale, care îl informează în continuu despre funcţia organului. Biofeedback-ul se foloseşte cu succes în anume cazuri de epilepsie, în care pacientul primeşte o alarmă dacă creierul începe să producă undele tipice înainte de declanşarea atacului. Alertat de alarmă, pacientul poate să-şi corecteze funcţia creierului în mod conştient de la început, evitând atacul. La fel se procedează în anumite cazuri de migrenă, în care pacientul învaţă o metodă de relaxare, care poate să evite atacul dacă este aplicat imediat după pornirea alarmei. Un alt exemplu pentru folosirea metoda biofeedback-ului este Morbus Raynaud, o boală vasculară, în care arterele din extremităţi se contractează atât de tare încât mâinile devin albastre şi reci din cauza lipsei oxigenului, punând ţesutul în pericol. În acest caz, aparatul de biofeedback porneşte alarma la primul semn de temperatură scăzută a pielii iar pacientul trebuie să se concentreze mental pentru încălzirea mâinilor, prevenind atacul cel mare. Senzaţia este: pacientul foloseşte doar un gând pentru a remedia o stare de boală care poate să devină altfel foarte gravă!

Care este diferenţa dintre aparatura de biofeedback şi RNG-ul? Aparatul de biofeedback scoate alarma când starea de boală se agravează, iar RNG-ul parcă reacţionează la energia mentală ridicată, potrivită pentru un efort mental care să influenţeze starea de sănătate spre binele propriu. Aparatul biofeedback este ataşat direct la corp, unde măsoară anume trăsături şi le traduce într-un semnal vizibil, iar RNG-ul, în schimb, nu are nicio legătura fizică cu trupul. Sursa cuantică care cauzează evenimentele din RNG acţionează în mod întâmplător prin natura ei, şi nu reacţionează la influenţele externe precum câmpurile electrice sau forţele fizice. RNG-ul deviază din întâmplare doar simultan cu anumite stări mentale, care au dovedit că afectează împrejurimile chiar la nivelul materiei fizice – RNG-ul însuşi fiind partea a acestor împrejurări.

Concluzia logică ar fi: RNG-ul poate fi folosit ca aparat feedback pentru antrenamentul în autovindecare, dar şi pentru a învăţa cum se produce şi trimite energia vindecării spre altcineva, sau să influenţeze viitorul cu puterea gândului. Cu alte cuvinte, declanşarea RNG-ului ne spune: ACUM este momentul potrivit pentru lansarea gândului cu intenţia respectivă! Propriile experimente cu RNG-ul meu sprijină această concluzie: se poate învăţa declanşarea aparatului prin ridicarea energiei mentale, chiar dacă succesul depinde de mai mulţi factori. Metoda se învaţă ca şi un sport: reuşeşti mai des cu practică şi vezi din ce în ce mai mult, care este situaţia sau starea mentală declanşată de RNG şi care este contraproductiv. Ridicarea energiei conştiinţei poate fi un pas spre stăpânirea metodei autovindecării. Presupunerea este susţinută de o mulţime de cazuri de vindecare spontană, chiar dacă este vorba de boli mai gravi, de exemplu cancer. De aceea, în “Puterea gândului 23 – Există vindecarea prin propria forţă?” analizăm partea comună în toate cazurile în care s-a petrecut vindecarea spontană împotriva prognozei medicilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5