Preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare, instruiţi pe colegii uninominale
Instituţia Prefectului şi Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 6 organizează zonal, timp d edouă zile, şedinţa de instruire a preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din judeţ, constituite pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie. Nu mai puţin de 626 bistriţeni vor lua parte la aceste instruiri, progamate marţi – la Năsăud (Colegiul 3), Beclean (Colegiul 2) şi miercuri la Bistriţa, pentru Colegiul 4 şi Colegiul 1.
“Scopul acestei şedinţe este acela de a clarifica aspecte legate de măsurile necesare pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie”, se arată în comunicatul transmis de Cancelaria Prefectului.
Pe agenda de lucru figurează teme ce vizează problemele organizatorice privind pregătirea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare, atribuţiile prevăzute de lege pentru birourile electorale ale secţiilor de votare, întocmirea proceselor-verbale de constatare a rezultatelor alegerilor, operaţiunile de predare la BECJ şi cheile de verificare, dar şi instrucţiuni de folosire a telefoanelor secţiilor de votare.
Citiţi şi:
- Preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare, instruiţi la Beclean, Năsăud şi Bistriţa
- Şedinţă de instruire cu preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare din judeţ
- Preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare, instruiţi pentru prezidenţiale
- Vezi când vor fi desemnaţi preşedinţii şi locţiitorii din secţiile de votare!
- Termenul limită de înscriere pentru preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare este 21 aprilie
Adaugă comentariu nou