Poezia inefabilului

Alexandru Petria aduce, prin volumul de versuri „Călăul harnic”, apărut la Editura Herg Benet din Bucureşti, o nouă regândire asupra versurilor, în care „trupul” de cuvinte se reaşază într-o ordine a redescoperirii tainelor vieţii: „în dimineaţa în care a intrat trenul/ în gară/ moartea a rămas în urmă ca aerul din anvelopa spartă”.
Avem o poezie a regăsirii, o poezie a tumultului societăţii actuale, în care până şi primăvara face casă bună cu internetul: „am fumat/ ne-am fumat până la filtru/ ţurţurii dădeau pe trotuar/ ne fuma primăvara de pe faceboock”. Tema iubirii este redescoperită prin punerea faţă-n faţă a celor mai exuberante trăiri: „sunt prea comod ca să mă schimb/ n-ai şansa decât să mă umpli” sau „un călău harnic/ cu securea tocită/ iubirea”. De o sensibilitate aparte sunt versurile: „plângeai/ şi nu plângeam/ doar ca să arăt că sunt puternic”.
În acest du-te vino al trăirilor, fiecare element al vieţii este aşezat în versuri: „de mâine o să ne împărţim facturile/ crizele de bilă/ durerile de picioare”. Viaţa este privită sub aspectul oglinzilor paralele, până la final, când totul va deveni amintire „cu fermoarul tras până la capătul oxigenului”. În aceste vremuri în care încercăm să redefinim fiorul iubirii, versuri precum „te-am aruncat în sus/ de nu mai ştii de unde am plecat/ coborau norii/…/ m-am aruncat în sus/ urcam/ urcam căutându-ne/ unde-i viaţa adâncă” sunt adevărate declaraţii de dragoste, însă poetul nu lasă lucrurile aşa, revenind cu secvenţe şoc pentru a echilibra situaţia: „cerul e o oglindă de feromoni/ îngerii fac sex de-şi rup aripile”.
Povestea creşte poezie cu poezie, autorul scoţând din umbra rotundă lumina într-o recunoaştere a păcatelor: „eşti valul meu – o ştii/ spală-mă cu tine de noapte/ spală-mă ca să-ţi reflect chipul”. Dând un restart întrebărilor, fiind de o sinceritate debordantă în versuri, Petria face o caracterizare atipică a poeziei: „poezia e ca banda de prins muşte/ la femeile de treabă/ lăsaţi-le/ să vină la mine/ sunt un bun creştin”. Sinceritatea cred că este, de altfel, atuul acestui volum în care gândurile sunt aşezate netrucate în versuri: „când îţi zic că te iubesc ai/ ochii precum iehoviştii ăia/ cărora le-am trântit că Iisus/ ar fuma acum”. Poetul ştie să se aplece cu migală şi asupra sensibilităţilor: „frumuseţea ta/ e pe aripile vrăbiilor/ e pe aripi/ cu un cui de fier în inimă”.
Liviu Ioan Stoiciu şi Liviu Antonesei, prin cuvintele aşezate pe copertă, dau gir acestui volum declarând despre Petria că este un poet extraordinar. Un poet care vine cu paşi repezi să întregească galeria celor mai frumoase nume din această zonă a ţării.