Plan de investiţii îmbunătăţit pentru administraţia beclenară

În luna august, odată cu rectificarea bugetului local, au fost revizuite investiţiile acestui an, planurile fiind ajustate în funcţie de priorităţile intervenite. La capitolul continuitate, se înscriu obiective precum: etajarea clădirii blocurilor sociale, reabilitarea Grădiniţei "1 Iunie", contribuţia la proiectul PHARE de creştere a potenţialului balnear al lacurilor sărate din regiunea nord-vest - cu aplicaţie la Băile Figa -, susţinerea proiectului de alimentare cu apă şi canalizare a staţiilor de epurare a apelor uzate, extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată, contribuţia la programul de integrare a deşeurilor solide, schimbarea destinaţiei punctului termic de pe Aleea Zorilor în atelier de şcoală (recompartimentări, supraetajare etc), lucrul la blocul ANL de pe strada Petru Maior, reabilitarea corpului C de la Grupul Şcolar Agricol, refacerea şcolii de la Coldău, asfaltarea drumului judeţean Beclean-Figa, modernizarea Drumului Naţional, reabilitarea trotuarelor, lucrarea de canalizare, campusul de la Colegiul Naţional "Petru Rareş".

Printre obiectivele noi de investiţii figurează blocul ANL (studii şi proiecte, utilităţi), împrejmuirea Casei de Cultură, amenajarea podeţelor pe păşunea Podirei, amenajarea drumului de acces în zona Băilor Figa, staţie de pompare în cartierul rezidenţial, reparaţii la barajul de la Săsarm.

La faza de proiecte şi elaborare de documentaţii se află blocul ANL cu 64 de apartamente prevăzut a se construi în spatele Primăriei, reabilitarea faţadelor la blocuri, electrificarea cartierului de pe păşunea Podirei, drumuri şi podeţe în cartierul rezidenţial, reparaţia şarpantei la pavilionul central al spitalului, sală de sport la şcoala Generală "Grigore Silaşi", bazin de înot la Grupul Şcolar Agricol, consolidarea barajului de la Săsarm, modernizarea parcurilor din oraş, sistem informatic la Primărie, Masterplanul de apă şi canalizare, sistem integrat de management al deşeurilor, lucrări interioare la Casa de vânătoare, captări de izvoare la Băile Figa, construcţie de garaje la unitatea de pompieri, reparaţii şi modernizări la Căminul Cultural din Figa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5