Preot Vasile Beni: Despre IZVORUL TĂMĂDUIRII şi SFINŢIREA APEI

Hristos a Înviat!

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii se sărbătoreşte în fiecare an în prima zi de vineri  de după  Învierea Domnului. Pentru că săptămâna de după Înviere se numeşte ,,Săptămâna Luminată” şi acestei zile i se mai spune Vinerea Luminată.

Istoricul acestei sărbători ne spune, potrivit Tradiţiei, că la puțin timp înainte de a ajunge împărat,  Leon cel Mare s-a plimbat printr-o pădure de lângă Constantinopol. Acolo,  el a întâlnit un bătrân orb care i-a cerut să-i dea apă și să-l ducă în cetate. Leon a căutat în zadar un izvor pentru a-l ajuta pe bătrânul sărman. Ulterior, Leon a auzit-o pe Fecioara Maria spunându-i: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone,  mai adânc în această pădure și luând cu mâinile apă tulbure potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați". Leon a ascultat-o pe Fecioara Maria și a reușit să găsească un un izvor din care să îi dea orbului să bea apă. Mai mult, cu acea apă, Leon l-a spălat pe față pe bătrân, iar acesta a început să-și recapete vederea.

După ce a ajuns împărat,  Leon a ctitorit o biserică lângă acel izvor miraculos. Pe vremea lui Iustinian, pe când acesta suferea de o maladie gravă, împăratul s-a vindecat după ce a băut apă din acel izvor, iar de-a lungul timpului, acest izvor a vindecat foarte mulți bolnavi.

  Sfinţirea apei

În această zi credincioşii se duc la Sfânta Biserică pentru a participa la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, dar şi pentru a participa la slujba de sfinţire a apei, care poartă numele Aghiasma Mică. Şi nu doar de a participa , ci şi de a primi această apă sfinţită cu puterea şi cu lucrarea Duhului Sfânt. Iar pentru a vedea cât de mari sunt binefacerile acestei ape să ne oprim la rugăciunea de sfinţire a apei: ,,Dumnezeule cel cu nume mare, Care faci minuni fără de număr, vino, Stăpâne, la robii Tăi, care se roagă Ţie, şi prin trimiterea Sfântului Tău Duh sfinţeşte apa aceasta (de trei ori). Şi fă‑o, cu puterea Duhului Sfânt, să fie robilor Tăi celor ce vor gusta din ea, sau o vor lua, sau se vor stropi, spre alinarea duhurilor, spre iertarea păcatelor, spre depărtarea tuturor relelor, spre tărie, vindecare şi sfinţire a caselor. Că s‑a  binecuvântat şi s‑a preaslăvit preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Şi prin gustarea şi stropirea cu apa aceasta, trimite nouă binecuvântarea Ta, care spală întinăciunea patimilor. Aşa ne rugăm, cercetează neputinţa noastră, Bunule, şi tămăduieşte cu mila Ta bolile noastre cele sufleteşti şi trupeşti. Pentru rugăciunile preacuratei, preabinecuvântatei stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria… Că Tu eşti izvorul tămăduirilor, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.  Amin!”

Să căutăm ca fiecare dintre noi să mergem la acest  izvor al tămăduirilor care este Sfânta Biserică, care este un loc sfânt şi sfinţitor şi de unde asupra fiecăruia dintre noi se revarsă ,,toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit şi care vine de la Părintele luminilor”. Amin!

test2

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]