Proiect Erasmus+, "Hai să protejăm mediul prin digitalizare", coordonat de Școala Gimnazială Ilva Mare

Școala Gimnazială Ilva Mare este implicată în anul școlar 2023-2024 într-un nou proiect Erasmus+ intitulat „Hai să protejăm mediul prin digitalizare!”. În cadrul acestui proiect, școala noastră are ca parteneri organizațiile-gazdă: Colegio „Santa Cecilia” din Caceres, Spania și Insituto Comprensivo Statale „Galilei Mazzini” din Grammichele, Italia. Acest proiect presupune o mobilitate de tip job-shadowing, care s-a desfășurat în perioada 30 octombrie-3 noiembrie 2023 și două mobilități ale profesorilor și elevilor care se vor desfășura în luna februarie și luna aprilie.
În perioada 16-18 ianuarie, respectiv 22-24 ianuarie coordonatorii proiectului, doamna director, prof. Dana Pop împreună cu doamna profesor Ioana-Viorica Titieni au efectuat vizitele pregătitoare aferente celor două mobilități, în vederea organizării mobilităților de grup pentru elevi.
Aceste vizite realizate în cadrul celor două instituții din Italia, respectiv Spania, au avut ca scop cooperarea pentru buna desfășurare a mobilităților elevilor, fixarea detaliilor legate de transport, găzduire, dar și cunoașterea unei alte culturi, descoperirea unor puncte comune.
Așteptăm cu nerăbdare cele două mobilități de grup care pentru elevii școlii noastre reprezintă un bun prilej de dezvoltare a diverselor competențe, dar și asimilarea unor experiențe inedite, care clădesc, puțin câte puțin un viitor multicultural colorat.

Director prof. POP Dana
Prof.Titieni Ioana Viorica

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5