Profesorul Ion Vlad (1929-2022)

Profesorul şi scriitorul Ion Vlad (n. 26 noiembrie 1929, Archiud, jud. Bistriţa-Năsăud – d. 9 decembrie 2022, Cluj-Napoca) a plecat dintre noi, la puţin timp după împlinirea vârstei de 93 de ani, vârstă la care ajung puţini scriitori. Profesorul Ion Vlad a fost un veritabil OM al Cetăţii (a fost prodecan, decan al Facultăţii de Filologie, rector al Universităţii “Babeş-Bolyai” (1976-1980), redactor-şef adjunct la Tribuna, director al Teatrului Naţional din Cluj, secretar al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, membru al Consiliului Uniunii Scriitorilor din România, sub patru preşedinţi – Zaharia Stancu, Virgil Teodorescu, George Macovescu, D.R. Popescu –, şef de catedră, cadru didactic la Universităţi din China şi Polonia, conducător de doctorat etc.). Să nu uităm de calitatea de profesor, la care ţine foarte mult: „Şi trebuie să vă spun – mărturisea într-un interviu – că sunt infinit mai fericit, atunci când izbutesc un curs și un dialog bun cu studenții, când cursul și seminarul au audiență și ecou, decât atunci când îmi apare un studiu, un eseu sau chiar o carte.”

În fiecare funcţie pe care a avut-o, a lăsat ceva în urma sa. Am să dau doar câteva exemple. În scurtul mandat (o jumătate de an) de director al Teatrului Naţional din Cluj, a încercat să revigoreze tradiţiile veritabilei instituţii de cultură, dar s-a izbit de dogmatismul şi optuzitatea cenzorilor politici.

Am fost plăcut surprins să găsesc, într-o monografie relativ recentă a Teatrului Naţional din Cluj, următoarele aprecieri ale lui Constantin Cubleşan, despre momentul la care ne referim: “Numai că Ion Vlad, din chiar prima clipă a prezenţei sale în instituţie, a căutat să adapteze programul general de pressing ideologic, la vederile sale deschise spre actul de cultură autentică, propunând măsuri organizatorice şi repertoriale, ce răspundeau doar formal cerinţelor dogmatice ale momentului. Din intreviurile pe care le acordă diverselor publicaţii, se desprinde clar un program mult mai deschis decât s-ar fi aşteptat cei ce l-au instalat în fotoliul directoral. Ion Vlad îşi propune, pe lângă reconcilierea tuturor forţelor şi intereselor interne […], să înfiinţeze un comitet de lectură al teatrului, un cenaclu de dramaturgie, să pună bazele unui muzeu al Teatrului Naţional […], să aducă tineri regizori, ca Dan Micu, Alexa Visarion, Aureliu Manea, cărora să li se încredinţeze spectacole importante ş.a.m.d., într-o perpectivă <<de durată>>, promiţând a clădi, în timp, un edificiu cultural şi artistic pivot, cel puţin pentru această parte a ţării.” (Justin Ceuca, Constantin Cubleşan et al., Teatrul Naţional Cluj-Napoca, 1919-1994. Teatrul românesc din Transilvania. 240 de ani. Studiu monografic, Volum editat de Teatrul Naţional Cluj-Napoca, 1994, p. 191-192).

          Între 1985-1990 a fost şeful Catedrei de literatură română, comparată şi teorie literară, calitate în care a reuşit să scoată şi un volum colectiv, numit Studii literare. Din istoria presei culturale şi literare româneşti, apărut în 1987, la prestigioasa Editură Dacia din Cluj-Napoca, având  o mică prefaţă a sa, volum în care au semnat toţi membrii catedrei (îi enumăr doar, ca să se vadă componenţa catedrei de atunci): Maria Protase, Ioana Em. Petrescu, Georgeta Antonescu, Sara Iercoşan, Cornel Robu, Leon Baconsky, Livia Grămadă, Ştefan Bitan, Ion Pulbere, Mircea Zaciu, Doina Curticăpeanu, Ion Pop, Silvia Tomuş, V. Fanache, Sergiu Pavel Dan, Ion Vlad, Cornel Căpuşan, Liviu Petrescu, Ion Vartic, Máté Gavril, Vasile Voia, Octavian Şchiau şi Mircea Muthu. Studiul lui Ion Vlad era intitulat Eseul şi diversitatea temelor în “România literară” (1939-1940).

Dar cea mai importantă funcţie pe care a avut-o a fost aceea de rector, pentru două mandate (1976-1980), al prestigiasei Universităţi “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Puţină lume ştie că în acest răstimp a fost decorată cu fresce impresionante Aula Magna a Universităţii, de către pictorul sibian Eugen Tăutu (1945-2018), care a fost şi student al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii clujene.

Dar cea mai mare realizare a sa este faptul că, în acele vremuri grele din punct de vedere politic, când România se îndrepta spre ceea ce Mircea Zaciu a numit “deceniul satanic” (1981-1989), rectorul Ion Vlad a menţinut Universitatea clujeană la cotele pe care le impunea tradiţia acestei prestigioase instituţii.

Iată ce spunea acad. Ioan-Aurel Pop, actualul rector al Universităţii “Babeş-Bolyai” şi preşedintele Academiei Române, care, fiind istoric de meserie, are şi obiectivitatea necesară. Într-un articol din Steaua, acad. Ioan-Aurel Pop scria, între altele: “Profesorul Ion Vlad a fost rector într-o perioadă de cumpănă din viaţa universităţii noastre, perioadă în care imixtiunea politicului era dură în întreg sistemul de învăţamânt românesc. Atunci se resimţea apăsat procesul de restrângere a învăţământului universitar propriu-zis, mai ales a celui din domeniul ştiinţelor sociale şi disciplinelor umaniste şi de creştere disproporţionată a domeniilor inginereşti, din cadrul aşa-numitelor, pe atunci, <<institute politehnice>> […].

Profesorul Ion Vlad a fost un rector din stirpea lui Constantin Daicoviciu, astfel încât Universitatea – cu tot marasmul acelor ani de dictatură comunistă – a rămas o insulă a <<literelor şi virtuţii>>, iar studenţii, după studiile de la Cluj, puteau spune, cu mândrie, Et in Arcadia ego! […]

Profesorul Ion Vlad […] a vegheat, cu severitate şi cerbicie, ca Unversitatea să-şi îndeplinească menirea. A lăsat în urmă un model de savant şi de profesor, la înălţimea exigenţelor şcolii fondate de Sextil Puşcariu, continuate de Bogdan-Duică şi de Dumitru Popovici, de Nicolae Drăganu şi de Emil Petrovici, de Ioana Em. Petrescu şi de atâţia alţii. […] În vremuri de grea cumpănă, Profesorul şi Rectorul Ion Vlad a ţinut Filologia clujeană şi Universitatea noastră la înălţimea cerută de fondatori, ghidându-se după legatul marilor dascăli şi după testamentul lăsat de Vasile Pârvan şi intitulat Datoria vieţii noastre.“

Pierderea imensă pe care o suferă şcoala clujeană de critică şi istorie literară, prin plecarea dintre noi a profesorului Ion Vlad, este compensată de zestrea spirituală pe care ne-a lăsat-o, care-l va face mereu prezent în inimile şi conştinţele noastre.

                                                                          Ilie Rad