Primarul Doru Crişan: Ne propunem ca până la finele anului să înmânăm locuitorilor din Prundu Bârgăului extrasele de Carte Funciară

Autorităţile locale din Prundu Bârgăului derulează lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, un proiect de o importanţă majoră pentru comunitate. Până la finalul anului, administraţia locală îşi propune să îîncheie lucrarea de cadastru general şi să înmâneze locuitorilor estrasele de Carte Funciară.

         „Măsurătorile în teren au fost încheiate. I-am rugat pe cetățeni, pentru fiecare zonă în parte, să acorde sprijinul necesar experților din teren. Acum, la nivelul primăriei avem două comisii care verifică preliminar aceste documente, înainte de depunerea la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bistriţa-Năsăud. După ce vom transmite documentele la OCPI BN, va fi un termen de 60 zile pentru contestaţii şi remedierea unor probleme. Ne propunem ca anul acesta să încheiem acest proiect, să puteam înmâna extrasele CF”, ne-a declarat primarul Doru Crişan.

Lucrarea de cadastru general vizează întreaga comună, urmând să fie înregistrate în sistem peste 7500 de imobile, valoarea contractului fiind de 2,256 milioane lei. Finanţarea proiectului este asigurată din bugetul local, urmând ca ulterior să fie recuperate fondurile de la ANCPI, în baza legislaţiei.

***

         Din păcate, sunt multe localităţi care nu au început aceste lucrări ample nici în judeţul nostru, asta pentru că necesită un consum imens de fonduri, energie, timp, iar rezultatele nu sunt asa de vizibile precum cele ale unui drum asfaltat sau ale unui cabinet medical renovat. Însă, importanţa cadastrului e una foarte mare. Si cu atât mai mult sunt de apreciat şi de luat ca exemplu edilii care au depus eforturi susţinute în această direcţie.

         Acest program este un ajutor atât pentru fermieri, cât și pentru cetățenii care au venituri mici și care nu pot suporta costurile cadastrului și a întocmirii cărților funciare. Se va stabili corect baza de impozitare pentru impozitul pe construcții și impozitul pe teren la nivelul fiecărei localități.

Se vor debloca tranzacțiile cu terenurile și imobilele existente în extravilan pentru că, dacă terenurile nu sunt intabulate și parcelate, este imposibilă întocmirea contactelor de vanzare- cumpărare.
Se vor finaliza Legile Proprietății și se vor degreva instanțele de judecată de procesele aflate pe rol, având ca obiect constatarea vânzării- cumpărării terenurilor aflate în extrravilan.

Se va accelera comasarea exploatațiilor agricole.

Se va facilita accesul fermierilor mici la subvenții prin evitarea supradeclarărilor la APIA.

Existând o evidență clară a terenurilor, investitorilor le va fi mult mai ușor să înceapă și să dezvolte afaceri în zonele rurale.
Veniturile ANCPI și, implicit, veniturile bugetului de stat vor crește și se va putea crea o bază de date a tuturor proprietăților din România.

***

Cadastrul şi cartea funciară formează un sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică, de importanţă naţională, a tuturor imobilelor de pe intregul teritoriu al Romaniei.

Cadastrul realizează identificarea, măsurarea, descrierea şi înregistrarea imobilelor în documentele cadastrale şi reprezentarea acestora pe hărti şi planuri cadastrale.

Cartea funciară cuprinde descrierea imobilelor şi înscrierile referitoare la drepturile reale imobiliare, la drepturile prsonale, la actele, faptele sau la raporturile juridice care au legătura cu imobilele. Este un document public gestionat la nivelul ANCPI-OCPI care cuprinde descrierea proprietăţilor funciare, cu indicarea drepturilor reale imobiliare.

Prin imobil, se înţelege terenul, cu sau fără construcţii, de pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale, aparţinând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic.

Entităţile de bază ale sistemului integrat de cadastru şi carte funciară sunt imobilul si proprietarul.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5