Primarul Sorin Avram, la Compania Naţională de Investiţii: Am primit o veste bună! Centrul medical intră în licitaţie!

Primarul Sorin Avram a fost prezent la Compania Naţională de Investiţii pentru a discuta despre proiectele pe care administraţia publică locală le are în implementare în cadrul subprogramelor companiei.  

Avem o veste bună. Avem Ordinul de ministru pentru Centrul medical. În maximun două săptămâni, intră în licitaţie acest proiect. Valoarea acestui proiect este de 5,3 milioane lei, aproximativ un milion de euro. Este un obiectiv foarte important pentru comunitate. În acest centru medical, va fi construit pe amplasamentul fostei primării, vom amenaja cabinete medicale, cabinet stomatologic, farmacie, alte spaţii administrative”, ne-a declarat primarul Sorin Avram.

De asemenea, a fost depusă şi documentaţia pentru şcoala din Lunca Leşului, dar şi pentru drumurile afectate de calamităţi.

Primarul Sorin Avram a avut o întâlnire de lucru şi la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, pe tema Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”  - unde a depus şase proiecte, e vorba despre vreo 50 kilometri de drumuri și un proiect cu 8 poduri - şi a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

*** 

La Compania Naţională de Investiţii, la întâlnirea cu directorul general, Manuela Pătrăşcoiu, au participat primarii Dorin Vlaşin (Năsăud), Cătălin Bota (Sângeorz- Băi), Sorin Avram (Leşu), Sorin Hognogi (Spermezeu), alături de deputatul Robert Sighiartău. 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5