Primarul din Nușeni, activ în relația cu APIA Beclean

Venită anul acesta cu noi cerințe legislative, care complică pregătirea dosarelor, obținerea subvențiilor pe suprafață de teren agricol și pentru animale îi determină pe unii primari să se implice personal în a-i ajuta pe fermierii debusolați să se conformeze procedurilor aducătoare de venituri europene. Este și cazul lui Ioan Mureșan din Nușeni, evidențiat de coordonatorul activității centrului de la Beclean, Dumitru Cristea, pentru munca depusă în identificarea și digitizarea fără echivoc a parcelelor îndreptățite la susținere financiară de la UE. Cu toate acestea, din unitatea administrativ-teritorială gospodărită de acesta, s-au depus până acum 200 de dosare, față de 760 cât a fost totalul anului trecut, diferența rezultând din condițiile greoaie ce împovărează acțiunea dina cest an. “Unele primării lucrează cu întregul personal pentru ca fermierii să poată depune dosarele până în 15 iunie, pentru că după acest termen limită se intră timp de 25 de zile în penalizări de 1 la sută/zi din valoarea subvenției cerute”, spune directorul Dumitru Cristea, potrivit căruia extrem de activi sunt și primarii din Șintereag și Ciceu Giurgești
Din 6 aprilie, când a început perioada de depunere a dosarelor, centrul APIA Beclean, care are arondate 15 comune, lucrează la foc automat, zilnic, de dimineața până seara (ora 20.00), pentru ca beneficiarii să-și poată cere drepturile bănești de la UE. Cu program activ inclusiv sâmbăta (între orele 8.00 și 16.00) și de multe ori și duminica, funcționarii de aici reușesc să rezolve într-o zi câte 17-18 planificați, astfel că până acum au înregistrat 3.122 de cereri, cu 38,5 la sută mai puține decât anul trecut, când 8.236 de fermieri se încadraseră în termenul final. Diferențele procedurale constau în multitudinea de acte cerute de la primării, obligativitatea identificării parcelelor fără echivoc, declarație în fața secretarului ș.a.m.d. Pe de altă parte, o noutate favorabilă vine din faptul că pot să-și depună cereri unice de plată toți fermierii, chiar dacă nu dețin animale, condiționarea nemaifiind valabilă în 2015.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5