Din "Fântâna darurilor"

Pr. Alin Ciprian Cîndea: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui!

Pr. Alin Ciprian Cîndea, preot al Misiunii Greco-Catolice din Paris

”Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Mt 25,40)

 

Fiecare gest, fiecare acțiune și fiecare pas pentru a ne ajuta aproapele ne pune în relație cu Dumnezeu, chiar dacă nu ne dăm seama sau nu conștientizăm. De aceea în Evanghelia de la Matei, unii întreabă: „ Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?” (Mt 25:37). Iar Dumnezeu le răspunde: „ întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt 25,40). Astfel judecata lui Dumnezeu asupra vieților noastre nu este doar o sumă de afirmații contradictorii, ci este dezvăluirea unei realități care a rămas ascunsă chiar și propriilor noștri ochi.

 

Tot ceea ce facem pe plan orizontal devine vertical, atunci când caritatea noastră este motivată de dragostea adevărată față de Dumnezeu. Domnul se servește de cei care îi sunt fideli pentru a-și îndeplini lucrarea. Avem misiunea de a extinde iubirea și slujirea lui Cristos către toți oamenii pentru a merge împreună pe calea mântuirii. Dacă ne pasă de ceilalții, o facem ca și cum am face-o pentru Cristos! Suntem invitați să ne manifestăm iubirea față de Dumnezeu, slujindu-i pe semenii noștri. Și nu din obligație, ci din dragoste pentru Dumnezeu. Avem o oportunitate binecuvântată de a comunica dragostea lui Isus celorlalți, iar atunci când ne pasă de ceilalți, recunoaștem că toți oamenii sunt făcuți după chipul lui Dumnezeu. 

 

Urmând exemplul Sfintei Tereza de Calcutta, putem spune: „Isus este prezent în trupul zdrobit, în viețile zdrobite ale acestor oameni suferinzi. Felul meu de a-L sluji pe Isus este să-i slujesc pe ei”. Ioan Gură de Aur subliniază cu mare finețe că Domnul cere gesturi foarte modeste. Nu se spune că cel flămând trebuie săturat, că cel bolnav ar trebui vindecat, iar cel din închisoare  ar trebui eliberat. Ceea ce contează este să faci ceva, oricât de mică ar fi acțiunea realizată. Să-ți pese de ceilalți.

 

Pe de altă parte, trebuie să trăim evenimentele vieții noastre din perspectiva eternității. Aceasta înseamnă să ne dedicăm viața esențialului: iubirea aproapelui și a lui Dumnezeu. Privind fiecare eveniment din viața noastră cu ochii lui Dumnezeu, întrebându-ne cum diferitele evenimente din viața noastră ne pot ajuta să ne atingem scopul: să trăim veşnic cu Dumnezeu. În acest mod, ”când va veni Fiul Omului întru mărirea Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul măririi Sale”, nu va trebui să ne mai „judece”. Ne vom fi judecat pe noi înșine de-a lungul vieții. Dumnezeu va trebui doar să descopere ceea ce a fost „ascuns” în fiecare dintre zilele noastre. În acea zi, Domnul ne va ajuta să verificăm dacă am fost cu adevărat umani cu ceilalți. Iar dacă am fost, nu are de ce să ne fie frică. Domnul ne va spune: ”veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.”

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5