Proiectul ,,Alege Şcoala!”, dezbătut la Mănăstirea Parva

Cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel a fost implementat în rândul parohiilor din cuprinsul Patriarhiei Române proiectul ,,Alege Şcoala!”. Studiile de specialitate confirmă faptul că flexibilizarea programelor în care să fie implicate deopotrivă şcoala, familia, şi comunitatea (implicit Biserica) reduc considerabil factorii de risc în abandonul şcolar şi cresc şansele reintegrării copiilor aflaţi în abandon şcolar. Biserica, prin parohiile sale, deţine cea mai extinsă reţea instituţională din ţară putând contribui major la implemenatarea unor programe de tipul „A doua şansă”. De aceea, acest proiect a fost implementat în comunităţile parohiale ale Patriarhiei Române, printre aceste comunităţi numărându-se ca beneficiari şi 29 de parohii din cadrul Protopopiatului Ortodox Năsăud.
Cei care coordonează proiectul la nivel de comunitate parohială sunt preoţii parohi, secundaţi de profesorii de religie, alte cadre didactice şi nu în ultimă instanţă, întreaga comunitate. Astfel, cei amintiţi, identifică posibile cazuri ale unor copii asupra cărora planează riscul abandonului şcolar condiţionat de factori diverşi. Copiii identificaţi formează un aşa-numit ,,grup ţintă” şi, la biserică, în cadrul orelor de cateheză pe care preotul le susţine, se încearcă găsirea unor metode prin care aceşti copii, dar nu numai ei, să fie atraşi de educaţie civică şi creştină. Proiectele presupun de asemenea, tabere pentru copii organizate la câteva mănăstiri din ţară, concursuri cu premii, diverse ateliere în care ei îşi descoperă abilităţile practice (pictură, desen, ş.a), concret, o ,,a doua şansă” pentru copii. În a doua săptămână a Postului Sfintelor Paşti, timp de două zile, la Mănăstirea Parva, cu susţinerea părintelui protopop al Năsăudului, pr. Ioan Dâmbu, a avut loc întâlnirea preoţilor din Protopopiatul Năsăud implicaţi în proiectul catehetic ,,Alege Şcoala!”. Avându-l ca reprezentant din partea Patriarhiei Roamâne pe pr. conf. dr. Constantin Necula iar din partea Fundaţiei World Vision România pe Paul Ispas, cei 20 de preoţi prezenţi au fost instruiti în vederea devenirii lor ca formatori pentru implementarea proiectului ,,Alege Şcoala!” în comunităţile pe care le păstoresc. În urma participării la această sesiune de formare, preoţilor prezenţi li s-a înmânat un certificat care atestă calitatea lor de formatori în cadrul proiectului amintit.
Profitând de întâlnirea propriu-zisă, preoţii prezenţi şi-au împărtăşit din experienţele catehetice pe care le-au trăit pe durata implementării acestui proiect în comunităţile parohiale. De la teorii puse în practică la planuri şi perspective privind dezvoltarea şi continuarea proiectului ,,Alege Şcoala!” -în multe parohii concretizat în "Şcoala de duminică"-, preoţii prezenţi s-au bucurat de mulţimea sugestiilor şi a îndemnurilor pentru o cateheză eficientă oferite de pr. prof. Constantin Necula.
După două zile de discuţii pe tema catehezei copiilor şi a tinerilor, toţi cei prezenţi au afirmat necesitatea unei astfel de întâlniri, propunând în acelaşi timp organizarea unor întruniri ulterioare care să continue identificarea soluţiilor pentru apropierea copiilor de şcoală şi Biserică.

Pr. Alexandru-Constantin Ciui,
Paroh Nimigea de Sus, responsabil cu cateheza parohială în Protopopiatul Năsăud

Comentarii

10/03/12 18:26
crestin

Tot pomeniti de Manastirea Parva, cand de fapt, imaginile prezinta Manastirea din comuna Rebra. La catehizare faceti greseli la fel de evidente?!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5