Patru primării bistriţene primesc bani de la Guvern pentru investiţiile de infrastructură rurală

Guvernul a decis, în ultima şedinţă, să aloce aproximativ 81 milioane de lei pentru continuarea şi finalizarea unor proiecte finanţate potrivit Ordonanţei 7/2006, însă doar pe partea de infrastructură a programului nu şi pentru baze sportive.

Patru primării din judeţul nostru figurează în anexa Hotărârii de Guvern 1215/2011 publicată în Monitorul Oficial din 14 decembrie, şi anume Chiochiş, Milaş, Prundu Bârgăului şi Runcu Salvei. Cele patru administraţii locale beneficiază de o finanţare totală de 1,456 milioane lei.

Astfel, pentru alimentarea cu apă a satelor Chiochiş şi Strugureni, Primăria Chiochiş a mai primit 6.000 lei! La Milaş, alocarea este de 1 milion lei, pentru sistemul de canalizare şi staţia de epurare. Primăriei Prundu Bârgăului i-au fost repartizaţi 250.000 lei, în cadrul proiectului de reparaţii capitale şi consolidări maluri la două poduri de pe Bistriţa Ardeleană şi la un pod de pe râul Secu. Autorităţile locale din Runcu Salvei primesc 200.000 lei, pentru proiectul de alimentare cu apă potabilă a comunei.

“Vor fi achitate astfel arierate înregistrate de autorităţile locale către constructori, pentru lucrări aflate în diferite stadii de execuţie, unele dintre ele fiind chiar finalizate. Este vorba de 369 de proiecte de investiţii în infrastructura deja aprobate prin acest Program, care a pornit în 2006. Vorbim despre reţele de apă, canal, reţele de distribuţie apă, poduri, platforme menajere”, precizează purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5