Pe mine cine mă iubeşte?

Tradiţional, două instituţii, Statul şi Biserica, acţionând sinergic, se străduiesc (atunci când o fac !!??), să facă din „om”, OM. Eficienţa acivităţii acestor instituţii s-a demonstrat de secole, aşa încât, „omul”, parcă de la sine devenea OM, pe măsura trecerii timpului. Dar, cum totul este mişcare, atât evoluţia cât şi involuţia, în diferitele etape de dezvoltare socială, au predominat când una, când alta. Ne vine greu să constatăm că în zilele noastre, concurenţa dintre evoluţie şi involuţie este în avantajul involuţiei.

Principiul moral-creştin, promovat de Biserică: „Ruşinea de oameni şi frica de Dumnezeu”, după care de secole s-a condus societatea umană, aproape „a ieşit din uz”. Iar principiul după care „Legea, este lege pentru toţi”, promovat de Stat, a devenit o glumă, cu excepţia: când e vorba de colectare de bani de la ...cei săraci. În rest, ce înseamnă lege şi cine o aplică?

Concret: de dată recentă a apărut o lege după care, la handicapaţii şi cei defavorizaţi, dacă nu-şi achită acei câţiva lei către stat, li se blochează tot ajutorul social. Ar părea normal, numai că legea se opreşte aici: la cei cu ajutoare sociale. Pentru ce, însă, nu continuă cu ce se va întâmpla cu miliardarii care nu şi-au plătit obligaţiile către stat de mulţi, mulţi ani, motiv pentru care au trebuit să se ajusteze pensiile şi salariile bugetarilor. Şi aici e vorba de sume uriaşe, cu care se puteau mări, nu ajusta salariile şi pensiile celor defavorizaţi. Deci „de mila miliardarilor”, sacridicăm pansionarii şi bugetarii...şi, sărim pe...handicapaţi.

Dar, să revenim cu picioarele pe pământ, la propriu. După o secetă prelungită, Cel de Sus ne-a dăruit o zăpadă abundentă, care va face mult bine pământului . Deci „ne-a dăruit” zăpada, Nu ne-a pedepsit cu zăpada: Ori, unii dintre noi, transformăm datul în pedeapsă. Cine sunt aceştia? Acei şefi de unităţi şi persoane fizice, care, deşi legea prevede, nu-şi curăţă zăpada de pe trotuarele din faşa instituţiei/casei. Pentru ce? Răpunsul este amintit mai sus: lipseşte ruşinea faţă de oameni şi....., iar legea, se ştie că nu este respectată.

În cazul şcolilor, elevii se întreabă, justificat, „pe mine cine mă iubeşte”? Dacă şcoala lui, în mod deliberat (!) îi asigură trei perioade de batjocură la rând, ce să mai spună de alţii. Şcoala care nu asigură curăţirea zăpezii de pe trotuarul care-i aparţine, obligă elevii săi, să frământe zăpada, udându-şi picioarele, având în vedere încălţămintea precară a copiilor (sunt elevi în adidaşi şi chiat tenişi) şi să stea 4-5 ore în sălile de clasă, care şi ele nu sunt prea calde.

Doi: zăpada frământată, bătătorită de pe trotuar, devine gheaţă, precum sticla. Cum circulă elevii în aceste condiţii?, câţi vor ajunge la ortopedie etc, e altă dovadă de „atenţie” a şcolii faţă de proprii-i elevi. Calvarul nu se opreşte aici. Se încălzeşte vremea, se topeşte încet gheaţa, încât trotuarul devine un jgheab plin cu zăpadă semitopită şi apă. Nu ai unde ocoli. Calci acolo. Uşor de imaginat cum ajung elevii la şcoală (între timp încălţămintea li s-a mai deteriorat), şi cum vor putea să fie atenţi la lecţii... Dar părinţii acestora ce vor spune? Ce mesaje în gând sau cu voce tare vor transmite conducerii şcolii şi, nu mă înşel dacă spun, şi edilior localităţii. Ei, dar nu e virba numai de elvii şcolii respective. E vorba de toată lumea, în care găsim bătrâni, bolnavi, handicapaţi care se deplasează în cărucioare, e vorba mambrii familiei acelor conducători de unităţi... No comment.

Şi cât de uşor se pot prveni asemenea situaţii, care aduc atâta respect şi atâtea aprecieri conducătorilor de unităţi sau gospodarilor în situaţie. În fiecare localitate, mai sunt vestigii ale unor conştiinţe, respect faţă oameni, iubire de aproapele şi care, nu contribuie la creşterea durerilor pietonilor, carăţindu-şi trotuarele. Aceştia se văd şi se ţin minte având în vedere că sunt aşa de puţini. Acestora le mulţumim.

Romulus Berceni