Prof. Mirela Rus: Iubind viața cu suflet de copil

Am văzut recent un documentar despre o familie creștină, de artiști, actori, oameni frumoși, cu doi copii. Frumoși, deoarece Îl au pe Dumnezeu și își cresc copiii în iubirea de Dumnezeu. Băiețelul, mezinul familiei, întrebat fiind de ce Îl iubește pe Dumnezeu, a dat cel mai frumos răspuns care se poate auzi de pe buzele unui copilaș de vreo cinci anișori: „Pentru că e foarte drăguț cu mine și îmi place de El.” La auzul acestor cuvinte, am simțit că toată esența vieții stă în vorbele acelui copil.

            Nu este nevoie de alte explicații, de analize și sinteze, este pur și simplu o filozofie de viață de unde pornește totul. Căci de încheiat, nu se încheie, deoarece Dumnezeu este și început, și sfârșit, este nemurirea noastră. Ceea ce este lamentabil, este că, trecând anii, depășind starea de inocență a copilului care dă un astfel de răspuns, se vede totul altfel, pentru că omul matur de prea multe ori deformează totul, deformează realitatea pură cu care a fost înzestrat. Privim totul prin prisma celorlalți, prin prisma materialului de care ne atașăm excesiv, sau privim totul prin ecranele în spatele cărora alții ne arată ceea ce vor ei să vedem. Și atunci totul se pierde și, când această pseudorealitate ne sufocă, devine dușmanul nostru, încercăm să ne aducem aminte cum era când Îl iubeam pe Dumnezeu cu suflet de copil, când iubeam pentru că iubeam (viața, darurile primite, pe aproapele nostru).

            Cum poți distinge adevărata realitate de ceea ce uneori aceasta pare a fi? Cum te poți întoarce la esența pură a unei realități sănătoase, primordiale? Privește copiii cum se joacă, cum își zâmbesc și cum comunică de multe ori prin privire doar. Privește păsările în zbor sau ascultă cântecul lor măiastru în zorii dimineții. Vrei să guști din realitatea de unde vii și tu? Du-te în pădure și simte adierea blândă de vânt care face frunzele să foșnească. Du-te la mare și ascultă ceea ce valurile îți șoptesc, lasă răsăritul de soare să-ți mângâie părul răvășit. Vrei să simți ce este real, ce este adevărat? Îmbrățișează oamenii, îmbrățișează-i pe cei dragi, atât cât îi ai lângă tine, deoarece va veni clipa când îi vei putea îmbrățișa doar cu sufletul. Vrei să fii real, să trăiești realitatea? Iubește, iubește clipa, prețuiește ziua de azi, iubește oamenii pe care Dumnezeu i-a ales pentru tine, dar iubește și amintirea, fiindcă ajungem să trăim în și prin ea. Realitate este și trandafirul frumos mirositor, dar și spinii săi. Așadar, miroase floarea, dar fii conștient că te poți înțepa oricând în spinul său, și asta este real.

            Reale și adevărate sunt atât momentele de bucurie, de fericire, dar și cele de tristețe, de deznădejde. Astfel,  dacă vrei să fii adevărat, să fii tu însuți, nu-ți fie teamă să simți propria ta durere, sau să simți furia care izbucnește precum un vulcan. Real ești tu și tot ceea ce te înconjoară, așadar simte-te pe tine însuți, cunoaște-te și iubește-te! Realitate este și moartea, deci acceptă că face parte din tine. Ține de mână un om bolnav sau care își trăiește ultimele clipe, privește-l în ochi și rostește o rugăciune pentru el sau împreună cu el. Suprema realitate este Dumnezeu, de unde încep și la Care se întorc toate. La această realitate să ne conectăm, și vom rămâne adevărați, vom rămâne noi înșine.

            De ce îi place copilului din noi de Dumnezeu? Pentru că ne-a creat unii pentru alții, pentru că ne-a oferit darul vieții pe acest pământ și darul veșniciei în ceruri. Fiind copiii lui Dumnezeu, suntem „moștenitori ai Săi”, cum ne învață un bun părinte, și astfel ne bucurăm de întreaga sa creație. O povestioară spune că s-a întâlnit odată un boier cu un țăran sărac și cel dintâi se lăuda cu toate averile sale materiale: livada, pădurile care înconjoară satul întreg, pământul pe care calcă, tot ce e în jur îi aparține....Țăranul, după ce l-a ascultat cu răbdare, a arătat spre cerul albastru și, privind spre boier cu împăcare și mulțumire, a spus că acela (cerul) este al său. Boierul a rămas uimit și cu ciudă în suflet, iar țăranul s-a întors la ale lui liniștit. Sfânta Scriptură spune că „cel ce s-a născut înțelept, poartă bogăția cu el.” Aș mai adăuga că smerenia, dragostea, credința, te fac extrem de bogat, aducându-ți în dar, Cerul.

            DRUM CRUCIAL

                     Ion Minulescu

Pe scara sufletului meu

m-am întâlnit cu Dumnezeu-

eu coboram mâhnit din conștiința mea,

iar El urca surâzător spre ea!....

Și ne-am oprit la jumătatea scării

Încrucișându-ne în clipa-ntâmpinării

Săgețile perechilor de ochi ca de-obicei-

Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!

Pe scara sufletului meu

m-am întâlnit din nou cu Dumnezeu-

El cobora solemn din conștiința mea,

Iar eu urcam surâzător spre ea!...

                                                                                                 Prof. Mirela Rus