Primarul Ioan Turc, pe şantierul de pe str. Gării! Care este stadiul lucrărilor

Primarul municipiului Bistriţa. Ioan Turc, a evaluat stadiul lucrărilor de pe segmentul de pe strada Gării, care au fost finalizate la nivel de balast stabilizat, acoperit de un strat de emulsie de bitum, cu rol de protecție.

"În această săptămână se lucrează la ridicarea capacelor de canal la cotă, se realizează racordurile la drumurile laterale, se montează bordurile, iar apoi se toarnă primele două straturi de asfalt. După deschiderea circulației pe acest tronson de pe Axa de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, lucrările vor continua pe segmentul Nicolae Bălcescu – Poșta veche", a transmis primarul Ioan Turc.

 

Comentarii

17/07/23 14:08
Sergiu

In primul rând, pe strada Gării ar trebui lărgit trotuarul din fața magazinului Winmarkt, la nivelul lățimii inițiale si refăcut aliniamentul laturii respective, având în vedere circulatia pietonală intensă din zona gării si autogării spre centrul orasului.
Acest lucru poate fi realizat prin reconfigurarea si mutarea sensului giratoriu mai spre bustul lui Mihai Eminescu. Cu atât mai mult cu cât sensul giratoriu din zona Winmarkt, oricum ar trebui să fie mărit astfel încât să includă si pista de bicicliști.
In al doilea rând , la Policlinică după desfiintarea gardului din fata clădirii, a rezultat un spatiu generos dar din păcate amenajat fără nici o utilitate practică. De aceea, pe suprafata respectivă ar putea fi amenajate un mare număr mare de locuri de parcare mai ales că fiind vorba de servicii medicale ambulatorii , cei mai multi pacienti se deplasează cu mijloace de transport proprii si nu au unde să parcheze. Poate aude primarul Turc, care mereu se plânge de disparitia locurilor de parcare prin amenajarea pistelor de biciclete.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5