Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale…

În cartea „Patericul secolului XX” a lui Klitis Ioannidis, este relatată o întâmplare din al doilea război mondial, petrecută în insula grecească Paros. Findcă erau şi partizani acolo, aceştia, în una din zile, au împuşcat un ofiţer german. Se ştie că - pentru a descuraja asemenea acţiuni- germanii erau foarte drastici. Pentru un soldat german ucis, erau împuşcaţi zece locuitori din acel loc, aleşi la întâmplare. Pentru un subofiţer, cincizeci de locuitori paşnici, pentru un ofiţer o sută şi cincizeci, iar pentru un general sau alt ofiţer superior de rang înalt, toată localitatea era făcută una cu pământul, iar locuitorii împuşcaţi în masă. Aşa s-a întâmplat cu sătucul ceh Lidice, unde a fost împuşcat Heydrich de către nişte spioni britanici, precum şi satul francez Oradour sur Glane.

Aşadar, în insula Paros a fost răpus un ofiţer grman şi guvernatorul insulei a cerut primarului şi autorităţii sale să adune o sută şi cincizei de oameni, mai ales tineri (cum tânăr fusese şi cel răpus). Cumplită sarcină pentru bietele autorităţi alese tocmai de oamenii pe care aveau menirea să-i apere. Au fost somaţi că de nu vor face ceea ce li se ordonase, germanii vor îndeplini ei trista misiune. Cuprinşi de cumplită durere, merseră în mijlocul oamenilor şi ajunsesră la concluzia că trebuie să tragă la sorţi. Aşa au fost aleşi cei o sută cincizeci de viitoare victime, ce aşteptau acum moartea, dacă nu se va prezenta cumva acel partizan care a comis atentatul. Partizanii erau însă acum departe, preocupaţi să se salveze pe ei înşişi.

În cele din urmă, părintele Filothei Zervakos, vestitul stareţ din insula Paros

, rugă să se amâne execuţia şi să aibă o întrevedere cu guvernatorul german. Invitat la mănăstire, acela veni însoţit de o escortă. Părintele stareţ îi invită la masă pe toţi şi creă o atmosferă cât mai prietenească, fără a pomeni despre ceea ce ar fi dorit- salvarea celor nevinovaţi.. Când se părea într-un anume moment că oaspeţii sunt mai maleabili, părintele stareţ spuse:

-Domnule guvernator! La noi, ortodocşii din mănăstire, avem obiceiul ca atnci când avem un oaspete de seamă şi străin, să-l invităm în biserică şi să ne rugăm pentru bunăstarea şi sănătate lui şi a familiei sale. Neamţul primi şi cu toţi cei de la la masă, intrară în biserică şi se rugară. Gestul i-a impresionat pe guvernator şi însoţitori săi. La ieşire, guvernatorul, căruia nu i se făcuse nicio cerere, deşi ştia preabine că aceasta este în gândurile grecilor, a rămas pe gânduri. Se întoarse din cale şi zise:

-Aş vrea să vă răsplătesc cumva pentru ospitalitatea şi grija deosebită pe care ne-aţi arătat-o..Cereţi-mi orice în afară de graţierea celor care trebuie să fie împuşcaţi. O să împlinesc orice altă cerere pe care o veţi formula, dar aceasta în niciun caz. Ascult.

- Domnue guvernator- zise părintele Zervakos- Vom cere altceva, dar să ne daţi cuvântul dv. de ostaş că veţi îndeplini cererea pe care v-o formulăm.

-De acord, aşa cum ne-am înţeles! zise guvernatorul german.

-Vă rog să mă primiţi şi pe mine –zise stareţul Zervakos- între ostateci şi să mă împuşcaţi cel dintâi, pentru a le da curaj în faţa morţii.

Guvernatorul german se văzu pus în faţa unei grele dileme. Să ucidă pe omul care le dovedise o excepţională iubire, blândeţe şi ospitalitate sau să-i omoare pe toţi, cum era obiceiul legii de ocupaţie? Dar…îşi dăduse cuvântul…astfel că alegerea era obligatorie. Convins că nu ar avea linişte toată viaţa, guvernatorul german îi iertă pe toţi, salvând –el şi stareţul Zervakos- 150 de vieţi tinere.

De atunci şi până azi, în insulă, în acea zi se ţine sărbătoare ce comemorează gestul salvator al părintelui, bunului părinte Zervakos,ce şi-a salvat turma riscându-şi propria viaţă.