Prof. dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România deschide cea de a XII - a ediţie a Zilelor Medicale Bistriţene
Mar, 04/18/2023 - 14:24
Colegiul Medicilor Bistriţa-Năsăud organizează, în perioada 19-22 aprilie, conferinţa judeţeană "Zilele Medicale Bistritene", ajunsă la ediţia a XII -a. Potrivit președintelui Colegiul Medicilor Bistrița-Năsăud, dr. Cocoi Ioan Dănuț, lucrările conferinţei vor fi deschise miercuri, de la ora 12.30, prima intervenţie fiind a prof. dr. Daniel Coriu- președintele Colegiului Medicilor din România, pe tema „Protejarea profesiei medicale și a medicului”. Tot în prima zi, av. Nicoleta Popescu (avocat CMR) va vorbi despre „Stadiul actual al proiectului modificărilor legislative privind malpraxisul”.
De asemenea, sunt programate simpozioane de Neurologie - „Migrena. Actualități terapeutice” - prof. dr. Lăcrimioara PERJU DUMBRAVA de la UMF Cluj Napoca. de Hematologie - „Vitamina B12 de la teorie la practică” - Dr. Ioana Alina CUC- SJU Bistrița, de Cardiologie - „Managementul pacientului hipertensiv” (Șef de lucrări Mirela STOIA- UMF Cluj Napoca), “Importanța controlului parametrilor lipidici- un prim pas în prevenția cardiovasculară” (Șef de lucrări Laurențiu STOICESCU -UMF Cluj- Napoca), „Locul și rolul sartanilor (candesartanului) în tratamentul hipertensiunii (Prof. dr. Ioan ȚILEA - UMF Târgu-Mureș), “Experiența clinică în tratamentul hipertensiunii arteriale cu combinația amlodipină/valsartan” (şef de lucrări Dr. Andreea VARGA - UMF Târgu-Mureș).
La Simpozionul de Urologie, coordonat de prof. emerit dr. Ioan COMAN, vor conferenţia dr. Ștefana MEDAN, dr. Victor ONA, prof. dr. Nicolae CRISAN - "Abordarea minim invazivă a complicțiilor urologice ale endometriozei”; dr. Emanuel CATA, dr. Iulia ANDRAS, dr. Paul MEDAN, dr. Andrei POPA, prof. dr. Ioan COMAN, prof. dr. Nicolae CRIȘAN - “Prostatectomia radicală robotică – tehnica de prezervare funcțională completă”; dr. Eduard POPOVICI, dr. Paul MEDAN, dr. Iulia ANDRAS, prof. dr. Ioan Coman, prof. dr. Nicolae Crişan - „Chirurgia minim invazivă în tumorile renale cu extensie de tromb tumoral venos”; dr. Răzvan Ognean, dr. Alexandru Big, dr. Lorin Giurgiu, Dr. Ionuț Furcaiu, dr. Teodora Telecan, Dr. Ștefana Medan, Dr. Emanuel Cata, Dr. Iulia Andras, prof. dr. Nicolae Crişan - „Biopsia IRM-fusion-standard în diagnosticul cancerului de prostată”.
Prima zi se va încheia cu simpozionul de Pneumologie (partea I), la care dr. Manuela Anbruş – medic primar pneumologie va prezenta „Detaliile fac diferența! Inovația ne definește!”, şi cu tema „Din experienţa noastră”, susţinută de dr. Mihaela Ioana ALBU – medic primar chirurgie plastică SJU Bistrița.
Iată programul complet al celei de a XII-a ediţii a Zilelor Medicale Bistriţene:
https://colegiulmedicilorbn.ro/documente/cmbn_zilele_medicale_bistritene_editia_12a_program.pdf
Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 07:07
Spre pace în jurul Israelului Cultura
Biserica Evanghelică din Bistrița a găzduit, în organizarea Primăriei Bistriţa şi a Centrului...
Comentarii
Cornelia Popescu București -
Vin, 17:22
Dumnezeu să vă ocrotească și să vă țină sănătos , alături de familie și de enoriașii pe care...
prof. Radu Băeș -
Vin, 16:15
Dumnezeu să o ierte!
un cetatean -
Vin, 14:00
Ce vocal si moral a devenit PSD-ul de parca sunt intruchiparea moralitatii! Cine incalca legea sa...
Toni -
Vin, 13:59
În 2012,a fost implementat proiectul de investiţii ”Regenerare urbană a centrului istoric al...
prof. Vasile Găurean -
Joi, 23:18
Iată ce înseamnă a judeca în mod corect și responsabil ceea ce se întâmplă în lume. Nu te poți...
Aniversări
În zi de naştere, îi urăm dlui MARIAN IOAN HANGAN, şef Centru de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi nr.
Sănătate, bucurii şi împliniri, în zi de naştere, îi transmitem dnei SZIDONIA-ERIKA SZAKACS MARTON, din cadrul Comisariatului Judeţean pentru...
Astăzi, la popas aniversar, părinte Florentin Moldovan, preot paroh la Perișor, vă adresăm sincere felicitări și urări de bine.
Adaugă comentariu nou