Paul Ştir: Comuna Căianu Mic are în mijlocul ei oamenii gospodari. Administrația trebuie să se ridice la standardul cerut de cetățeni

Proiectele de dezvoltare își continuă parcursul la Căianu Mic, însă toate acestea au ca punct de plecare oamenii gospodari, întreprinzători. În aceste condiții, nici administrația locală nu poate fi mai prejos.

„Este frumoasă comuna Căianu Mic, în primul rând, pentru că are în mijlocul ei oamenii gospodari. Oamenii, locuitorii din Căianu Mic, Căianu Mare, Dobric şi Ciceu Poieni, sunt gospodari şi lor li se datorează frumuseţea acestei comune. Pentru că oamenii sunt gospodari, harnici, întreprinzători – avem foarte mulţi antreprenori -, cu iniţiativă, activi, cu spirit civic, atunci este şi de datoria administraţiei publice locale să se ridice la standardul cerut de cetăţenii pe care-i reprezintă”, dezvăluie primarul Paul Știr.

Potrivit acestuia, administraţie locală nu a făcut lucruri ieşite din comun, ci  stabilit o listă de priorităţi, și anume de ce este nevoie într-o comunitate pentru ca ea să funcţioneze normal, fără impedimente.

“Credem că este nevoie de utilităţi, drumuri, şcoli, grădiniţe, dispensar medical, cămine culturale. Primul domeniu asupra căruia noi ne-am îndreptat a fost educaţia pentru că noi am considerat educaţia o investiţie în oamenii de mâine care formează comunitatea noastră. Suntem singura comună de pe Valea Ţibleşului care avem învăţământ liceal, astfel comuna devenind un centru educaţional pe Valea Ţibleşului, lucru care mă bucură. Nu este uşor să ţii în viaţă un liceu, costurile de întreţinere sunt foarte mari. În 2015, am reuşit să accesăm un proiect pe fonduri europene pentru modernizarea, extinderea şi dotarea Liceului Tehnologic „Ion Căian Românul”, investiţie de 1,3 milioane euro prin POR. Am reuşită să dezvoltăm această unitate de învăţământ şi să o ducem la un alt nivel. Toţi copiii care învaţă la noi beneficiază de transport şcolar gratuit, facilitate pe care Consiliul Local a creat-o pentru copii ca să îi încurajăm. Se reduc şi cheltuielile familiilor. Avem grădiniţe noi în toate localităţile, transport şcolar.

            În 2-3 săptămâni vom inaugura o super sală de sport. Este o mini sală polivalentă cu tribune, vestiare, grupuri sanitare, cu o suprafaţă de joc multifuncţională. Copiii vor putea practica mai multe tipuri de sport – handbal, fotbal în sală, baschet, volei. Este o investiţie de 1,7 milioane euro finanţată de Guvern prin CNI”, a explicat edulul comunei Căianu Mic.

La Căianu Mic nu au fost neglijate nici investiţiile în rețele de apă, canalizare, în perioada următoare urmând să se deruleze o investiție  aproximativ 7 milioane euro. “Infrastructura rutieră a fost un deziderat pe care am reuşit să-l atingem. Suntem printre puţinele comune care avem toate străzile, uliţele asfaltate. Anul acesta vom finaliza partea de rigole, trotuare. Vream să le amenajăm în fiecare localitate.  Nicio stradă nu va rămâne fără tot confortul de care au nevoie cetăţenii. Am pus accent pe iluminat public, asfalt şi utilităţi până la ultima casă, pentru că toţi oamenii plătesc taxe, impozite şi trebuie să beneficieze de facilităţi, nu doar cei care locuiesc în centru sau cei care locuiesc pe arterele principale. Investiţiile noastre au fost pe toate componentele – sănătate, modernizarea reţelelor electrice, infrastructură sportivă, educaţie, utilităţi”, a mai spus primarul Paul Știr.

Sediul administrativ se află în şantier, printr-un proiect finanţat de Guvern, prin Planul Naţional de Dezvoltare Locală. “Anul acesta vom finaliza lucrările pentru modernizarea şi extinderea sediului Primăriei. Lucrările sunt pentru confortul cetăţenilor şi pentru a crea fluxuri noi pentru cetăţenii care vin la Primărie, să găsească mai uşor compartimentele, cu zone de aşteptare, cu sală de conferinţe. Mai amenajăm şi sediul pentru Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Vom achiziţiona şi o autospecială. Dacă o comunitate are oameni gospodari, case frumoase, şi administraţia locală trebuie să se ridice la nivelul acestor gospodari. Să avem şi noi un sediu administrativ reprezentativ pentru întreaga comunitate”, a adăugat primarul comunei.

          O nouă provocare a administraţiei locale ține de faptul de a-i determina pe oameni, pe tineri să rămână acasă, să-și dezvolte mici afaceri. “În urma recensământului populaţiei din 2021 şi a datelor provizorii, Căianu Mic se află printre comunele cu o creştere semnificativă a populaţiei. La nivel de judeţ suntem pe locul doi. Acest lucru spune ceva. Oamenii, prin hărnicia lor, şi-au construit gospodării, nu au migrat în alte părţi, nu şi-au cumpărat terenuri în oraşele din apropiere. Poate, prin acţiunile pe care autoritatea locală le-a întreprins, oamenii au primit un imbold să rămână şi să se dezvolte, să-şi pună pe picioare mici afaceri. Un mare vis pentru noi ar fi construirea unui parc industrial şi nu am renunţat la această idee. Suntem la faza de studiu de fezabilitate şi în momentul în care vom găsi o oportunitate de finanţare, vom trece la treabă. Acesta este visul meu ca edil al comunei Căianu Mic. Să avem un parc industrial în Căianu Mic, investitori să creăm locuri de muncă”, a precizat Paul Știr.

         Potrivit acestuia, lucrurile trebuie să vorbească de la sine.

Omul când vine în comuna Căianu Mic vede toate străzile asfaltate, câteva milioane de euro au fost investite prin fonduri europene, de la Guvern, am primit şi sprijinul Consiliului Judeţean şi am chivernisit şi bugetul local. Este foarte importantă echipa de la Primărie, ca primar nu poţi să le faci pe toate, nu le ştii pe toate. Primarul este ca un manager într-o companie, trebuie să formeze o echipă pe care să ştii să o coordonezi. Ca primar, eşti factorul decident numărul unu, trebuie să ai capacitatea să iei o decizie în situaţii critice şi să ţi-o asumi. La noi, lumea se ascunde în spatele hârtiilor, fuge de asumare. Am o echipă frumoasă de care sunt mândru. Deşi suntem cea mai mare comună ca număr de locuitori de pe Valea Ţibleşului şi din zona Becleanului, avem cel mai mic număr de angajaţi, 15 angajaţi cu mine inclusiv. Comuna Căianu Mic nu are viceprimar şi nu am nici consilieri personali”, a punctat primarul Știr despre rețeta sa de succes în administrația locală. 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5