Povestea porcului

Sărbătorile de iarnă nu vin niciodată fără sacrificarea porcului. Un obicei pe care românii nu îl pot lepăda sau trece cu vederea nici când aşa zisă criză financiară începe să treacă pragul uşii. La mine acasă, la Dumbrăviţa, cina porcului adună an de an întreaga familie. De dimineaţă, mama, tata vecinii şi rudele au tăiat cei doi porci îngrăşaţi peste an. Am fost şi eu, cu sufletul cât un purice… După guiţatul care s-au auzit peste sat, porcul şi-a dat ultima suflare. Apoi a fost ritualul cu focul, de părjolire, mai nou cu butelia. Tăiatul porcului şi prepararea tuturor bunătăţilor care vor umple masa de Sărbători am făcut-o în doar o zi. Ai mei sunt foarte harnici şi nu se vaietă de timp, la fel ca noi orăşenii. Deşi am pierdut uneori ritmul, am încercat să mă încadrez în program…După sacrificare bărbaţii pot savura liniştiţi o ţuică fiartă la căpătâiul animalului sacrificat, iar copiii ascultă cuminţi poveşti de Crăciun. Toate acestea nu le aduce Moş Crăciun, ci ai noştri, cei simpli, de la ţară. „Îmi plac Crăciunul şi toate obiceiurile care se fac în această perioadă. Colindele şi, bineînţeles, specialitatea mea, porcul. Îmi place să tai şi să prepar porcii. Mi-e drag să fac totul bine, să îi placă omului şi să se bucure de Crăciun”, îmi spune tata, care mă mai muştruluieşte din când în când că nu ajung prea des acasă. „Repede, copii, la şorici proaspăt şi mare! Hai, că îl mănânc eu dacă nu veniţi! Nevastă hai să punem nişte carne la prăjit, să-i facem pomana. Sănătate şi noroc, că o să fie un an bun…“ . Nu ştiu care sunt semnele, darn u greşeşte. „Dacă faci un lucru cu plăcere, nu simţi frigul. Eşti mereu preocupat de ceea ce faci, nu ai cum să te gândeşti la frig, foame sau oboseală“, spune tata. Mă gândesc că atunci când nu va mai fi el nu va mai avea cine păstra acest ritual. Tăiatul şi preparatul porcului rămân activităţile de suflet. Tare greu imi vine a crede că există locuri în care lumea să fie mândră de asemenea ritualuri şi să le ridice la rang de sfântă tradiţie, precum de acela de tăiere a porcului, strâns legat de Sfântul Ignat. E limpede că moşii şi strămoşii noştri au stiut intotdeauna "tips&tricks" pentru a ţine carnea curată şi a se feri de primejdiile bolilor; sigur că şi azi metodele străvechi funcţionează, dar asta nu inseamnă ca nu trebuie să ştim nimic şi să învăţăm nimic nou, care poate ne-ar uşura viaţa. La Dumbrăviţa se aude guiţatul de porci. Acelaşi ritual de sute de ani, aceeaşi bucurie. Măcar bucuria asta să nu ne-o ia nimeni. În clipele petrecute alături de tata Vasile şi mama Irina timpul încremeneşte. Sunt di nou copil. Copilul lor, diuganul care vrea să rămână măcar cu un procent din fibra de ţaran moştenită. Ei, oamenii de la sat, sunt cei mai faini, întru toate…