Primăria Bistriţa trebuie să găsească un nou teren de instrucţie pentru militarii Brigăzii 81 Mecanizată

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a anunţat că nu se opune obiectivelor de dezvoltare ale localităţilor şi că Armata este dispusă să transfere terenuri sau clădiri către administraţiile locale. Totuşi, militarii nu se pot instrui în cazărmi, astfel că este neveoie de terenuri de instrucţie, aşa cum este şi cazul Bistriţei.
“Am avut o discuţie săptămâna trecută, la Bucureşti, cu domnul primar care are obiective importante edilitar-gospodăreşti, social, economice în municipiul Bistriţa. Limitările acestea ale locaţiilor şi terenurilor sunt deosebite. Dezvoltarea pe care Consiliul Local şi primarul vrea să o facă în urbe trebuie să aibă şi locaţii. (…) Cunoaşteţi problema cu terenul de instrucţie pe care îl are amenajat Brigada la Bistriţa şi trebuie să găsdim, până la urmă, o soluţie. Discuţiile sunt mai vechi, în timp s-au găsit soluţii, nu s-au mai finalizat, din cauza constrângerilor bugetare.
Eu am spus-o şi în alte locuri din ţară că nu mă opun obiectivelor de dezvoltare economic-socială a localităţilor. Încercăm să găsim împreună soluţii. Acolo unde avem terenuri sau locaţii pe care nu le mai folosim, le cedăm administraţiilor locale, conform legii, pentru a fi reabilitate când e vorba de clădiri şi pentru a realiza obiective economice, sociale, pe terenuri care au aparţinut Armatei.
Nu mă opun să eliberăm acel teren în vederea dezvoltării şi chiar vedeam că domnul primar are un Plan de Urbanism foarte serios pentru acea zonă, dar trebuie să găsim şi vom găsi împreună o soluţie pentru ca Armata să beneficieze de o locaţie unde să se desfăşoare procesul de instrucţie. Nu ne putem instrui în cazărmi”, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă ministrul Duşa.
În completare, primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a precizat că se va găsi o soluţie, în contextul în care, pentru municipalitate, Brigada 81 Mecanizată este “un obiectiv extrem de important din foarte multe punct de vedere”. “Poligonul din Dealul Cocoşului a devenit o parte integrantă a oraşului, ştiţi bine, nu doar planul de dezvoltare pentru Wonderland, ci şi dezvoltarea din zona respectivă. Avem păşuni la Slătiniţa sau la Ghinda sau la Viişoara, vom căuta un teren adecvat, astfel încât unitatea militară să îşi poată desfăşura exerciţiile într-o zonă din apropierea oraşului”, a menţionat edilul municipiului, Ovidiu Creţu a spus că şi înţelegerea cu privire la asiguirarea de locuinţe pentru militari rămâne valabilă, însă programul ANL este în stand by.

***
Ministrul Mircea Duşa a fost prezent la Bistriţa, într-o vizită fulger, pe agenda de lucru figurând întâlniri la Brigada 81 Mecanizată “General Grigore Bălan”, dar şi la Primăria Bistriţa.
“Din punct de vedere al pregătirii şi al procesului de instruire, Brigada Bistriţa este forate bună. A participat în toate teatrele de operaţiuni şi misiunile pe care le-a îndeplinit au fost deosebite şi întotdeauna cu succes. Pornind de la experienţa pe care militarii de la Bistriţa o au, trebuie să avem în vedere ca pe viitor modenizarea şi dotarea acestei Brigăzi să fie corespunzătoare, şi în funcţie de constrângerile bugetare care există”, a declarat ministrul Apărării Naţionale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5